„În vechime, lemurienii știau data și ora exactă a morţii lor, iar cuplurile concepeau copilul la ora, minutul și secunda exactă în care legile cosmice favorizau reproducerea” – aflăm dintr-o carte ezoterică

Oamenii din Atlantida au atins un nivel foarte înalt de civilizație, analog cu cel din Lemuria. Pământul era învăluit într-o ceață densă, iar oamenii respirau prin branhii. Ca și în Lemuria, în Atlantida existau și aeronave și nave alimentate cu …

Cititi mai multe

La mijlocul secolului al XIV-lea, sârbii deţineau Dobrogea, iar regele lor, Ştefan Uroş al IV-lea Duşan, era şi „Imperator Raxie et Romanie”, dar şi „conte de Valahia”

Harta din acest articol ilustrează Imperiul Sârb (1346-1371), la cea mai mare extindere teritorială a sa sub regele Ştefan Uroş al IV-lea Duşan (1308-1355), unul dintre cei mai puternici conducători din istoria balcanică medievală. Titulatura aleasă era aceea de „Imperator …

Cititi mai multe

„iPhone-ul meu mi-aude gândurile intime?” – se întreabă un utilizator de pe un forum. Sau e vorba de ceva mai sinistru, de un algoritm…

Iată ce povestire interesantă găsesc pe forumul Reddit. Este vorba de o persoană care crede că telefonul său iPhone i-ar citi gândurile! Aţi mai auzit aşa ceva? Pare prea SF, dar nu şi imposibil în zilele noastre. Citez din povestire: …

Cititi mai multe