Facebook
Orgoni Crystal

 

Uciderea lui Stalin şi complotul medicilor săi evrei

stalin10În 2003, un grup de istorici şi medici toxicologi de prestigiu (ruşi şi americani) au dezvăluit că Stalin murise otrăvit cu warfarina (o otravă pentru şobolani). Warfarina inhibă coagularea sângelui şi provoacă hemoragie cerebrală. După cum au subliniat Jonathan Brent şi Vladimir P. Naumov în cartea lor, “Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953”, apărută la editura “Harper&Collins” în 2004. În 2005, istoricul Nikolai Dobrina a publicat în “Pravda” (29 decembrie 2005) concluziile sale, după ce a studiat examinările medicale la care Stalin a fost supus timp de 30 de ani. Rămase însă, până atunci, strict secrete. Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinţe politice şi istorice considerabile.

Stalin, un antisemit notoriu încă de tânăr

Simon Sebag-Montefiore semnalează în cartea sa “Young Stalin”, afirma că dictatorul rus manifesta încă de tânăr sentimente antisemite. Mai ales antisioniste. Stalin făcea, într-o scrisoare, o diferenţă netă între “fracţiunea evreiască” şi “fracţiunea ruşilor adevăraţi” din mişcarea bolşevica. La rândul său, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin – afirmă că acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemită, cu mult înainte de moartea lui Lenin.

Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat în anii 1920-1930 după conflictul cu Troţki (Bronstein). După provocarea demisiei ministrului de Externe al URSS – Maxim Litvinov (Meir Wallach) în 1939, Stalin a cerut eliminarea tuturor evreilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei naziste că este gata de discuţii privind un tratat de non-agresiune cu Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).

Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurările din anii ’30 au inclus, în mare măsură, un caracter antisemit, până la izbucnirea războiului. Mai exact, până la atacarea URSS de către Germania. Când Stalin a avut o stringentă nevoie de ajutor american, obţinut prin lobby-ul evreiesc din SUA. De îndată ce războiul s-a sfârşit, Stalin, pe fondul neînţelegerilor cu Congresul Mondial Evreiesc privind Crimeea, a declarat în 1946 ca “fiecare evreu este un potenţial spion”.

Stalin şi “războiul” său cu Comitetul Evreiesc Antifascist

La începutul Războiului Rece, Stalin a susţinut recunoaşterea statului Israel, sperând că astfel da o lovitură Marii Britanii în Orientul Mijlociu. Când a constatat însă că Israelul preferă SUA, Stalin a lansat în URSS şi ţările socialiste o violenţă campanie antisionistă contra naţionalismului evreiesc. Astfel, în 1948, Stalin a anihilat “Comitetul Evreiesc Antifascist”. Exact cel care îi reprezentase interesele în SUA, în anii războiului. În URSS a început campania contra “cosmopoliţilor”, prin care se înţelegeau “sioniştii” (adepţii tezelor lui Theodor Herlz, cel care milita pentru existenţa unui stat al evreilor).

După procese înscenate “Comitetului Evreiesc Antifascist”, 13 membri ai acestui comitet au fost executaţi în secret, în ceea ce s-a numit “Noaptea Poeţilor Asasinaţi”.

Stalin, suspicios faţă de medicii evrei

În ultimii săi ani de viaţă, Stalin a început să manifeste o tot mai mare neîncredere în doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgând pentru consult la medicii veterani. Anul 1952 marchează o acutizare a suspiciunilor lui Stalin faţă de medicii de la Kremlin.

La începutul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Mareşalului mongol Horlugin Cioibalsan îl alertează pe Stalin, care îşi aduce aminte şi de moartea subită a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului Ghiorghi Dimitrov. La sfârşitul lui 1952, Mikhail Riumin îl avertizează pe şeful său – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului – că profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis în tratamentul aplicat lui Andrei Jdanov şi Aleksandr Scerbakov, cu intenţia de a-i ucide. Cum Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el şi merge direct la Stalin, tot mai anxios.

Stalin: “Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă…pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul”

Pe agenda consfătuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figurează şi punctul intitulat “Situaţia în MGB şi sabotajul din rândul muncitorilor medicali”. La consfătuire, Stalin a declarat: “Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă. Pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul”.

În acelaşi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul în “procesul Slansky”, în cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac” (dintre care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCC, Preşedintele Cehoslovaciei Antonin Novotni anunţă: “În cursul anchetelor şi al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperită o nouă reţea a trădării şi spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este reţeaua Sionismului”. Procesul de la Praga i-a întărit suspiciunile lui Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin.

Campania antisemită din 1953 şi începutul complotului medicilor evrei

Tot la sfârşitul anului 1952, se face publică o scrisoare pe care o doctoriţă de la Kremlin, Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin, acuzându-şi superiorii ierarhici de atentat împotriva stării de sănătate a liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi răsplătită imediat cu “Ordinul Lenin”, la 20 ianuarie 1953. Pe 13 ianuarie 1953, TASS şi “Pravda” anunţă descoperirea unei “conspiraţii” în cadrul elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, aşa cum i s-a mai spus, “Complotul halatelor albe”.

Medicii de la Kremlin, în majoritate evrei, erau acuzaţi de “Pravda” şi TASS că urmăreau să-i otrăvească pe unii dintre liderii sovietici. Articolul din “Pravda” purta titlul incitator “Spioni şi asasini, sub masca de medici titraţi”. La rândul ei, TASS anunţa arestarea “medicilor-sabotori”. Cum începuse totul?

Stalin devine suspicios după moartea liderului mongol

stalin11În realitate, afacerea începuse odată cu decesul liderului comunist mongol, Mareşalul Horlugin Cioibalsan, aflat la începutul lui 1952 în tratament la Moscova. Stalin a comentat atunci: “Ne omoară unul câte unul! Scerbakov Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred că trebuie să-i schimbăm pe medicii vechi cu unii noi”.

Lista era însă ceva mai lungă şi îi cuprindea şi pe Mareşalul URSS Ivan Konev (cel care condusese bătălia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky şi Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko şi pe alţii. “Complotul medicilor” a rămas însă un mister mult timp, din cauza faptului că toate documentele relevante de arhivă au rămas clasificate.

Scrisoarea evreilor împotriva medicilor evrei

Există cel puţin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un document esenţial a fost descoperit în arhive: scrisoarea colectivă către “Pravda”, semnată de 60 de proeminenţi evrei sovietici, care îi condamna pe medicii “sabotori” şi cere pedepsirea lor exemplară. Scrisoarea, concepută la jumătatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatăl regizorilor Nikita Mikhalkov şi Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declară că unii evrei sovietici s-ar fi aflat sub influenţa unor forţe străine ostile URSS. I.I. Mints şi I.S. Khavinson au făcut să circule scrisoarea în mediul elitei evreilor sovietici, iar unii dintre aceştia – că Vasili S. Grossman sau S.I. Marsak – au fost siliţi să o semneze.

Articolul din “Pravda”, citat mai sus, îi acuză pe următorii medici pentru aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi (medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog), Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov şi V. Vinogradov. Cu toţii au recunoscut acuzaţiile după interogatorii şi, probabil, torturi. O campanie antisemită, fără precedent, a fost pornită în URSS.

În primăvara lui 1953, toţi evreii din MGB (fostul NKVD) sunt îndepărtaţi. Cu excepţia unui mic grup de aşa-zişi “evrei ascunşi”. Adică cu o origine evreiască parţială, fiind din acest motiv înregistraţi la alte grupuri etnice. Interogatoriul medicilor acuzaţi a fost încredinţat – după cum îşi aminteşte Hruşciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin. “Nu a constituit nicio surpriză că majoritatea medicilor şi-au recunoscut crimele”, notează Hruşciov.

La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin părea hotărât să facă o nouă şi amplă epurare la vârf. El a înlocuit vechiul Birou Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcătuit din 36 de membri. Lui Hruşciov, Stalin i-a mărturisit: “Sunt terminat! Nu mai am încredere în nimeni! Nici măcar în mine!”

Vânătoarea de medici evrei începe…

Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS din Israel a avut loc o puternică explozie. Două zile mai târziu, URSS anunţa ruperea legăturilor diplomatice cu Israelul. (Vor fi reluate în iulie, după moarte lui Stalin). Pe 12 februarie 1953, autorităţile sovietice o arestează pe Maria Weizmann, medic din Moscova, sora primului Preşedinte al Israelului, Chaim Weiszmann (care murise în 1952). Treizeci şi şase de doctori sunt arestaţi, dar numărul lor creşte vertiginos, ajungând la câteva sute, de pe întreg teritoriul URSS.
În Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunţa descoperirea unui “complot al medicilor” local, în fruntea căruia s-ar fi găsit faimosul endocrinolog Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat în URSS tratamentul cu insulină diabeticilor, salvând astfel de la moarte mii de pacienţi. Între timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill şi multe alte personalităţi – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitând demararea unei investigaţii.

Documente secrete privind starea de sănătate a lui Stalin

Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, în “Pravda”, concluziile desprinse din documente rămase până acum necunoscute din arhivele Kremlinului. Documentele spulbera comunicatele oficiale în care se afirmă că Stalin ar fi murit în urma unei “comoţii cerebrale”, pe fondul unei “sănătăţi slăbite” de anii războiului. Documentele cercetate de Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinărilor medicale la care Stalin a fost supus, timp de 30 de ani, şi care au rămas până acum secrete.

Rapoartele medicale demonstrează că Stalin nu era câtuşi de puţin refractar la examinările medicale şi nu manifesta reticenţă faţă de tratamentul prescris de medici. În realitate, cei mai calificaţi medici erau chemaţi imediat ce Stalin manifesta fie şi cea mai mică indispoziţie.

Stalin n-a fost niciodată grav bolnav

Pe 4 martie 1953, în comunicatul dat de Kremlin se specifică: “Stalin a fost grav bolnav, mai ales după anii dramatici ai celui de-al Doilea Război Mondial”. Stalin nu fusese însă niciodată “grav bolnav”. Un raport medical din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arată că Stalin, consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arterială de 14,5 cu 8,5, normală pentru un om (şef de stat), în vârstă de 67 de ani. Un alt raport medical consemna că Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 şi un puls de 74 de bătăi pe minut. După efectuarea unei băi, s-a constatat că lui Stalin îi scăzuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scăzuse la 68.

Stalin nu avea “coşmaruri” şi efectua cu regularitate uşoare mişcări de gimnastică, potrivite vârstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna că Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70. Buletinul medical – emis de urmaşii lui Stalin de la Kremlin – preciza însă că, în noaptea de 2 martie 1953, Stalin suferise o “hemoragie cerebrală”, provocată de hipertensiune, precum şi o “arteroscleroză”.

Stalin, otrăvit cu otravă pentru şobolani pusă într-o sticlă de apă minerală

Stalin12Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de Malenkov, Beria, Hruşciov, Voroşilov şi de ceilalţi membri din biroul prezidului. În realitate, Stalin fusese otrăvit cu warfarina, o otravă pentru şobolani, după ce consumase apă minerală, în perioada 28 februarie – 1 martie 1953. Adică exact în intervalul vineri seara – luni dimineaţa. O perioadă, la sfârşit de săptămână, când doctorii sunt mai greu de găsit. Această perioadă de 72 de ore oferea însă otrăvii administrate lui Stalin timpul necesar pentru a-şi face efectul.

Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al Kremlinului: “Stalin a suferit o comoţie cerebrală, în apartamentul său din Moscova, în noaptea de 2 martie”. Altă eroare. Stalin nu era, în perioada respectivă, în “apartamentul său” din Moscova, ci la vila sa din afara Moscovei. Bodyguardul lui Stalin a declarat, la interogatoriu, că Stalin s-a simţit foarte rău, după ce băuse un pahar dintr-o sticlă de apă minerală, la vila sa din afară Moscovei.

Într-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni după moartea lui Stalin – Departamentul Sanitar de la Kremlin consemnează că a trimis “Muzeului Stalin” medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum şi trei sticle de apă minerală. În mod straniu, la “Muzeul Stalin” nu au ajuns însă decât două sticle de apă minerală. Bodyguardul l-a găsit pe Stalin căzut lângă un birou pe care se găsea o sticlă de apă minerală, cerută şi adusă în ajun, împreună cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apă minerală?, se întreabă istoricul Nikolai Dobriuha.

Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită. Stalin a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi. Când un organism este invadat de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă. În noaptea de 5 martie, testele se sânge şi urină- consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fără dubii, că Stalin fusese otrăvit.

În 2003, istorici şi toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otrava pentru şobolani). Toată ziua de 5 martie, Stalin a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza. Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a făcut respiraţie artificială. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat.

Sora “Moiseieva”, dispărut ulterior, i-a făcut lui Stalin injecţia fatală

Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat. Niciodată, însă, înainte lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi “Moiseieva” consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalina. Imediat după aceea, Stalin a decedat. “Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”.

Implicarea lui Beria, şeful securităţii sovietice, în uciderea lui Stalin

La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită “Moiseieva” nu a mai putut fi găsită ulterior. Dispăruse, pur şi simplu. În acelaşi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei “Războiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.

O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, desemnând drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov. Apoi întreg grupul de complotişti s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. În sfârşit, “tătucul popoarelor” a murit…

Orgoni Crystal

 

Articole inrudite