O hartă excepţională din secolul al IX-lea arată că Transilvania era locuită de „daci” înaintea venirii hunilor! Ce mai zic acum istoricii revizionişti maghiari?

O comoară excepţională, formată din peste 30 de hărţi în original şi alte documente ale Imperiului Austro-Ungar, toate vechi de secole, se afla în acest moment în proprietatea unui român.

Valoarea lor este uriaşă, nu doar din punct de vedere financiar (probabil zeci de milioane de euro), cât mai ales din punct de vedere istoric, deoarece ele pot să dea mari dureri de cap revizioniştilor maghiari.

Documentele sunt moştenite pe o linie de descendentă care merge până în sânul familiilor conducătoare ale Imperiului Austro-Ungar, că acest om a fost ofertat şi de guvernul de la Budapesta şi de reprezentanţii altor interese, dar că, deşi oferta generală a fost de zeci de milioane de euro pentru a le vinde în exteriorul ţării, patriotismul l-a făcut să nu vrea ca aceste valori să părăsească România.

Peste toate, în mod surprinzător pentru mulţi, fosta lui soţie, etnică maghiara, i-a lăsat cu limbă de moarte că nu doreşte ca aceste hărţi să părăsească ţara, că ele trebuie să fie folosite în interesul României şi că nici măcar Ungaria nu trebuie să le aibă, deoarece nimeni nu va mai auzi de ele după achiziţie!

 

Autenticitatea acestor hărţi a fost confirmată atât de experţii acreditaţi ai Ministerului Culturii din România, cât şi de un expert al Casei Regale Britanice. Toate documentele au imprimat sigiliul nobiliar al contelui Peter Frangepan, trezorier al unui mare demnitar regal, iar valoarea lor este una de tezaur al Patrimoniului Naţional.

O hartă excepţională: harta Europei din vremea lui Carol cel Mare al francilor (747 ‒ 814 d.Hr.), reprodusă după o hartă a lui Ortelius în jurul anului 1600 de către editorul Ioannes Iansonius şi gravorul Petrus Kaerius Calavit, la Amsterdam. Ea poartă numele Germania Veteris şi are puterea de a da peste cap toată filosofia revizionismului maghiar deoarece harta, aşa cum apare clar pe ea, ne arată ca pe teritoriul României de astăzi, dar şi pe o parte a teritoriului Ungariei de astăzi, înainte de venirea ungurilor în Europa, în secolul al IX-lea, aici trăiau dacii.

Sursa: bzi.ro

P.S. Dacă hartă e una autentică şi nu un fals, atunci mi se pare uluitor ca într-un document din secolul al IX-lea, să apară denumirea de „Daciae” în zona actuală a Transilvaniei (dar şi pe o parte din Ungaria), ceea ce înseamnă că atunci acest teritoriu era locuit de daci.

Precum am mai spus şi altădată pe acest site, există mai multe dovezi care arată că principatele româneşti erau numite adeseori „Dacia” în secolele trecute, ceea ce, combinată cu harta din secolul al IX-lea de mai sus, arată o continuitate a spiritului dacic pe aceste meleaguri, neîntreruptă, încă de acum 2 milenii.

Vă prezint încă o dată câteva dovezi ale „Daciei” şi „dacilor” din secolele trecute:

1) Epitaful în limba grecească al unei pietre de mormânt din interiorul bisericii Golia din Iaşi, datată 1753 (deci cu circa un secol înainte de apariţia statului “România”):

Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice
Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria,
M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina,
Numele meu este Sultana cea cu viaţa scurtă
Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă,
A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor.
Vai! vai! n’am murit în patria mea
Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor
În anul al treilea şi o mie de la Hristos
Plus cincizeci, şi şepte ori o sută (=1753)
În ziua de sâmbătă a lui Ianuarie,
Cam pe la început, adecă a două zi.

Vedeţi cum se vorbeşte de domnitorul Mihail Racoviţă (care a fost şi domn al Moldovei şi cel al Ţării Româneşti) de “domnitor al dacilor şi misienilor”, în niciun caz de “domnitor al românilor”. Misienii sunt un alt nume pentru vlahi, iar aceşti vlahi sunt urmaşi ai tracilor. Aşadar, ţara noastră se putea numi “Valahia” sau “Dacia”, fiind urmaşi ai tracilor şi dacilor. Soţia sa, Sultana Racoviţă, precizează faptul că nu s-a născut în “Dacia”, ci în Bizanţ.

2) Piatra de mormânt a Smarandei Ghica, fiică de domnitor, din Biserica Sf. Gheorghe din Iaşi, datată 1738:

„Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”.

“Egemon” este un arhaism pentru “conducător”; aşadar, Grigore Ghica (care a fost şi el domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti) este considerat a fi fost “conducătorul Daciei”, nu al “României”.

3) O lucrare germană din 1683, scrisă de compozitorul Daniel Speer (1636-1707) şi intitulată “Ungarischer oder Dacianischer Simplicissimus” adică „Simplicissimus ungar sau dac”. 

Eroul nostru porneşte din Silezia, petrece un timp în Polonia, vine apoi în Slovacia, unde studiază muzica şi participă la lupte cu turcii, intră la un moment dat în slujba unor magnaţi maghiari care îl aduc în Transilvania, unde, în cele din urmă, se angajează pe lîngă Gheorghe Ştefan, fostul domn al Moldovei (1653-1658), şi apoi pe lîngă nefericitul principe ardelean Acaţiu Barcsai. Acţiunea se petrece aproximativ între 1654-1661, continuînd apoi într-un alt roman „simplician” al lui Speer, “Turkischer Vagant”, în care eroul călătoreşte prin ţinuturile asiatice ale Imperiului otoman.

În acea vreme, s-au tipărit o sumedenie de texte geografice şi istoriografice în legătură cu deplasarea interesului politicii habsburgice către Ungaria şi Balcani; în aceste texte, apare frecvent denumirea Dacia, aplicată uneia sau alteia dintre ţările române, de cele mai multe ori însă tuturor la un loc, marcându-se astfel ideea unităţii lor iniţiale. Tot atunci, circulau cu insistenţă zvonurile despre proiectele „dacice” ale principilor ardeleni — Gabriel Bethlen şi cei doi Rakoczi — ale curţii poloneze şi chiar ale curţii de la Viena. Toate acestea nu-i puteau fi străine lui Daniel Speer. Titlul romanului indică existenţa şi mai ales consistenţa unei idei deosebit de preţioase pentru conştiinţa opiniei publice europene a epocii, dincolo de proiectele urzite de cabinetele diplomatice: ideea reînvierii vechii Dacii, a reunirii celor trei ţări române într-un singur stat, aşa cum o făcuse Mihai Viteazul.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.