Incredibil! NASA se pare că ar fi găsit o „poartă stelară” tocmai pe planeta Marte! Porţi stelare ar putea exista şi pe Lună şi Pământ!


Cei care îmi citesc zilnic site-ul, cunosc deja stilul cu care lucrez. Eu cred în anumite lucruri pe care le prezint (de exemplu, cred că omul n-a ajuns niciodată pe Lună). Asta nu înseamnă că nu voi prezenta şi opinii (puncte de vedere) din care rezultă că omul a ajuns deja pe Lună. De ce fac asta? Pentru că îmi place să acord şanse şi punctelor de vedere contrare opiniilor personale. Şi pentru că mai sunt conştient că nu deţin adevărul absolut.

Aşadar, scriam zilele trecute că NASA ne-ar putea minţi şi că imaginile pe care ni le prezintă a fi de pe Marte ar putea proveni de pe Pământ (NASAPhotoShop: Imaginile pe care NASA ni le arată ca fiind de pe Marte provin, de fapt, de pe insula Devon din Canada! Suntem minţiţi şi iar minţiţi, fără încetare…). Dar, în cazul în care măcar o parte din aceste imagini sunt adevărate, atunci am să vă prezint o adevărată „bombă”. Într-un videoclip de pe YouTube postat în iulie 2015, aflăm ceva cu adevărat spectaculos: faptul că NASA ar fi putut surprinde (fără voia sa!?) o adevărată „poartă stelară” aflată chiar pe planeta Marte!

Poarta stelară („stargate” în limba engleză) nu reprezintă o noţiune recunoscută de fizică, dar în SF sau în cunoştinţele oculte, aceasta ar reprezenta o intrare către o altă dimensiune sau altă regiune a Universului (sistem solar sau galaxie). Totuşi, o anumită echivalenţă ar exista în fizică pentru „poarta stelară”. Aceasta ar fi „gaură de vierme” din teoria relativităţii a lui Einstein.

Acum… revenind la structura bizară de pe Marte, care seamănă cu o poartă stelară, poza originală poate fi accesată AICI: arizona.edu. Judecând după formele drepte care formează întreaga arhitectură şi după peretele circular din stânga, pare a fi mai degrabă o structură artificială decât una naturală. Această structură pare a fi îngropată sub un munte marţian, acoperit de nisip. De aceea, e posibil ca întreaga structură să fie mult mai mare.

poarta stelara Marte

Interesant e faptul că o „poartă stelară” a mai fost descoperită şi pe Lună de către NASA, aşa cum scriam în articolul acesta din 2013, Fără să vrea, NASA a fotografiat o “poartă stelară” pe Lună! Însă seamănă prea mult cu “ochiul Illuminati”…, dar aceasta se aseamănă mai mult cu un ochi Illuminati.

poarta-stelara-pe-Luna-3

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock