Site de secrete, stiinta si metafizica

Să demontăm un mit fals: “Americanii fac războaie în lumea arabă doar pentru petrol”

16 33

Articolul acesta de pe NowLebanon.com ar trebui să dea de gândit la mulţi cei care spun de prea multe ori că SUA este atrasă în Orientul Mijlociu de “mirosul petrolului”. Poate că acest mit ar trebui demontat odată pentru totdeauna.

În timp ce mulţi arabi cred că adevăratul motiv al războiului din 2003 al Americii cu Irakul l-ar constitui resursele de petrol, nimic nu indică faptul că SUA ar fi avut un cuvânt greu de spus în controlarea resurselor de petrol ale ţării, începând cu anul 2003, anul ocupaţiei americane. SUA şi companiile de petrol americane nu au primit vreun tratament preferenţial din partea autorităţilor guvernamentale irakiene alese.

Irakul este cea de a treia ţară din lume în privinţa rezervelor de petrol (115 miliarde de barili). De la căderea lui Saddam Hussein, producţia de petrol irakiană s-a situat în jurul valorii de 2 milioane de barili pe zi. Din prima zi de extracţie, producţia a fost monitorizată de către Naţiunile Unite. Mai menţionăm faptul că procesul de extragere a petrolului irakian este unul deloc scump.

Până acum au avut loc trei rânduri de licitaţii, a patra rundă urmând  a avea loc în curând. Negociatorii irakieni au fost neclintiţi în negocierea contractelor de exploatare a petrolului cu multe companii petroliere, inclusiv cu giganţi americani ca Exxon, care şi-au retras multe din oferte întrucât profitul obţinut era extrem de redus.

Irakul a concesionat câmpurile sale petrolifere pentru o perioadă de 20 de ani. Compania britanică Shell şi corporaţia malayeziană Petronas au câştigat controlul asupra unui câmp petrolifier imens la Majnoon, învingând rivalul francez Total şi compania chineză CNPC. Dar CNPC, împreună cu Total şi Petronas, au câştigat câmpul petrolifer mai mic de la Halfaya. Gigantul american Exxon a câştigat şi el un câmp petrolifer, cel de la Qurna 1, în timp ce uriaşa companie rusească Lukoil, împreună cu firma norvegiană Statoil explorează câmpul petrolifer de la Qurna 2. Şi alte companii petrolifere au intrat în joc, ca Eni (Italia) sau Sonangol (Angola), ceea ce arată că în Irak nu americanii fac jocul, ci doar cei care oferă preţul cel mai bun.

P.S. Acest articol îmi confirmă o teorie pe care am explicat-o acum câteva luni, în legătură cu miza războiului din Libia: https://www.lovendal.ro/wp52/conspiratia-non-petrolului-miza-razboiului-din-libia-nu-este-petrolul/. Există în lumea asta mulţi oameni care gândesc mult prea simplist: americanii fac războaie pentru petrol. Nu, nu fac asta pentru petrol. Un război este extrem de costisitor, iar recuperarea unei asemenea “investiţii” (cum este războiul) s-ar face foarte greu. Nu, miza este alta, dar faţă de care mulţi dintre noi suntem orbi. Miza este războiul în sine, susţinerea unei industrii de apărare ce au un lobby foarte puternic printre politicienii americani şi care are tot interesul să existe conflicte în lume. În plus, cu ocazia aceasta, pot fi testate şi noi arme performante. Până nu înţelegem acest lucru, vom rămâne în retorica asta simplistă cu războiul şi petrolul, ce convine de minune celor care ne conduc din umbră.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie