Preluând cunoaşteri oferite de iniţiaţi, de clarvăzători şi de mediumi din Orient, cât şi din Occident, autorul englez A.E. Powell a redat interesante constatări sintetice (valabile însă la nivelul începutului secolului XX) privind modul de continuare a vieţuirii sufletelor în lumea de dincolo. În acest sens, iată unele specificări informative, utile totuşi cunoaşterilor noastre, încă atât de limitate în acest domeniu.
La general vorbind, de-a lungul timpului, şederea sufletelor încă neevoluate ajunse în iadul subplanelor inferioare ale astralului menţinea chinurile cumplite o perioadă maximă de cinci ani, după care „veghetorii karmei” le antrenau în vârtejul reîntrupărilor. Totuşi, foarte adesea, reîncarnările puteau surveni şi mult mai repede. În schimb, durata şederii sufletelor ajunse în subplanele suferinţelor purgatoriului ar fi fost în general de 40 de ani.
Desigur, astfel de specificări sunt orientative; intervalele respective au fost modificate însă în diferite epoci. Într-adevăr, chiar în cursul secolului XX au survenit reale reduceri pentru mulţimi importante de fiinţe umane, în sensul accelerării anumitor „arderi karmice” care să le activeze procesul evolutiv. În sine, legea reîncarnărilor nu are o aplicare teoretică fixă, intervalele alternanţelor fiind variabile atât în timp, cât şi de la individ la individ, în funcţie de cum şi-a polarizat fiecare suflet gândirea şi manifestările. În mod general, aceste intervale sunt determinate de karma individuală pe care şi-a produs-o fiecare om, la care se adaugă în mod mai puţin ştiut şi karma colectivă a populaţiilor din care a făcut parte fiecare ins, cât şi însăşi karma colectivă a omenirii.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











