Ruşii, maşina timpului şi alte experimente de cercetare a lumilor paralele

by

masina-timpuluiGhenadi Belimov, cercetător rus al fenomenelor inexplicabile, filozof şi autor a numeroase cărţi, a publicat un articol cu titlul “Maşina timpului, viteza întâia” în magazinul “Pe culmea imposibilului”. El a descris experimente unice realizate de un grup de entuziaşti condus de Vadim Cernobrov, omul care a început construirea de maşini ale timpului încă din 1987. Astăzi acest grup de entuziaşti pot să grăbească sau să încetinească curgerea timpului folosind aceste dispozitive.

În august 2001, într-o pădure izolată din regiunea rusă Volgograd s-a construit un nou model de maşină a timpului menită să fie folosită de om. Deşi folosea doar acumulatoare de autoturism şi funcţiona la capacitate redusă, maşina a reuşit să modifice timpul cu 3%; măsurătorile s-au realizat cu oscilatoare cu cristale simetrice. La început, cercetătorii petreceau 5, 10 şi apoi 20 de minute în maşina timpului. Timpul maxim a fost de o jumătate de oră. Cernobrov spune că oamenii se simţeau ca şi când intrau într-o nouă lume; ei simţeau viaţa de aici dar şi pe cea de “acolo” în acelaşi timp ca şi când se deschisese o uşă misterioasă. “Nu pot să explic aceste senzaţii neobişnuite pe care le-am simţit în astfel de momente”, spune Cernobrov.

Evident, nici televiziunile şi nici radioul nu au făcut publice aceste experimente. Şi totuşi, încă de pe vremea lui Stalin se desfăşurau experimente cu timpul, în cadrul unui institut de cercetări a lumilor paralele. Rezultatele experimentelor conduse atunci de academicienii Kurceatov şi Ioffe se pot găsi astăzi în arhive. În 1952, şeful poliţiei secrete ruse, Beria, a declanşat o anchetă împotriva cercetătorilor care participau la experimente care a avut ca rezultat executarea a 18 profesori şi trimiterea în lagăre a altor 59 de cercetători. Institutul şi-a reluat activitatea mai târziu, sub Hruşciov. O nouă tragedie a avut loc în 1961 când un întreg stand de experimentare a dispărut cu tot cu cei 8 cercetători care activau în clădire. Clădirile apropiate de acesta au fost distruse, devenind ruine. Partidul Comunist a decis suspendarea cercetărilor până la noi ordine.

Programul a fost re-activat în 1987, însă pe 30 august 1989 a fost lovit de o nouă tragedie: o extrem de puternică explozie a distrus stabilimentul institutului din insulele Anjou. Explozia a distrus modulul experimental de 780 de tone, dar şi întreg arhipelagul de insule pe o suprafaţă de 2 km pătraţi. Se spune că modulul experimental în care se aflau 3 cercetători s-ar fi ciocnit cu un asteroid în lumea paralelă.

Ultima însemnare din jurnalul experimentului, aflat în arhiva institutului, spune: “Suntem pe moarte dar continuăm experimentul. Aici este foarte întuneric; vedem cum obiectele devin duble, mâinile şi picioarele noastre sunt transparente, ne vedem venele şi oasele prin piele. Rezerva de oxigen ajunge pentru 43 de ore dar sistemul de menţinere a vieţii este puternic distrus. Transmiteţi cele mai bune urări familiilor şi prietenilor noştri!”. Apoi transmisia s-a oprit brusc.

Lasă un comentariu