Cel mai recent studiu ştiinţific – „Practic, nu avem încălzire globală din cauza activităţii umane”


Pentru că termenul de „încălzire globală” suna cam ciudat pentru a demonstra publicului cum ni se încălzeşte planeta (deşi, iată, avem zăpadă la munţi, în România, la mijlocul lui iulie 2019 – ceva nemaiîntâlnit de mult timp), de câţiva ani a început să se folosească termenul de „schimbări climatice”, care sună mai corect.

Teoria care se doreşte a ne fi introdusă în minte de către mai mulţi oameni de ştiinţă, organizaţii globaliste şi mass-media globalistă, este aceea că, din cauza activităţii umane / industriale, ca urmare a efectului de seră produs de CO2, planeta suferă de o „încălzire globală” (să-i spunem „schimbare climatică”), în care temperaturile anuale cresc, gheţarii se topesc şi se înregistrează fenomene climaterice extreme (tornade / furtuni etc.). Pentru asta, ni se impun tot felul de taxe pentru „schimbarea climatică”, de parcă aceste taxe ar rezolva ceva, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva totul este doar o nouă afacere pentru globalişti.

Deşi nu se poate nega că există o mică încălzire a climei, dar şi fenomene climaterice violente, totuşi, unii climatologi au demonstrat că acest fenomen a existat şi în trecutul planetei noastre, adică este un fenomen natural, ce apare pe fiecare planetă a sistemului nostru şi care nu are legătură cu activităţile umane. Poluarea industrială există, e adevărat, dar ea nu are legătură cu „schimbările climatice”.

Cum „încălzirea globală” / „schimbările climatice” a devenit subiectul principal al globaliştilor şi al mass-mediei aservite lor, nu e de mirare că mă bucură că încă mai există oameni de ştiinţă integri, care demonstrează clar mitul „schimbărilor climatice” datorite activităţii umane. Într-un studiu ştiinţific publicat pe 29 iunie 2019 de doi cercetători finlandezi pe baza de date ştiinţifice arxiv.org, se demonstrează clar faptul că nu există evidenţe pentru schimbările climatice din cauze umane.

Tot studiul ştiinţific poate fi citit AICI în format .pdf, iar în concluziile sale putem citi următoarele: „Am demonstrat că modelele generale de circulaţie a aerului (CGM) utilizate în raportul AR5 al IPCC (Comisia Interguvernamentală privind Schimbările Climatice) nu pot calcula corect componenta naturală în observarea temperaturii globale. Motivul este acela că modelul nu reuşeşte să determine influenţa norilor joşi asupra temperaturii globale. O componentă naturală prea mică are drept rezultat o contribuţie prea mare a gazelor cu efect de seră, ca de exemplu CO2. Deoarece partea umană vinovată de apariţia CO2 este mai mică de 10%, practic nu avem schimbări climatice din cauza activităţii umane. Norii joşi controlează în cea mai mare parte temperatura globală”.

Precum am mai spus şi altă dăţi, s-ar putea ca „schimbările climatice” să nu fie altceva decât un fenomen natural, „vinovat” pentru acest fenomen fiind Soarele, dar şi razele cosmice din spaţiul îndepărtat. În 2013 un grup de cercetători danezi, care a reprodus atmosfera Pământului în laborator, a reuşit să demonstreze faptul că norii se formează ca urmare a acţiunii razelor cosmice, nu ca urmare a activităţii naturii sau a omului de pe Pământ. Echipa de cercetători crede că fluctuaţiile de raze cosmice, cauzate de schimbările în activitatea solară (câmpul magnetic al Soarelui), pot juca un rol important în schimbarea climatică.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO