În noiembrie 1995, agenţia de presă Associated Press anunţa într-o depeşă că 120 de „fiinţe pitice” au fost descoperite în Provincia Sichuan (China) în aşa-zisul „sat al piticilor”. Unii sceptici s-au îndoit de această ştire, deşi ea vine din partea unei agenţii serioase, şi, în plus, este uşor de verificat. Tot în aceeaşi perioadă, pe 9 noiembrie 1995, publicaţia germană Bild vine cu un reportaj intitulat „Das Dorf der Zwerge: Umweltgofte schuld?”, adică, în traducere „Satul piticilor: de vină e poluarea mediului?”, în care se vorbea despre satul de pitici chinez. Cel mai înalt adult din sat avea 1 metru înălţime, iar cel mai scund ajungea şi la 60 de centimetri.
Un etnolog chinez susţine că piticismul acestor locuitori s-ar datora concentraţiei înalte de mercur din sol, ca urmare a infestării apei băute, de generaţii întregi. Totuşi, dr. Norbert Felgenhauer de la Institutul de Toxicologie din Munchen crede că această teorie este un non-sens. El susţine că printr-o asemenea otrăvire, ar urma moartea imediată, nu piticism la nivelul unui sat. Pentru asta, el a dat exemplul oraşului japonez Minamata, unde în anii 1960 mai mulţi locuitori au murit ca urmare a otrăvirii cu mercur. Dr. Felgenhauer a mai observat că mercurul nu este capabil să schimbe ADN-ul uman şi de aceea n-ar fi fost responsabil pentru piticism.
Dar, bomba vine acum: se pare că unii locuitori ai acelui sat de pitici credeau că sunt atât de mici încât ei ar fi descendenţii unor extratereştri, care s-ar fi prăbuşit, cu navele lor spaţiale, în vechime, pe Pământ!