Marele secret al piramidelor egiptene se găseşte în două cărţi vechi: în interiorul piramidelor se află „înlănţuiţi” mari demoni biblici! De aici s-au inspirat producătorii filmului „Mumia”?


Iată două extrase din două cărţi vechi, care ar putea rezolva unul dintre cele mai mari mistere ale lumii: cu ce scop au fost construite piramidele egiptene? Primul extras este din Cartea lui Tobit:

„După ce au terminat de mâncat şi de băut, părinţii fetei au vrut să se retragă. Ei au adus tânărul din camera de zi şi l-au dus în dormitor. În acest moment Tobiah, atent la instrucţiunile lui Rafael, a luat ficatul şi inima peştelui ce le avea cu el, şi le-a pus pe tăciuni pentru tămâiere. Demonul, având repulsie la mirosul peştelui, a fugit în Egiptul superior; Rafael l-a urmărit şi l-a legat de mâini şi de picioare. Apoi, Rafael s-a întors imediat”.

Citim apoi din Cartea lui Enoh:

„Iar Domnul i-a spus din nou lui Rafael: ‘Leagă-l pe Azazel de mâini şi de picioare, şi pedepseşte-l să stea în întuneric; şi fă o deschizătură în deşert, în Dudael, şi aruncă-l acolo. Şi, deasupra lui, pune-i pietre dure şi crestate, şi acoperă-l cu întuneric, şi lasă-l să rămână acolo pentru totdeauna, astfel ca să nu poată vedea lumina. Şi, în ziua marii judecăţi, el va fi pedepsit în foc”.

Cele două fragmente par, la prima vedere, să spună aceeaşi poveste din două perspective diferite. Singura diferenţă notabilă este cea a numelui malefic care a fost pedepsit: Enoh îi spune demonului Azazel, pe când „Cartea lui Tobit” îi spune Asmodeus.

După câte se pare, Cartea lui Tobit este o poveste din sec.al VII-lea î.Hr. Cea de-a 25-a dinastie a faraonilor, cunoscută sub numele de „Dinastia nubiană” se afla la putere în Egipt în acea perioadă. Dacă „pietrele dure şi crestate” din Cartea lui Enoh reprezintă piramidele? Dacă instrucţiunile pe care le-a dat arhanghelul Rafael nu reprezintă altceva decât un proces de mumificare? Dacă mumiile de faraoni descoperite în interiorul piramidelor egiptene nu sunt altceva decât demoni? Dacă producătorii hollywoodieni ai celebrului film „Mumia” (1999) ştiau acest lucru, iar scenariul „fantastic” al filmului (cel prin care o mumie învie, având puteri paranormale) se bazează pe aceste cărţi vechi?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO