Universul seamănă tot mai mult cu un gând! Gândul cui? Al unui extraterestru sau al lui Dumnezeu?


Noi suntem alcătuiţi din atomi, care la rândul lor sunt formaţi din minuscule pachete de forţă electromagnetică, aflate în interconexiune şi comunicând între ele în moduri extrem de complexe. Aceste particule elementare cu sarcină electrică se pot transforma unele în altele şi poartă în ele întreaga informaţie necesară pentru a explica orice tip de existenţă. Trupurile noastre sunt alcătuite din aceeaşi materie ca muntele Everest şi ca oceanul Pacific. Dacă ne-am privi la scară atomică, am constata că formăm împreună cu universul o reţea unitară, integrată – informaţia şi energia transformându-se continuu una în alta. Sau, pentru a cita cuvintele astronomului James Jeans: „Universul arată din ce în ce mai puţin ca o maşinărie şi tot mai mult ca un gând extraordinar.”

Întrebarea e: al cui gând? Al extratereştrilor? Al lui Uri Geller? Albert Einstein preciza: „După ani de studiu, gândire şi meditaţie, am ajuns la concluzia că există un singur lucru în univers, şi anume energie, iar dincolo de ea se manifestă o Inteligenţă Supremă.” Ar trebui să subliniem că inteligenţa supremă a lui Einstein, pe care alteori savantul nu s-a sfiit s-o numească „Dumnezeu” nu era nicidecum o zeitate angelică, ci ceva ce amintea mult mai mult de o lege fizică perfect formulată.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO