Chinezii antici obţineau aluminiu în urmă cu 2 milenii, tehnologie perfecţionată abia în secolul XX!? Vechii incaşi prelucrau platina, ce nu putea fi realizată decât în vremurile moderne?

Există în lume câteva descoperiri care par a contrazice toată istoria oficială, ce vrea să ne convingă de evoluţionismul oamenilor. De exemplu, la Chou-Chou (în provincia Kiang Son din China), în mormântul generalului Chiu-Su (265-316 d.Hr.), din epoca dinastiei Tsin, …

Cititi mai multe

„Nostradamus al Chinei” face o predicţie înfiorătoare despre viitor: „E o prostie povestea cu existenţa extratereştrilor. Alte atrocităţi vor avea loc în viitor”

Un bărbat pe care mulți l-au numit „Nostradamus al Chinei” a lansat un avertisment dur despre viitor. Jiang Xueqin – un profesor de științe chinezo-canadian – administrează un canal de YouTube, unde prezice evenimente geopolitice viitoare folosind o combinație de …

Cititi mai multe

Fost director al companiei de Inteligenţă Artificială OpenAI: „Construim portaluri din care îi chemăm efectiv pe extratereștri”

Un fost oficial înalt de la corporaţia americană OpenAI a declarat într-un amplu articol de investigație din „The New Yorker” că această companie construiește „portaluri” din care „invocă extratereștri”. Potrivit acestuia, astfel de portaluri există deja în SUA și China, …

Cititi mai multe

9 oameni de ştiinţă chinezi din domeniul Inteligenţei Artificiale sau cercetării militare au murit în condiţii suspecte. Asta după ce 10 cercetători americani de top au avut o soartă similară…

Ceva ciudat li se întâmplă unora dintre cei mai importanți oameni de știință din domeniul apărării din lume. În China, mor în accidente de mașină în miez de noapte. În America, dispar. Toți au lucrat în avangarda tehnologiei militare, inclusiv …

Cititi mai multe

O descoperire care sfidează epoca bronzului: un artefact metalic neobișnuit, descoperit în China, ar putea avea origini extraterestre

O descoperire arheologică revoluționară în sud-vestul Chinei readuc în prim plan tehnologiile antice, și chiar şi posibilitatea ca materialele să provină din afara Pământului. În centrul acestei dezbateri se află un misterios obiect metalic descoperit în renumitul sit arheologic Sanxingdui …

Cititi mai multe