Magia sau vraja cu innodarea snurului

Rabinii atribuie inventia procedeului magic al innodarii snurului lui Ham, fiul lui Noe. El se cunoaste din cele mai vechi timpuri, pana la moderni, si a fost considerat de tinerii casatoriti ca o vrajitorie.

Grecii aveau o lege speciala care prevedea ca orice magician sau vrajitor care, prin descantece, vraji, legaturi, imagini din ceara vor vraji sau descanta pe cineva, servindu-se de aceste practici pentru a face sa piara oameni sau vite, va primi pedeapsa cu moartea. Platon ii sfatuieste pe tinerii casatoriti sa se fereasca de aceste farmece care tulbura linistea caminelor. Si la romani se practica innodarea snurului si practica a trecut de la magicienii pagani la cei crestini, mai cu seama in Evul Mediu. Biserica recunostea acest procedeu, pe care mai multe concilii l-au anatemizat. Cardinalul Du Perron a facut sa se introduca in ritualul bisericii rugaciuni impotriva innodarii snurului, caci niciodata aceasta vrajitorie n-a fost atat de frecventa ca in secolul al XVI-lea, care a fost si secolul exorcismelor, al rugurilor, al farmecelor, al magiei si al vrajitorilor.

Innodarea snurului devenise atat de frecventa, ca oamenii nu mai indrazneau sa se casatoreasca decat pe ascuns. Se trezeau legati fara sa stie de cine si in atatea feluri, incat nici cel mai siret om nu intelegea ceva. Unul iubeste, dar este urat de celalalt, cand vraja intervine in imbratisarile sotilor, ei se zgirie si se musca, ori diavolul pune intre ei o fantoma care ii impiedica sa se impreuneze. Caldura iubirii se stinge, barbatul devine impotent, principiile procrearii nu mai sunt valabile. Cel mai adesea impotenta era cauzata de teama vrajitoriei, care lovea spiritul si slabea organul. Si starea aceasta nenorocita nu inceta decat in clipa in care vrajitoarea banuita accepta sa vindece imaginatia bolnavului.

Metode pentru innodarea si deznodarea snurului

Metodele care se folosesc pentru innodarea si deznodarea snurului demonstreaza in suficienta masura prostia celor care s-au temut atat de tare de aceasta vrajitorie.

1) Iei membrul unui lup ucis de curand, mergi la usa celui pe care vrei sa-l legi, il strigi pe nume; cand ti-a raspuns, legi membrul cu un snur de ata alba, si sotul in cauza va deveni imediat impotent.

2) Se ia o figura de ceara care se infasura cu panglici sau snur si in timp ce se face aceasta operatiune, deasupra capului acelei figuri se spun cuvinte de vraja. Apoi, pe locul ficatului se infing ace sau cuie. Vraja era terminata.

3) Se ia up cordon de piele, de matase sau de bumbac, se face un prim nod si semnul crucii, spunand «Ribald», apoi al doilea nod insotit de un alt semn al crucii, spunandu-se «Nobal», se termina printr-un al treilea nod si al treilea semn al crucii, spunand «Vanarbi»; toate acestea trebuie sa se petreaca.in timp ce sotii sunt in pat; vraja va fi eficace.

Impotriva innodarii snurului, vraja se poate preveni purtand un inel in care este montat ochiul drept al unei nevastuici; punand sare in buzunar sau bani marcati in incaltaminte, atunci cand persoana se pregateste sa mearga la altar; dupa Pliniu, o metoda este sa freci cu grasime de lup canatul usii de la camera unde dorm cei doi soti.

6 Comments

  1. buna sant noua aici acum am gasit situl etc .
    Eu sant emigranta si imi merge foarte prost nu am spor in casa familie ,am in fata doar greuta-ti si datori deja de mai bine de 2 (doi) ani !” Stiu ca la serviciu unde lucrez la klinika in Germania am colege iugoslave , grece , ruse si chiar am avut de a face cu ele adica ele mi-au facut farmece chiar am prins-o pe una dintre ele in momentul cand a aruncat cu ceva in mine ……….. imi merge prost si la serviciu parca toti ma urasc fara sa fac nimic in casa fara spor , liniste etc cred ca va imaginati ce rau imi este .Va rog daca puteti sa ma ajutati sa imi recapat dragostea , iubirea , linistea si sporul casei ,familiei ca santem afectati pe toate planurile astept raspuns urgent
    va multumesc
    cu stima

  2. multumesc georgiana
    chiar caut-am aici pe mess asa ceva dar n ugasesc !
    apoi cred ca , ar fi mai bn sa i-au legatura cu unul din romania dar cum ?
    oricum voi mai cauat trebuie sa-m irezolv prob si sant sigura ca doar pe calea domnului voi putea
    multumesc
    cornelia e subcoment numele nu este numele adevarat ……….am scris sa sti numi dau numele ca nu e bine aici .
    o zi buna iti multumesc

  3. Cornelia, incearca sa fii pozitiva si sa-ti pastrezi calmul. Duhovnicul cel mai in masure sa te ajute ar fi unul de la o manastire. Incearca sa afli din cunostinte, din lumea de pe acolo care sunt manastirile din zona orasului tau. Preotii de la manastire sunt cei mai dedicati in rugaciunile lor si in toate faptele ce le fac pentru oameni.
    Iar pana atunci pentru a te simti mai impaciuita. Incearca sa te vezi inconjurata de o sfera luminoasa si spune: „Doamne Iisuse Hristoase, prin iubirea Ta, a Tatalui Tau si a Sf. Duh, umple aceasta sfera energetica cu pace, lumina, iubire, sanatate si viata, protectie putere si adevar si respinge orice energie negativa trimisa asupra mea si trimite-o de unde a venit, sub forma de caldura, iubire, lumina si adevar”
    De indata ce vei face asta, starea ta va fi cu mult mai buna si sa crezi in Dumnezeu, iar el nu iti va intoarce niciodata spatele. Fii binecuvantata >:D<

  4. daca este inconjurata de oameni de alta credinta…la care manastire sa mearga? nu ai pt ce sa-mi multumesti 🙂 pana te intorci in tara, sau pana cand vei gasi acolo un preot este bine sa te rogi. cauta „rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele” sau „rugaciune pentru dezlegare de farmece”..
    iar cand nu ai aceste resurse la indemana, roaga-te simplu, cu vorbele tale.
    te-as ruga sa nu urmezi alta cale decat aceasta…sunt f multi sarlatani pe la colturi care abia asteapta sa faca bani din asta si care, cu siguranta, oricat de „priceputi” ar fi ei, iti vor vatama si mai puternic sufletul.
    Domnul sa fie cu tine!

Leave a Reply