Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Teoria timpului fantomă: acum nu suntem în anul 2019, ci în 1722!

762

medievalTotul a pornit de la calendarul gregorian

Cronologia noastră creştină se bazează pe corecţiile calendarului, realizate de către papa Gregorie al XIII-lea. În anul 1582, s-a sărit peste 10 zile, cu scopul de a sincroniza circumstanţele astronomice cu sistemul cronologic al calendarului. Dar, această corecţie nu ia în calcul eroarea care s-a acumulat în calendarul iulian, din vremea lui Iulius Cezar (45 d.C.). Se corecta de fapt eroarea cumulată din anul 300.

Specialiştii susţin că papa Gregorie al XIII-lea s-a referit la celebrul Conciliu creştin de la Niceea (325 d.C.). În acest conciliu, fie s-a corectat calendarul, fie, cel puţin, echinocţiul a fost fixat pe data de 21 martie. Dar nu există nicio dovadă pentru acest lucru.

În concluzie, se pare că între papa Gregorie al XIII-lea şi Iulius Cezar există 300 de ani mai puţini decât s-a crezut iniţial. Pornind de la această observaţie, un cercetător german, pe nume Heribert Illig, a dezvoltat o teorie a timpului fantomă, conform căreia în istorie au fost inseraţi aproape 300 de ani (297 de ani, mai exact). Pentru această perioadă de timp (între anii 614 şi 911), conform lui Illig, nu există nicio evidenţă fizică de existenţă. Într-adevăr, perioada evocată de Illig ca fiind fictivă, se mai numeşte şi “Evul Mediu întunecat”, deoarece descoperirile arheologice din acea perioadă sunt extrem de rare. Până în ziua de azi, nu s-a găsit nicio dovadă de colonizare din Evul Mediu timpuriu în oraşele romane. Sursele istorice nu sunt cele contemporane acelei perioade, ci au fost scrise câteva secole mai târziu. Sute de oraşe bizantine par să fi fost nelocuite în acest timp. De asemenea, descoperirile din Spania cucerită de musulmani nu încep cu anul 711 (anul cuceririi musulmane), ci cu începutul secolului al 10-lea.

Nu există construcţii din „perioada timpului fantomă”

Dacă teza lui Illig este adevărată, aceasta înseamnă că n-ar trebui să existe nici măcar o singură descoperire din acea perioadă. Totuşi, faptul care vine să susţină puternic teoria cercetătorului german este acela că din cele peste 1.000 de clădiri menţionate a fi construite între 614 şi 911, foarte greu mai pot fi regăsite astăzi.

Interiorul catedralei din Aachen
Interiorul catedralei din Aachen

Astfel, Pfalzkapelle din Aachen (o mare capelă care se spune că ar fi fost construită de împăratul Carol cel Mare prin anii 800), deşi mai există şi în perioada prezentă, totuşi ridică multe semne de întrebare. Clădiri, comparabile în stil şi tehnologie, cu Pfalzkapelle, n-au mai fost ridicate decât în secolul 11, odată cu apariţia stilului romanesc. Aripile arcuite ale catedralei nu se regăsesc decât în secolul 11 în Speyer. O copie aproape fidelă, ca stil de construcţie catedralei din Aachen (presupusă a fi construită prin anii 800) este biserica din Ottmarsheim (ridicată în 1049). De aceea, Illig presupune că această catedrală este o clădire aparţinând secolului al 11-lea.

Un alt exemplu este catedrala Torhalle din Lorsch, care ar aparţine secolului al 12-lea, şi nu anului 770, aşa cum se crede în prezent. De asemenea, câteva din puţinele biserici rămase din epoca lui Carol cel Mare (sec.8-9) se potrivesc foarte bine stilului secolelor 10-11.

Cum explică istoricii clasici lipsa aproape totală a evenimentelor istorice dintre anii 600 şi 900?

Să ne uităm mai întâi la Imperiul Bizantin. Între anii 600 şi 900 izvoarele istorice aproape că lipsesc. Unii istorici presupun că timp de 300 de ani, după anul 600, în Imperiul Bizantin n-a mai avut loc evenimente importante întrucât toate reformele importante au fost realizate în antichitatea târzie. Alţii afirmă că, în această perioadă evoluţia societăţii bizantine a fost atât de înceată încât pentru acest lucru n-a mai fost nevoie de emiterea de documente istorice.

Şi în istoria arabă şi persană există aspecte destul de ciudate care n-ar putea fi explicate decât prin teoria timpului fantomă. Astfel, cunoscuta operă epică Shahname, scrisă în jurul anului 1010, se sfârşeşte odată cu domnia regelui persan Yazdegird al III-lea, care a murit în anul 651. Opera nu ne spune nimic despre cuceririle islamice din Persia, fără a face deloc vreo aluzie la islam. Pur şi simplu sunt sărite 300 de ani de influenţă islamică, ca şi cum acestea n-ar fi existat niciodată.

De asemenea, o examinare atentă a arhitecturii omayyazilor (prima dinastie arabă faimoasă, din 661 până în 750) scoate în evidenţă lucruri neobişnuite pentru o dinastie arabă, vizibile în palatele lor. Astfel, vedem o pictură pe un perete (datând din anul 725 – în ciuda interdicţiei religiei islamice de a picta figuri umane), înfăţişându-l pe regele Khosrow al II-lea plătind tribut pentru suveranitatea omayyazilor. Dar totuşi, acest rege persan era mort de aproape 100 de ani.

Şi istoria evreilor este un argument în existenţa timpului fantomă. Un istoric cunoscut, Roth, scria în 1966 următorul fapt: „Se pare că evreii din Europa au dispărut total în zorii decăderii Imperiului Roman. Nu există nicio dovadă pentru existenţa lor în acea perioadă”.

evulmediuLipsa evoluţiilor istorice în anumite fenomene la începutul Evului Mediu

Dacă ne uităm în lista de mai jos, observăm că există o mulţime de lipsuri în evoluţia unor fenomene istorice, aşa cum ar fi fost normal, lipsuri acre se concentrează în jurul perioadei de 300 de ani dintre 600 şi 900:

– un gol în istoria construcţiilor din Constantinopol (capitala mondială din acea vreme): între anii 558 şi 908 nu s-a mai construit nicio clădire importantă!
– un gol în evoluţia doctrinei creştinismului (între 600 şi 1100 nu s-a mai produs nicio schimbare importantă).
– un gol de circa 300 de ani în tehnicile de prelucrare a pământului.
– o lipsă de evoluţie în arta mozaicului (între 565 şi 1018).
– ortografia limbii germane a rămas la fel timp de 300 de ani, deşi limba a cunoscut o continuă evoluţie.

Cine a dat timpul înainte?

Otto III, împăratul Sf.Imperiu Romano-German
Otto III, împăratul Sf.Imperiu Romano-German

Se crede că iniţiatorii acestei mari falsificări a timpului sunt: împăratul bizantin Constantin al VII-lea (905-959), împăratul Sf.Imperiu Romano-German Otto al III-lea (980-1002) şi papa Silvestru al II-lea (946-1003). Otto al III-lea (împărat între 996 şi 1002) vroia să fie reprezentantul lui Cristos pe pământ în zorii mileniului al 7-lea (6.000 de ani după Creaţie). Papa, care a fost întronat de către împăratul Otto, l-a sprijinit, cu cunoştinţele sale despre astronomia şi matematica arabă.

Mama lui Otto provine din Curtea Bizantină, ceea ce explică relaţia sa cu dinastia bizantină. Acolo, cele 3 secole de „gol istoric” ar fi putut fi foarte folositoare. Perşii au furat în anul 614 cea mai importantă relicvă creştină, şi anume crucea lui Iisus de pe Golgota. Doar existenţa acestui timp fictiv ar fi putut face explicabilă întoarcerea acestei relicve.

Schimbarea cronologiei a fost tăinuită prin aranjamente suplimentare. Bizantinii au schimbat anul 1015 al erei seleucidene în anul 6212 de la Crearea lumii. Creştinii occidentali au schimbat anul 419 al erei martirilor în anul 1.000 de la naşterea lui Hristos. Evreii i-au urmat şi au schimbat anul 1015 al erei seleucidene în anul 4464 de la Creaţie. Până acum, nimeni n-a putut explica de ce toate culturile europene şi-au schimbat cronologiile în acelaşi timp.

Împăratul Carol cel Mare
Împăratul Carol cel Mare

Secolele inexistente de istorie trebuiau umplute cu evenimente istorice. Aşa că împăratul Otto şi papa Silvestru au inventat o poveste despre existenţa unui mare împărat, Charlemagne (Carol cel Mare). Acest Carol cel Mare, se spune că a fost încoronat pe 25 decembrie 800, o zi care a fost determinată, în urmă cu 497 de ani, a fi ultima zi a lumii. Aşa că Charlemagne a împlinit aceleaşi condiţii ca şi Otto al III-lea, şi atunci înţelegem de ce contemporanii (fictivi) ai lui Carol cel Mare n-au manifestat nicio frică. Dar încoronarea lui Carol cel Mare ar fi trebuit să fie inferioară încoronării împăratului Otto, „împăratul noului mileniu, cel de-al doilea”. Un articol interesant care să aducă dovezi pentru inexistenţa lui Carol cel Mare va fi publicat în curând, în exclusivitate, pe site-ul www.lovendal.net.

„Teoria timpului fantomă” explică de ce anul 1000 n-a provocat deloc îngrijorări; schimbarea cronologiei a avut loc la foarte scurt timp înaintea zilei de 1 ianuarie 1000, astfel încât nu mai exista timpul pentru îngrijorări.

Motivele pentru care s-a stabilit „timpul fantomă” între anii 614 şi 911

În primul rând, datarea „timpului fantomă” în secolele 7, 8 şi 9 s-a datorat arhitecturii. Clădiri din perioada iustiniană (sec.5 şi 6) şi ottoniană (sec.10-11) există şi nu pot fi puse la îndoială. Doar foarte puţine clădiri (din india până în Islanda) pot fi datate ca aparţinând secolelor 7, 8 şi 9. Totuşi, aceste clădiri n-au caracteristici speciale pentru ca datarea lor să fie sub orice dubii.

Illig consideră că „timpul fantomă” începe în anul 614, întrucât acesta este anul în care Imperiul Bizantin a pierdut Ierusalimul şi Sfânta Cruce. Acesta este un eveniment real, ce nu poate fi pus la îndoială. Lucrul care poate fi pus la îndoială sunt victoriile Imperiului Bizantin asupra perşilor, raportate ca având loc în anul 637. Pe de altă parte, în anul 614, regele merovingian Clothar al II-lea, s-a confruntat cu o rebeliune a nobililor, eveniment care ar fi dus, conform lui Illig, la instalarea sistemului de conducere cu regenţi „major domus”, ce a durat 80 de ani (911-981). Konrad I a fost ultimul rege merovingian (a domnit între 911 şi 918).

Terminarea perioadei fantome are loc în anul 911, conform cercetătorului german, când a avut loc tratatul de pace între ducele viking Rollo şi regele Carol cel Simplu, prin care Normandia aparţinea normanzilor.

Cum s-au falsificat cronicile de istorie?

Se ştie că evenimentele istorice din Imperiul Bizantin (cel mai important imperiu mondial din acea vreme) au fost cunoscute pe baza cronicilor scrise de cronicarul bizantin Theophanes. Cel de-al doilea volum al acestor cronici se numeşte „Theophanes Continuatus”, şi-l are drept autor pe împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porphyrogennetos (906-959). Illig presupune că şi primul volum a fost redactat de acelaşi împărat Constantin. De aici, se deduce faptul că împăratul bizantin mai sus menţionat este „creierul” falsificării istoriei „timpului fantomă”. Interesant e faptul că Constantin al VII-lea e binecunoscut istoricilor pentru alte documente false realizate. Atunci, de ce n-ar fi falsificat şi cronologia? Apoi, brusc, alţi cronicari bizantini, sub domnia lui Constantin, încep trecerea datelor istorice din formatul calendarului Seleucid în formatul calendarului „de la Creaţia lumii”. Nu s-a făcut oare acest lucru pentru a ascunde extensia artificială a cronologiei?

De asemenea, un fapt interesant îl reprezintă lipsa tuturor manuscriselor din limba greacă, scrise cu majuscule. Foarte multe din ele au fost transcrise în litere mici, încă din timpul patriarhului Photios, Illig presupunând că împăratul Constantin al VII-lea a fost responsabil pentru această acţiune. Oare de ce au fost transcrise toate manuscrisele? Pentru a acoperi adevărata istorie?

Orgoni Crystal