Site de secrete, stiinta si metafizica

“Ice Bucket Challenge” sau “turnatul unei găleţi cu gheaţă în cap” este un ritual satanic, desfăşurat prin mijloace demonice! Feriţi-vă de această provocare!

56 19

“Ice Bucket Challenge”, adică “turnatul unei găleţi cu gheaţă în cap” este nu doar o provocare isterică şi fără noimă, preluată de unele vedete din lume şi din România, ci şi o manifestare efectiv satanică. Aşa cum mi-a atras atenţia foarte bine un cititor (care a fost în trecut satanist), ritualul de turnare a gheţii în cap este unul satanic, pe care l-a realizat şi el în trecut, atunci când a făcut un regretat legământ cu diavolul. Fiind preluat de acolo, el a fost introdus în întreaga lume, creând un fel de frenezie în mass-media. Scopul? Ia ghiciţi… introducerea unui ritual demonic pe scară planetară, ascuns sub masca unui provocări umanitare.

Din păcate, cunosc persoane apropiate care au participat la acest ritual satanic, ele crezând că totul e doar o distracţie “cool”, care este la modă în lume. Nu vreau neapărat să-i condamn, pentru că sunt sigur că ei au făcut acest lucru fără să ştie la ce se expun. De aceea, articolul acesta are menirea să-i trezească la realitate.

“Ice Bucket Challenge” a fost iniţiat cu scopuri umanitare, pentru a se strânge bani în folosul celor care suferă de o boală îngrozitoare – ALS (Scleroza laterală amiotrofică), cunoscută şi ca boala Lou Gehrig, care se caracterizează printr-o pierdere (reducere) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării denumite neuroni motori. Neuronii motori comandă muşchii voluntari, muşchi care fac posibilă mişcarea. Frumoasă iniţiativă (a celor de la Asociaţia ALS – vedeţi aici site-ul lor: alsa.org), dar, de ce trebuia să se folosească un ritual satanic în dorinţa lor de a strânge bani pentru o cauză umanitară!? Sau sub umbrela unei cauze umanitare se ascunde altceva, adică ceea ce vorbeam mai sus – introducerea unui ritual demonic pe scară planetară?

Dar, după o o altă cercetare mai profundă a subiectului, am ajuns la o altă concluzie şi mai macabră. Ştiaţi că Asociaţia ALS strânge bani prin “Ice Bucket Challenge”, pentru cercetarea în domeniul celulelor stem embrionice? Ştiaţi că pentru această cercetare sunt necesare celule stem care sunt luate de la fetuşi avortaţi!? Nu poţi ucide bebeluşi nenăscuţi încă pentru a putea fi folosiţi în cercetare medicală… mi se pare imoral şi chiar criminal! Cum poate fi suportată ideea că embrionii umani sunt folosiţi şi distruşi într-o anumită cercetare!? Şi, culmea… în ritualurile satanice se practica avortul (omorârea fătului şi scoaterea acestuia din pântecele femeilor), iar fătul era folosit în ritualuri sângeroase pentru chemarea diavolului!

Vedeţi voi că toate căile lui “Ice Bucket Challenge” duc către acelaşi personaj – Satana? De aceea, e bine să ne ferim de aşa ceva şi să nu mai ajutăm, involuntar, la propagarea răului în lume…

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie