Marele secret al celui de-al doilea război mondial: Hitler a fost un agent secret Illuminati! Oculta Mondială a declanşat intenţionat războiul, pentru a câştiga mai multă putere în lume!

10.348 vizualizari

Hitler IlluminatiÎn 2012, scriam acest articol – Hitler, mare luptător împotriva francmasoneriei, Ocultei Mondiale şi bancherilor internaţionali – în care concluzia poate fi limitată la următoarele: „Într-un discurs al lui Hitler ţinut în 1940 în faţa Parlamentului german (şi pe care l-am tradus în premieră în limba română), se vede ura lui Hitler împotriva bancherilor evrei, francmasonilor şi împotriva celor care îşi doresc cu orice preţ războiul. În ultima vreme, cercetând o serie de documente şi cărţi, am ajuns la concluzia că dictatorul german nu-şi dorea cu orice preţ războiul, el fiind aţâţat şi provocat în a face războaie de către Oculta Mondială, din motivul pe care l-am prezentat mai sus: împiedicarea răspândirii în lume a “miracolului economic german”, ce nu mai avea nevoie de banii marilor bancheri internaţionali”.

În articolul de faţă, conform principiului personal „prezentarea pe acest site a punctelor de vedere divergente asupra aceluiaşi subiect”, voi oferi şi opinia conform căreia Hitler nu a fost altceva decât un agent Illuminati, pus în slujba Ocultei Mondiale, conform unei cărţi din 2005, scrisă de Greg Hallett şi intitulată „Hitler a fost un agent britanic”. Hallett prezintă dovezi convingătoare care arată că cel de-al doilea război mondial n-a fost altceva decât o conjuraţie malefică a magicienilor oculţi care conduc lumea de peste un secol şi care îşi doresc transformarea oamenilor în sclavi într-un unic guvern mondial.

Puţini ştiu, de exemplu, că Hitler a fost în Anglia între 1912 şi 1913, fapt susținut de sora sa vitregă în cartea „Memoriile lui Bridget Hitler” (1979). Hallett spune că Hitler a fost „spălat pe creier” şi instruit în operaţiuni „psiho-militare” la Şcoala Britanică Militară de la Tavistock. „Mașinile de război aveau nevoie război, ceea ce înseamnă finanțarea, instruirea și sprijinirea agenți dubli pentru a fi marionetele lor şi dușmanii marionetelor lor”, scrie Hallett. Sora sa vitregă descrie cum Hitler părea complet pierdut, atunci când a ajuns la el la Liverpool (Anglia), unde locuia temporar. „M-am gândit că era bolnav, arăta atât de rău, iar ochii săi erau atât de ciudaţi”, a scris ea. „Nu citea cărţi, ci nişte pamflete tipărite în limba germană. Nu știu ce era în ele şi nici de unde le-avea”, spune Bridget Hitler. Hallett crede că aceste „pamflete” nu erau altceva decât manuale de instruire de la Tavistock.

Cartea „Hitler a fost un agent britanic” ne arată adevărul alternativ despre cine era Hitler. Când Hallett spune „agent britanic”, el se referă Illuminati, cultul masonic al bancherilor super-bogați care controlează mai multe carteluri, acest cult avându-şi originea în „City of London”, adică Londra. Într-un articol din 2012 (Imperialismul britanico-evreiesc şi “City of London” – adevăratele forţe oculte ale lumii), arătam că adevăraţii ticăloşi ai lumii se află în inima Londrei, acest puternic centru economic al lumii de peste 3 secole. E vorba de familiile dinastice care deţin Banca Angliei, Federal Reserve din SUA, precum şi alte carteluri asociate. Ei controlează, de asemenea, Banca Mondială şi FMI, precum şi cele mai multe agenţii de informaţii din lume. Identitatea lor este secretă, dar familia Rothschild este, cu siguranţă, una din aceste familii ticăloase.

“City of London” este administrat de Banca Angliei, o societate privată. Având o suprafaţă foarte mare, “City”-ul este un adevărat stat suveran, situat chiar în inima Londrei. Statutul său se aseamănă foarte mult cu cel al Vaticanului, care este un stat suveran în inima Romei. Ca un adevărat “Vatican al lumii financiare”, “City”-ul nu se supune legilor britanice. Bancherii care conduc această Bancă a Angliei (ce conduce “City”-ul) îşi pot permite să dicteze Parlamentului britanic. În 1886, Andrew Carnegie scria că “6 sau 7 bărbaţi pot arunca naţiunea britanică în război fără consultarea deloc a Parlamentului.” Pentru cei necunoscători, Carnegie (1833-1919) a fost un mare om de afaceri american, de origine britanică, ce cunoştea extrem de bine toate dedesubturile lumii afacerii şi politice. Vincent Vickers, director al Băncii Angliei între 1910-1919, învinovăţea City-ul pentru războaiele din lume, o afirmaţie care se găseşte în cartea lui Knuth “Imperiul City-ului”, apărută în anul 1943.

Ideea lui Hallett că Hitler nu era altceva decât un agent Illuminati ar clarifica multe evenimente de neexplicat din cel de-al doilea război mondial. De exemplu, de ce a lăsat Hitler să scape la Dunkirk 335.000 de militari aliaţi? Anglia ar fi fost mult mai slabă dacă armata sa se afla în lagărele de prizonieri naziste. Triumful nazist împotriva Angliei din mai 1940 a fost ca un knock-out în prima rundă, dar Illuminati nu avea intenția ca meciul să se încheie atât de repede, nici naziștii să câștige. În vara anului 1940, când Marea Britanie era la pământ, şeful spionajului militar nazist (Abwehr), amiralul Wilhelm Canaris îi spunea ministrului român de externe, prinţul Mihai Sturdza, să rămână neutru, deoarece Anglia va câștiga războiul. El a dat, de asemenea, acest mesaj dictatorului spaniol Franco. Ştiau cumva marii conducători nazişti soarta războiului, când el era abia la început!?

Teoria lui Hallett explică, de asemenea, de ce Hitler, presupusul inamic al bancherilor evrei, a acționat de parcă n-ar fi știut că familia Rothschild controla Anglia și America. Astfel, nu se explică de ce Hitler nu şi-a concentrat toate forţele spre cucerirea Angliei şi şi-a disipat puterea militară începând un război inutil cu Rusia, în 1941.

Ipoteza Hallett mai explică, totodată, şi următoarele evenimente ciudate din timpul celui de-al doilea război mondial:

1) De ce Hitler a fost capabil să se extindă în Renania, fără teama de represalii;
2) De ce mașina de război nazistă a fost finanțată și construită de Banca Angliei și de marile corporatii americane controlate de Illuminati;
3) De ce Hitler nu a închis Marea Mediterană la Gibraltar și de ce dictatorul spaniol Franco a ramas neutru, în ciuda datoriei uriașe pe care o datora naziștilor în Războiul Civil din Spania de la mijlocul anilor 30;
4) De ce sediul corporaţiei germane I.G. Farben din Frankfurt n-a fost bombardat de forţele aliate, acesta devenind sediul CIA;
5) De ce Banca Angliei l-a recompensat pe Hitler după ce acesta a cucerit Cehoslovacia, dându-i rezervele de aur deţinute de cehoslovaci la Londra.
6) De ce Hitler era mai interesat de politica sa rasială decât de câștigarea războiului. Hitler ar fi putut să înroleze milioane de slavi (și chiar mulți evrei) pentru a cuceri Rusia comunistă; în schimb, el i-a făcut pe toţi dușmani, gata să lupte până la moarte;
8 ) De ce Japonia a atacat Statele Unite în loc de Rusia;
9) De ce naziștii nu şi-au dat seama că toate comunicaţiile lor criptate au fost compromise;
10) De ce Hitler nu a cucerit câmpurile petroliere din Rusia și Orientul Mijlociu, atunci când a avut ocazia;
11) De ce armatei a șasea nu i s-a permis să se retragă de la Stalingrad etc.

Toate aceste lucruri, dar şi multe altele, au arătat că scopul ascuns a fost acela ca cel de-al doilea război mondial să fie pierdut, pentru ca liderii Illuminati, la sfârşit, să primească şi mai multă putere. Iar lui Hitler, drept compensaţie, i s-a permis să se retragă şi să trăiască mulţi ani şi bine în America de Sud, deşi oficial am fost păcăliţi că „s-a sinucis”.