EXCLUSIV! Chiar a fost un „accident nefericit” doborârea avionului ucrainean de către Iran? Ia ghiciţi cine se aflau printre pasagerii avionului…

7.853 vizualizari
Imagine: prelucrare proprie

În noaptea în care Iranul ataca cu rachete două baze militare americane din Irak, adică pe 8 ianuarie 2020, un avion civil care tocmai decolase de la Teheran şi se îndrepta spre Kiev, s-a prăbuşit la scurt timp, fiind lovit de o rachetă militară iraniană. 176 de oameni au decedat în evenimentul cumplit. Deşi la început n-a recunoscut, Iranul şi-a asumat 3 zile mai târziu întreaga responsabilitate pentru prăbuşirea avionului, de vină fiind o rachetă trasă „din greşeală” de către Armata Iraniană. Unul din comandanţii de top, generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh, şi-a asumat vina pentru incident.

Însă, întrebarea care se pune e următoarea: avionul ucrainean a fost doborât chiar din greşeală sau intenţionat? Dacă a fost intenţionat, cine a avut interesul şi de ce? Nu cunosc răspunsul la această întrebare, dar pot să emit două ipoteze.

Ipoteza 1. Printre cei care au decedat după accidentul de avion se numără şi 63 de cetăţeni canadieni. Dar aşa cum ne spune un articol de pe site-ul ctvnews.ca, cel puţin 10 victime din cele 63 erau studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Alberta din Edmonton. Dintre cei care au murit, îi amintim, de exemplu, pe Pedram Mousavi şi Mojgan Daneshmand, ambii profesori de inginerie la Universitatea din Alberta.

Dar, conform Wikipediei, Universitatea din Alberta găzduieşte un institut guvernamental de cercetare foarte important, Institutul Naţional pentru Nanotehnologie. Nanotehnologia este un termen colectiv pentru dezvoltăriile tehnologice la scară nanometrică. Structurile nanometrice nu numai că sunt foarte mici, ajungându-se chiar până la scara atomică, dar ele posedă unele proprietăți total deosebite și neașteptate, în comparație cu aceeași substanță luată la nivel macroscopic.

Dar, nanotehnologia poate fi şi una extrem de periculoasă, dacă are aplicaţii militare. Conform unei ştiri din anul 2007 de pe site-ul nanowerk.com, armata rusă utilizează nanotehnologia pentru a construi cea mai puternică bombă non-nucleară din lume.

Ţinând cont de toate cele spuse mai sus, au fost ucişi în mod intenţionat nişte cercetători de la Universitatea Alberta, care poate erau implicaţi în proiecte privind nanotehnologia? Totul deghizat sub forma unui accident de avion? Merită să omori 176 de oameni, pentru câţiva oameni-ţintă? Pentru forţele obscure acest lucru n-ar trebui să fie un impediment…

Ipoteza 2. Racheta iraniană a fost ţintită în mod special către avionul prăbuşit, pentru a declanşa revolte în Iran, aşa cum vedem că se întâmplă acum în această ţară. A fost un „inside job”; probabil că forţe interne din Iran, conectate la surse externe, au tot interesul să dea jos regimul actual din Iran, condus de liderul suprem ayatollah-ul Khamenei.

Aceastea sunt deocamdată ipotezele pe care le iau în considerare referitoare la doborârea avionului de la Teheran. Dacă mai apar şi altele, am să mai scriu pe această temă.