Fostul preşedinte american George Bush Sr. s-a dus în lumea umbrelor. Are el pe suflet organizarea asasinării preşedintelui J.F. Kennedy şi tentativa de asasinat asupra lui Ronald Reagan?

Pe 30 noiembrie 2018 a murit fostul preşedinte american George H.W. Bush (cunoscut ca şi George Bush Sr.,) pentru a-l deosebi de fiul său, George Bush Jr., un alt preşedinte american.

George Bush Sr. a murit la vârsta de 94 ani, născându-se într-o familie bogată, tatăl său, Prescott Bush fiind un cunoscut senator şi bancher american. Prescott Bush a fost acuzat, pe bună dreptate, că a contribuit la finanţarea naziştilor, având astfel un rol important în declanşarea celui de-al doilea război mondial. Prescott Bush a făcut parte din consiliul băncii americane Brown Bros Harriman Bank, cea care i-a finanţat masiv pe nazişti în anii ’30.

George Bush Sr., după ce s-a ocupat cu afaceri cu petrol, s-a băgat în serviciile secrete, deţinând funcţii înalte în cadrul CIA, ajungând chiar şi şeful CIA-ului între 1976 şi 1977. Apoi, s-a băgat în politică, devenind vicepreşedintele SUA între 1980 şi 1988, alături de preşedintele Ronald Reagan.  George Bush Sr. a fost acuzat că ar fi pus la cale, în secret, asasinarea lui Reagan, pe 30 martie 1981, când John Hinckley Jr. a tras asupra preşedintelui 6 gloanţe; din fericire, Reagan deşi a fost atins, a supravieţuit acestei tentative de asasinat. Dacă Hinckley ar fi ochit mai bine în ziua aceea, vicepreşedintele George Bush ar fi ajuns aproape sigur la preşedinţie lepădându-se de statutul său de om numărul doi în stat, cu opt ani înainte de termen.

Ce-i mai ciudat însă e faptul că în aceeaşi zi, Scott, fratele mai mare al lui John Hinckley, avea programat un dineu cu un vechi prieten de familie: Neil Bush, fiul lui George Bush Sr. Coincidenţă!? Probabil că nu este. Pentru a nu mai vorbi de faptul că familiile Bush şi Hinckley se cunosc de multă vreme, din Texasul anilor ’60, când atât George Bush Sr., cât şi John Hinckley Senior strânseseră averi personale mari din înfloritoarea industrie a petrolului.

Dar, George Bush Sr. s-ar putea să fie implicat şi în asasinarea fostului preşedinte american J.F. Kennedy. Un interesant memorandum ai FBI, semnat de directorul acestuia J.Edgar Hoover, adresat Departamentului de Stat, la data de 29 noiembrie 1963, avea la rubrica subiect menţiunea: „Asasinarea preşedintelui John F.Kennedy, la 22 noiembrie 1963″. În acest document, Hoover relatează că FBI îl informase pe „dl George Bush de la CIA” cu privire la reacţia cubanezilor anticastrişti din Miami la asasinarea preşedintelui. La 25 de ani după ce Hoover trimisese memorandumul, Bush va dezminţi că acesta se referea la el. „Trebuie să fie un alt George Bush”, a spus un purtător de cuvânt al staff-ului de campanie.

De fapt, mai există o legătură de spionaj între George Herbert Walker Bush şi personajele bizare care roiau în jurul asasinării lui J. F. Kennedy. Când Lee Harvey Oswald (presupusul asasin al lui J.F. Kennedy) s-a mutat în Texas, tânărul neadaptat social şi-a făcut un prieten ce nu-i semăna deloc în persoana suavului baron George De Mohrenschildt, un emigrat rus alb care avea legături cu industria petrolieră şi, după cum îl suspectează unii, cu CIA. În 1978, Gaeton Fonzi, un anchetator care lucra pentru Comitetul pentru problemele asasinatelor al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, l-a vizitat pe De Mohrenschildt pentru a-l chestiona cu privire la prietenia lui ciudată cu Oswald. Fata baronului i-a comunicat lui Fonzi că De Mohrenschildt nu era acasă, aşa încât anchetatorul a lăsat cartea sa de vizită şi a spus că va suna la telefon. Mai târziu, în acea zi, Fonzi a aflat că De Mohrenschildt se întorsese acasă, urcase în apartament şi îşi zburase creierii cu un foc de pistol de calibru 20. (Asta, dacă n-a fost cumva „sinucis”.) Când l-a găsit poliţia, baronul avea cartea de vizită a lui Fonzi în buzunar. În carnetul de adrese al lui De Mohrenschildt, Fonzi a găsit următoarea însemnare: „George H. W. (Poppy) 1412 Ohio, de asemenea Zapata Petroleum Midland”.

A fost implicat George Bush Sr. în aceste asasinate/tentative de asasinat? Oficial, nu, dar, de fapt, doar Dumnezeu ştie adevărul…

Foto: jfkmurdersolved.commedia.defense.gov (Commons Creative – free)

 

Articole inrudite

Site Footer