În Rusia, într-un loc misterios, s-a dat peste un craniu bizar care putea proveni de pe o altă planetă, dar totuşi…


Undeva în sudul Rusiei, prin stepele Asiei, se află un loc misterios denumit Arkaim. El se mai numeşte şi „Stonehenge-ul Rusiei”, întrucât se pare că o civilizaţie enigmatică a existat aici cu mai bine de 4.000 de ani. Recent, locul a devenit şi mai bizar atunci când cercetătorii au dezgropat ceva ce nu pare a fi pământesc.

Cercetătorul Maria Makurova și echipa ei au reușit să descopere un schelet remarcabil de bine conservat în pământul aflat sub amplasamentul de la Arkaim. Ceea ce a fost bizar în întreaga descoperire a fost forma craniului. Craniul este foarte alungit, ceea ce a dat naștere părerii că el ar putea proveni de pe altă planetă.

Din nefericire pentru iubitorii de extratereştri şi paranormal, echipa de cercetare nu este de acord cu o asemenea idee. Cercetătorii prespun că scheletul aparține unei femei din tribul Sarmati, care a trăit în Rusia de Sud și Kazahstan cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Oamenii de ştiinţă spun că craniul apare alungit, întrucât a existat o practică în acel trib de a deforma craniile prin legarea capetelor nou-născuţilor din trib cu o frânghie. „Era evident o tradiție în trib”, a spus Makurova.

 

Totuși, aceasta este o descoperire incredibilă care oferă încă o pistă despre viaţa trecută a oamenilor.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock