Stăpânii financiari din umbră ai bolşevicilor: bancherii americani

3
66

wall-streetDacă Revoluţia Bolşevică ar fi eşuat, cu certitudine că dezvoltarea industrială a Rusiei ar fi rivalizat cu cea a Statelor Unite, Marii Britanii şi Europei, şi am fi trăit azi într-o lume cu totul diferită. Dar, susţinând Revoluţia Bolşevică, bancherii americani au încetinit creşterea industrială a Rusiei până la nivelul vitezei unui melc în perioada dinaintea celui de-al II-lea război mondial. Ei au împiedicat Rusia să se impună ca o supraputere, iar ramurile industriale sovietice, care au cunoscut totuşi o dezvoltare, erau controlate din culise de bancheri şi investitori de pe Wall Street.

Andrew Canargie, filantropul

Andrew Carnegie
Andrew Carnegie

Un personaj-cheie în susţinerea financiară a Revoluţiei Ruse a fost din capul locului Andrew Carnegie, născut în Scoţia, un magnat al oţelului american care deţinea în 1892 cea mai mare companie de oţel din lume. Carnegie ajunsese de asemenea cel mai bogat filantrop al vremii sale şi susţinea cauze pe care le considera meritorii. El considera că „cine moare bogat moare dezonorat”. Până în 1919, când a murit, el a făcut donaţii în valoare de 350 de milioane de dolari, iar una dintre organizaţiile pe care le-a înfiinţat pentru a-şi distribui averea a fost Corporaţia Carnegie din New York.

Liga Naţiunilor, creaţia lui Carnegie

Întrucât asistase în tinereţe la grozăviile Războiului Civil, Carnegie a donat 10 milioane de dolari pentru a înfiinţa Fundaţia pentru Pacea Internaţională, al cărei mandat consta în a împiedica viitoarele războaie. Sub conducerea lui, consiliul de administraţie al Fundaţiei a formulat Planul Marburg. Obiectivul acestui plan, scrie Jennings C. Wise în Woodrow Wilson, discipolul revoluţiei („Woodrow Wilson: Disciple of Revolution”), era acela de a-i „alătura pe bancherii internaţionali şi pe socialişti într-o mişcare care să ducă la formarea unei ligi (Liga Naţiunilor, precursoarea Organizaţiei Naţiunilor Unite), care să impună pacea… să-i controleze consiliile… şi să asigure astfel o soluţie pentru toate bolile politice ale omenirii”.

Intenţiile ascunse din spatele planului Marburg

Planul a fost formulat după primul război mondial, cel mai teribil conflict armat dacă e să ţinem seama de pierderile de vieţi atât din partea Aliaţilor (dintre care făcea parte şi Rusia), cât şi din partea Puterilor Centrale. „Impunerea păcii” era pe atunci un motiv corect din punct de vedere politic şi un ideal spre care Carnegie se simţea mândru să tindă. Există totuşi o premisă ascunsă. „Impunerea păcii” implică de asemenea impunerea războiului ca o condiţie necesară şi poate că Andrew Carnegie n-a cunoscut intenţia secretă ascunsă în ciorna Marburg, pe care consiliul său de administraţie a pregătit-o pentru viitor.

Pericolul Rusiei împotriva Occidentului

Antony Sutton ne prezintă cadrul general care a anticipat Planul Marburg de coordonare a guvernelor din toată lumea sub „puterea finală” a factorilor de control financiari. „Pe atunci – ca şi azi –, Rusia era cea mai mare piaţă neexploatată din lume şi reprezenta chiar, cum se întâmplă şi acum, cea mai mare ameninţare concurenţială potenţială pentru supremaţia industrială şi financiară americană”.

Dinastia Romanov a occidentalizat Rusia după domnia ţarului Petru cel Mare, iar Nicolae al II-lea intenţiona să modernizeze industria rusească pentru a egala standardul tehnologiei europene. Din păcate, el îşi exploata crunt forţa de muncă în acest scop. Mulţi lucrători trudeau în schimburi de cîte 12 ore/zi pentru salarii minime, ceea ce a declanşat protestul organizat al muncitorilor din St. Petersburg, în „Duminica însângerată” din 1905. Trupele ţarului au zdrobit însă această primă încercare de revoltă. Vechea ordine a menţinut puterea în mod precar în primii ani ai războiului până ce, în 1918, s-a ivit o nouă ocazie de răsturnare amonarhiei, urmată de execuţia lui Nicolae al II-lea şi a familiei sale.

Trimisul lui Rockfeller a petrecut 20 de ani în Rusia, pentru că SUA era interesată de petrolul rusesc

De aceea, este interesant de aflat din cartea lui Gyergos C. Hatonn, Siluirea Constituţiei; Moartea libertăţii, că Geroge Kennan, trimisul special al lui John D. Rockefeller, a petrecut douăzeci de ani în Rusia promovând acţiuni revoluţionare împotriva ţarului. Prezenţa şi influenţa lui au uşurat sarcina capitaliştilor americani de a exploata piaţa rusă „captivă“ în forma ascunsă a ajutoarelor bine intenţionate derecţionate către rebelii asupriţi.

De ce doreau Rockefeller şi grupul său de bancheri să răstoarne monarhia rusă? Exista alt motiv, mai relevant, pentru susţinerea Revoluţiei Ruse? Pe scurt: da! Răspunsul este la fel de important azi ca şi acum o sută de ani. Petrolul! Înainte de revolta bolşevică, Rusia depăşise SUA ca principal producător mondial de petrol. În 1900, câmpurile petrolifere de la Baku din Rusia produceau mai mult ţiţei brut decât Statele Unite, iar în 1902 asigurau peste jumătate din producţia mondială. Haosul şi devastările cauzate de revoluţie au distrus industria petrolieră rusă.

În Wall Street şi revoluţia bolşevică, Sutton scrie: „Până în 1922, jumătate din puţuri erau inactive“, iar restul abia mai funcţionau, deoarece le lipsea tehnologia pentru a deveni operaţionale.

În Dosarul Rockefeller, Gary Allen nota de asemenea că revoluţia a distrus concurenţa Americii. „Revoluţia a eliminat efectiv concurenţa pe care Rusia o reprezenta pentru Standard Oil (cea mai mare companie americană petrolieră), pentru câţiva ani, până ce Standard a putut intra pe piaţă şi pune mâna pe o parte din afacerea cu petrol a ruşilor“.

Lenin şi Troţki, agenţii Wall Street-ului

V.I. Lenin
V.I. Lenin

Dar pentru ca bancherii de pe Wall Street să-şi poată anihila concurenţa şi să condamne poporul rus de la sărăcie şi corupţie pentru câteva decenii întregi, acesta trebuia să aibă lideri care să poată realiza o revoluţie de succes. Întră în scenă Vladimir Ulianov Lenin şi Leon Troţki.

În septembrie 1917, în Ameninţarea catastrofei, Lenin şi-a schiţat ideile care aduc mult cu cele ale lui Brezinski de peste 50 de ani: „Naţionalizarea băncilor. Proprietatea capitalului, care este manipulat de bănci şi care nu este pierdut sau schimbat când băncile sunt naţionalizate şi fuzionează într-o singură bancă de stat, aşa că se poate ajunge la o etapă în care statul ştie încotro, cum, de unde şi cînd curg milioanele şi miliardele. Numai controlul asupra operaţiunilor bancare, cu condiţia ca toate să fie contopite într-o unică bancă de stat, va permite, simultan cu alte măsur i ce pot fi uşor implementate, aplicarea reală a impozitului pe venit fără tăituirea proprietăţii şi a venitului (…) Naţionalizarea băncilor ar obliga prin lege circulaţia cecurilor pentru toţi bogaţii şi ar introduce confiscarea proprietăţilor pentru tăinuirea veniturilor. Cele cinci puncte (sic) ale programului dorit sunt aşadar: naţionalizarea băncilor, naţionalizarea sindicatelor, abolirea secretelor comerciale şi organizarea obligatorie a populaţiei în asociaţii de consumatori”.

Deloc întâmplător, printre cele dintâi ordine emise de noul regim bolşevic s-a numărat „declaraţia afacerilor bancare drept monopol de stat”. Una dintre semnăturile de pe ordinul respectiv îi aparţine lui Lenin. În 1918, Troţki a publicat cartea Bolşevicii şi pacea mondială, în care repetă cuvintele lui Lenin, dar se proclamă „internaţionalist” – nu rus – susţinător al revoluţiei mondiale şi al dictaturii mondiale.

Internaţionalismul, conceptul care leagă bolşevismul de Wall Street

Vedem imediat ce anume îi leagă pe bancherii americani de aceşti doi lideri bolşevici: concordanţa conceptelor de „internaţionalism”. Mai crede cineva că revoluţia bolşevică a fost o revoltă spontană? De asta ar fi dorit John Reed să ne convingă în cea mai cunoscută carte a sa, 10 zile care au zguduit lumea. Reed, care a murit de tifos în Rusia în 1920, a fost un autor popular în epoca primului război mondial, dar, în acelaşi timp, a colaborat cu jurnalul Metropolitan, controlat de J.P.Morgan. Să fie o simplă coincidenţă?

Cum a susţinut Rockfeller revoluţia bolşevică

Antony Sutton, dezvăluie felul în care John D. Rockfeller a finanţat revoluţia bolşevică din Rusia. La începutul investigaţiei sale, Sutton descoperit că nu există „practic nimic scris despre relaţia strânsă din ultimul secol pe care Rockefellerii au avut-o cu presupuşii lor duşmani de moarte: comuniştii. A existat totuşi o alianţă permanentă, deşi tăinuită, între capitaliştii politici internaţionali şi socialiştii revoluţionari internaţionali, în beneficiul lor reciproc“.

De exemplu, Simpson, Thacher & Bartlett, principala firmă de avocatură de pe Wall Street specializată în reorganizări şi fuziuni, a susţinut ferm regimul bolşevic din Rusia. „Ca o indicaţie a sprijinului ei“, scrie Sutton, „partenerul Thomas D. Thacher a scris un raport care a devenit decisiv pentru obţinerea susţinerii bolşevicilor de către cabinetul britanic… Acest raport oferea sugestii explicite despre politica rusă care susţinea poziţia pro-bolşevică a lui William Boyce Thompson, pe atunci director al Băncii Chase, actuala Bancă Chase Manhattan, şi chiar afirma că «guvernatorului sovietic ar trebui să i se acorde asistenţă completă în eforturile sale de a organiza o armată revoluţionară formată din voluntari»“. Merită subliniat că printre stagiarii care lucrau în Simpson, Thacher & Bartlett se număra şi tânărul Cyrus Vance, ulterior secretar de stat al preşedintelui Carter, iar după aceea director senior al Fundaţiei Rockefeller. Într-adevăr, lumea este mică…

Şi Morgan, marele bancher american, era sprijinitorul bolşevicilor

Una dintre firmele de pe Wall Street care a avut legătură cu bolşevicii a fost J.P.Morgan, aşa cum a dezvăluit biografia lui Dwight Morrow, partenerul lui Morgan şi socrul lui Charles Lindbergh Jr., scrisă de Harold Nicholson: „Interesul lui Morrow faţă de Rusia data din martie 1917, cînd Thomas D. Thacher, partenerul său de avocatură, fusese membru al misiunii Crucii Roşii americane în timpul revoluţiei bolşevice. Intereseul acela a fost întărit de prietenia lui cu Alex Gumberg, care sosise la New York în calitate de reprezentant al Sindicatului Textiliştilor din Rusia. «Am simţit», a scris el în mai 1927, «că a sosit timpul să se întreprindă ceva pentru Rusia». Morrow s-a implicat activ în dezvoltarea relaţiilor oficiale între emisarii sovietici şi departamentul de stat şi i-a asigurat lui Litvinov o caldă scrisoare şi departamentul de stat şi i-a asigurat lui Litvinov o caldă scrisoare de recomandare către sir Arthur Salter din Geneva. Iar asta n-a fost tot! În Paris, el a oferit un dineu la Foyot’s, la care i-a invitat pe Rakovsky şi pe alţi reprezentanţi sovietici“.

Rezerva Federală Americană, altă susţinătoare a bolşevicilor

Altă mega-organizaţie care susţinea cauza bolşevică a fost Banca Rezervei Federale din New York, controlată de principalele cinci bănci newyokeze. În Necunoscutul război cu Rusia, Robert J. Maddox nota în 1977: „William Laurence Sander, preşedinte al Ingersoll Rand şi vicepreşedinte al Băncii Rezervei Federale din New York, i-a scris preşedintelui Wilson pe 17 octombrie 1918: «simpatizez cu forma de guvernare sovietică, care mi se pare cea mai potrivită pentru poporul rus». George Foster Peabody, de asemenea preşedinte-adjunct al Băncii Rezervei Federale din New York din 1914 şi recunoscut filantrop, care a organizat Fundaţia de Educaţie Generală pentru Rockefelleri, a declarat că el susţinea forma bolşevică de monopol de stat“.

Este de-a dreptul ameţitor când ne gîndim că trei dintre principalii conducători ai Băncii Rezervei Federale din New York susţineau în mod public bolşevismul: Sanders, Peabody şi William Boyce Thompson.

Bancherii americani îi ajută pe Lenin şi pe Troţki încă din 1905

Cunoştinţele actuale probează indubitabil faptul că bancherii de pe Wall Street reacţionează prin ajutoare încă din 1905, când rebeliunea iniţială a lui Lenin şi Troţki eşuase. Ei aranjaseră refugierea fără probleme a lui Lenin în Elveţia, unde acesta a rămas, fiind în afara oricăror neplăceri.

Troţki
Troţki

După 1905, Troţki a trăit în exil, iniţial în Franţa. Dar după ce a semnat articole agitatoare într-un ziar de limba rusă din Paris în septembrie 1916, poliţia franceză l-a escortat peste graniţa spaniolă. După cîteva zile, poliţia din Madrid l-a arestat şi l-a consemnat într-o „celulă de lux”, contra taxei de 1,5 peseta. După aceea, Troţki a fost dus la Cadiz, apoi la Barcelona, pentru ca, în cele din urmă, să fie îmbarcat pe vaporul cu aburi Monserrat al Companiei Transatlantice Spaniole. Torţki şi familia sa au traversat Oceanul Atlantic şi au ajuns la New York pe 13 ianuarie 1917. Cum a supravieţuit Troţki în Statele Unite capitaliste, când el cunoştea numai germana şi rusa?

În autobiografia Viaţa mea, publicată în 1930, el mărturişeste: „Unica mea profesiune în New York a fost cea de socialist revoluţionar”. Cu alte cuvinte, Troţki scria ocazional articole pentru Novy Mir, gazeta socialistă rusă din New York. Ştim însă că apartamentul său din New York era dotat cu frigider şi telefon şi, conform lui Troţki, familia călătorea uneori într-o limuzină cu şofer. Când au intrat într-o ceainărie, ei şi-au întrebat mama: „Şoferul de ce nu vine cu noi?”

Standardul ridicat de trai contrazice de asemenea venitul declarat al lui Troţki. Unicele fonduri pe care el recunoaşte că le-a primit în 1916 şi 1917 cumulează 310 dolari, iar Troţki afirmă: „Am împărţit cei 310 dolari între cinci emigranţi care reveneau în Rusia”. Totuşi, Troţki plătise o celulă de lux în Spania, familia lui călătorise prin Europa şi în Statele Unite, închiriase un apartament excelent în New York – achitând chiria pe trei luni în avans – şi folosea o limuzină cu şofer, toate acestea din cîştigurile unui revoluţionar pauper obţinute în schimbul câtorva articole în ziarele de limbă rusă şi de mică circulaţie Nashe Slovo din Paris şi Novy Mir din New York!

American International Corporation: bani pentru bolşevici

American International Corporation fusese deja fondată în New York în 1915, având ca principală responsabilitate coordonarea asistenţei financiare de către bolşevici. J.P. Morgan, Rockefellerii şi National Cuty Bank au asigurat fondurile, în timp ce preşedintele consiliului de administraţie al noii bănci era Frank Vanderlin, fost preşedinte de la National City Bank şi membru al grupului Jekyll.

Preşedintele american oferă 20 de milioane de dolari bolşevicilor

Potrivit lui Eustace Mullins în Ordinea mondială („The Wold Order”), bolşevicii au căutat mai multe fonduri la scurt timp după revenirea lor în Rusia: „Cui i se putea Lenin adresa dacă nu puternicului său prieten de la Casa Albă? Wilson l-a trimis prompt în Rusia pe Elihu Root, avocat la Kuhn Loeb şi fost secretar de stat, cu 20 de milioane de dolari din Fondul special pentru război, pe care să le înmâneze bolşevicilor. Acţiunea aceasta a fost dezvăluită în Audierile Congresului privind legăturile cu Rusia, HJ 8714U5, care prezintă declaraţia financiară a modului în care Woodrow cheltuie cele 100 de milioane de dolari, care fuseseră votate de Congres ca Fond special pentru război. Declaraţia, care arată expedierea a 20 de milioane de dolari în Rusia prin intermediul Misiunii speciale de război a lui Root, este consemnată şi în Arhivele Congresului, pe 2 septembrie 1919, ca fiind făcută de Joseph Tumulty, secretarul lui Wilson.”

Ajutoare americane pentru bolşevici

După ce Lenin şi Troţki au revenit în Rusia şi revoluţia a reuşit să răstoarne monarhia în 1918, un sediu mondial pentru oferirea de ajutoare bolşevicilor a fost stabilit în Wall Street, pe Brodway, la nr. 120: „La începutul anilor ’20, 120 Brodway găzduia nu numai societatea de asigurări Equitable Life, ci şi Banca Rezervei Federale din New York, ai cărei directori îi susţineau cu entuziasm pe bolşevici; American International Corporation, care fusese organizată pentru ajutorarea Uniunii Sovietice; firma de inginerie Weinberg and Posner, care în 1919 a primit o comandă de 3 milioane de dolari pentru maşini din partea Uniunii Sovietice şi al cărei vicepreşedinte era Ludwig Martens, primul ambasador sovietic în SUA; John McGregor Grant, ale cărei operaţiuni erau finanţate de Olaf Aschberg de la Nya Banken Stackholm, care a transmis sume mari furnizate de familia Warburg pentru revoluţia bolşevică; agentul londonez al Nya Banken era British Bank of North Commerce, al cărei preşedinte era Earl Grey, un asociat apropiat al lui Cecil Rhodes – Grant fusese trecut pe lista neagră de către guvernul american, deoarece susţinuse Germania în timpul Primului Război Mondial; iar în ultimul etaj al clădirii cu nr. 120 de pe Brodway se găsea exclusivistul Bankers Club. Aceştia erau organizatorii Ordinii Mondiale“.