Dinozaurii au trăit împreună cu oamenii, şi nu în urmă cu sute de milioane de ani?

Când au trăit dinozaurii? Cum arătau ei? De ce au dispărut şi când s-a întâmplat asta? Până acum se cunosc circa 500 tipuri de dinozauri; unii din ei erau cu adevăraţi gigantici, un adult având înălţimea unui bloc cu 5 etaje, dar alţii erau mici, nu mai mari decât o găină.

La întrebarea când au trăit dinozaurii, există două răspunsuri. Evoluţioniştii (inclusiv ştiinţa oficială) ne spun că ei au trăit cu zeci de milioane de ani în urmă, cu cel puţin 65 de milioane de ani în urmă, atunci când au dispărut. Se ajunge cu scala timpului până la 200 de milioane de ani în urmă. A existat vreun martor sau vreo mărturie care se confirme asta? Nu! Dar trebuie să-i credem pe oamenii de ştiinţă, pentru că „ei nu greşesc niciodată”. Sau mai greşesc!? Creaţioniştii spun însă altceva: întrucât Dumnezeu, conform Bibliei, a creat toate fiinţele în acelaşi timp, dinozaurii şi oamenii au trăit cam în aceeaşi perioadă de timp. Cine are dreptate?

Oamenii au trăit în acelaşi timp cu dinozaurii…o spun pietrele!

Oamenii de ştiinţă din fosta Uniune Sovietică au făcut publică descoperirea unei pietre care conţinea mai mult de 2.000 de urme de picior de dinozaur, împreună cu urme de picior de om. Evident, ambele urme au fost făcute în noroi sau nisip şi apoi s-au solidificat de-a lungul timpului. Dacă există şi urme de oameni, aceasta înseamnă că oamenii şi dinozaurii au trăit în acelaşi timp! Dar ia staţi puţin… Nu era ştiinţa cea care ne învăţa că dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani, iar omul a apărut mult mai târziu? Ba da! Şi atunci cum se explică descoperirea de mai sus?

Dovezile fotografice din parcul Naţional „Dinosaur Valley”

Râul Paluxy din Texas curge prin mijlocul Parcului Naţional „Dinosaur Valley”, celebru în lume pentru că el conţine numeroase urme de dinozauri. Dar nu numai urme de dinozauri, ci şi de oameni, acestea din urmă fiind găsite nu numai în aceeaşi formaţiune, dar unele din ele se suprapuneau evident cu paşii de dinozauri. Ceea ce demonstrează, fără de tăgadă, că dinozaurii şi oamenii au trăit în acelaşi timp!

Fotografia de mai jos a fost realizată şi prezentată la o conferinţă din Dayton, din 12 august 1989, acolo unde Dr. Don Patton a demonstrat că urmele de dinozauri şi de oameni se găsesc în acelaşi loc, suprapuse. Interesant e faptul că la acea conferinţă au fost prezenţi şi doi „fanatici evoluţionişti”, care a doua zi au zburat imediat în apropierea râului Paluxy şi cu o bară de fier au căutat dovada pentru a o distruge! Halal oameni de ştiinţă!

Alte fotografii:

În mozaicul de la Palestrina, dinozaurii sunt vânaţi de oameni!

Aţi auzit de mozaicul Nilului de la Palestrina? El reprezintă un mozaic elenistic care înfăţişează fluviul Nil din Etiopia (de unde izvorăşte) şi până în Marea Mediterană. El are o lungime de 5,85 de metri şi o înălţime de 4,31 de metri, şi a fost descoperit în oraşul italian Palestrina la începutul secolului al XVII-lea. Nu se ştie exact anul în care a fost realizat acest mozaic, dar se pare că el are o vechime de cel puţin 2.000 de ani.

Mozaicul prezintă înfăţişări ale grecilor ptolemaici, ale etiopienilor negri aflaţi la vânătoare şi înfăţişează şi diverse animale de-a lungul fluviului Nil. La un moment dat, se poate observa clar cum o creatură, ce seamănă foarte mult cu un dinozaur, este vânată de către oameni.

Descoperirea ştiinţifică care demonstrează faptul că dinozaurii n-au trăit în urmă cu zeci sau sute de milioane de ani în urmă

Citim dintr-un articol ştiinţific de pe site-ul Eureka Alert:

Gândirea tradiţională a paleontologiştilor este aceea că, atunci când dinozaurii au murit şi au devenit fosile, ţesuturile moi nu s-au păstrat, iar oasele s-au transformat în „pietre”, prin înlocuirea graduală a întregului material organic cu minerale. O nouă descoperire a unui profesor de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord ar putea schimba însă această teorie.

Dr. Mary Schweitzer, profesor-asistent de paleontologie, a reuşit izolarea cu succes a unor ţesuturi moi al unui femur aparţinând unui dinozaur (Tyrannosaurus rex) de 68 de milioane de ani. Ţesutul nu numai că a rămas intact, dar în interior s-au descoperit vase de sânge, precum şi alte celule (…) Teoriile curente spun că moleculele organice nu pot rezista mai mult de 10.000 de ani. (…) Schweitzer speră ca cercetările ulterioare să dezvăluie dacă acele structuri moi reprezintă celulele originale, şi, dacă este aşa, acele celule conţin ele informaţii genetice?

Ce reţinem din acest articol ştiinţific? Faptul că fosilele unui dinozaur descoperit conţin materie organică (vase de sânge, celule etc.) care în mod normal n-ar trebui să reziste mai mult de 10.000 de ani. Şi totuşi, ni se tot spune că dinozaurii au trăit în urmă cu zeci sau sute de milioane de ani în urmă…

Ştiinţa, oarbă la noile dovezi

Din păcate, ştiinţa este orbită, prin acest vechi paradox, explicat foarte bine de istoricul ştiinţelor Thomas Kuhn (1922-1996) care spunea că, atunci când o descoperire contrazice o teorie ştiinţifică, aceasta din urmă nu este înlăturată, ci pur şi simplu puţin modificată, prin noi presupuneri de importanţă secundară, pentru a fi convergentă cu noile dovezi. Aşa s-a întâmplat şi în exemplul de mai sus. Cercetătorul Mary Schweitzer, atunci când a găsit vase de sânge într-un dinozaur, prima sa reacţie a fost: „Dar totuşi, oasele au 68 de milioane de ani vechime! Cum au putut vasele de sânge supravieţui atâta timp?” Aşadar, ea a pus la îndoială dovada, nu şi teoria! Din păcate, aşa funcţionează ştiinţa în ziua de astăzi.

Vechii locuitori ai Perului au trăit şi interacţionat cu dinozaurii acum câţiva mii de ani, şi nu sute de milioane de ani, cum ne învaţă ştiinţa!

Mai departe, vom da citire cercetătorului Don R. Patton, cel care a făcut câteva expediţii în Peru, la câteva morminte antice peruane.

„Am făcut două călătorii în Peru, pentru a investiga pietrele de la Ica. Prima călătorie am realizat-o în anul 1997, cu dr. Dennis Swift din Portland (Oregon) şi cu geologul David McQueen (…) Cea de a doua călătorie am întreprins-o doar cu dr. Dennis Swift.

În ambele călătorii, am petrecut mult timp în compania lui Dr. Javier Cabrera, a cărui impunătoare casă de 300 de ani adăposteşte un spaţiu pentru un muzeu cu mii de pietre, pe care personal le-am examinat şi fotografiat. Dr. Cabrera ne-a relatat că în anii 1930, tatăl său a găsit multe din aceste pietre ceremoniale de înmormântare din mormintele din zonă. El a continuat cercetarea tatălui său şi a colecţionat peste 11.000 de pietre. Aproximativ o treime din ele prezintă înfăţişări pornografice din cultura Nazca (…) O altă treime din aceste piese înfăţişează diverse tipuri de dinozauri, ca Triceratops, Stegosaurus, Pterosaurs etc. Unii dinozauri au reprezentaţi pe ei cute dermale.

Toate aceste înfăţişări sunt foarte interesante, din moment ce lumea nu a început să vorbească de dinozauri decât din secolul al 19-lea, iar pietrele au o vechime de mii de ani. În plus, pietrele nu prezintă schelete de dinozauri, ci dinozauri în viaţă, care par să interacţioneze cu omul. Asta arată faptul că vechii peruani au văzut şi au trăit alături de dinozauri.

Dr. Cabrera a fost profesor de medicină şi şeful departamentului de medicină din cadrul Universităţii din Lima. El a fondat şi muzeul din Ica, fiind şi antropolog pentru mulţi ani. Pentru autenticitatea acestor piese, el şi-a pus în joc întreaga sa credibilitate şi reputaţie. Cu toate acestea, el este uimit cum comunitatea ştiinţifică refuză să recunoască autenticitatea pietrelor, căci acest lucru ar demonstra că dinozaurii ar fi fost contemporani cu oamenii”.

Vedeţi? Ştiinţa e atât de oarbă, încât ar prefera să refuze toate dovezile contrare care ar demonstra că vreme de mai bine de un secol şi jumătate ea s-a înşelat şi dinozaurii n-au trăit în urmă cu peste 65 de milioane de ani, ci doar în urmă cu câţiva mii de ani.

Piatra peruană de 2.000 de ani vechime, cu reprezentarea unui sauropod

Dar, totuşi, asta nu e tot. Citim din revista de „Geologie” nr. 12/1992, un articol scris de paleontologul Stephen Czerkas:

„Recenta descoperire a unei piele fosilizate de sauropod relevă o înfăţişare diferită pentru aceşti dinozauri. Pielea fosilizată demonstrează că era prezentă o linie mediană de spini dermali (…) Unele din ele erau înguste, iar altele, mai largi şi mai conice”.

Dintr-un articol asemănător, aflăm despre aceeaşi sauropozi că spinii fără oase erau ataşaţi cozii şi erau mult mai mari cu cât se apropiau de capul dinozaurului. Cei mai mari spini găsiţi aveau o înălţime de circa 14 cm, iar cei mai mici nu erau mai mari de 5 cm. Dacă ne uităm la piatra din imaginea de mai jos, descoperită în Peru, observăm că localnicii au reprezentat acum 2.000 ani un sauropod asemănător! Cum de ştiau ei asta în urmă cu 2 milenii?

Şi totuşi, Biblia are dreptate…

Există în Vechiul Testament un fragment care ar putea aduce aminte de existenţa dinozaurilor (Iov 40:15-24):

„15. Ia priveşte acum înaintea ta, Behemoth; şi el ca şi tine este făptura Mea; el paşte iarbă ca boul.
16. Vezi ce putere are în coapsele lui şi ce tărie are în muşchii de pe pântece.
17. Coada lui e dârză ca lemnul cedrului şi vinele de pe pulpele lui stau ca nişte noduri.
18. Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă şi mădularele ca nişte drugi de fier.
19. El este fruntea făpturilor lui Dumnezeu şi făcut să fie cel mai mare peste celelalte dobitoace.
20. Munţii îi dau hrană şi toate fiarele sălbatice sunt îngrozite când îl văd.
21. El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al bălţii.
22. Frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl împrejmuiesc.
23. Dacă fluviul vine mare, fără de veste, el nu se sinchiseşte; el stă liniştit pe loc, chiar când ar fi ca Iordanul să-i urce năvalnic până la gură.
24. Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu un laţ?”

Mulţi au spus că Behemoth ar putea fi un elefant sau un hipopotam, dar aceste animale au cozi moi şi elastice, asemenea frânghiilor. Pe când, în Biblie se spune clar că acel animal are o coadă tare ca lemnul cedrului. Dacă Behemoth ar fi un dinozaur, atunci înseamnă că omul a fost contemporan cu dinozaurii.

Un pleziozaur descris în Biblie

În următorul capitol din Biblie (Iov 41:1-10), este descris un alt animal fioros, leviatanul:

„1. Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3. Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe?
4. Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa?
5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele?
6. Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata?
7. Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?
8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!
9. Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ.”

Aşadar, leviatanul este un monstru de mare imens, ce nu putea fi vreun crocodil sau balenă, întrucât limba ebraică are alte denumiri pentru asemenea animale. Ar putea fi un pleziozaur, o specie de dinozaur pe care evoluţioniştii îl credeau dispărut cu peste 65 de milioane de ani înainte ca omul să apară.

Dinozaurii sunt prezenţi prin Congo şi în zilele noastre?

În ultimele trei secole, au sosit tot felul de rapoarte din Congo precum că în vestul Africii ar mai trăi dinozauri prin unele mlaştini îndepărtate. Diverse mărturii al unor localnici ar putea sugera că dinouaurii încă mai există. O expediţie în Congo, ce a fost condusă de biologul Dr. Roy Mackal de la Universitatea din Chicago, a încercat să afle adevărul. Deşi dinozaurii nu au fost văzuţi, totuşi mai multe mărturii luate unor oameni credibili ar sugera faptul că existenţa acestora nu ar fi chiar un lucru SF.

Dinozaurii sunt dragonii (balaurii) din legende?

Un lucru care ar trebui să dea de gândit e faptul că aproape fiecare popor au legende despre existenţa dragonilor. Cum fum fără foc nu iese niciodată, se pare că aceşti dragoni au fost nişte creaturi care au trăit pe Pământ în trecutul îndepărtat, dar fiind contemporani cu oamenii. Interesant e faptul că din descrieri dragonii seamănă extrem de mult cu dinozaurii, şi n-ar trebui să ne mirăm că legendele cu dragoni reprezintă, de fapt, descrieri ale dinozaurilor.

Din antichitate şi până în secolul al XIX-lea periodic s-a semnalat apariţia în văzduh a unor dragoni sau şerpi gigantici zburători. Asemenea relatări au apărut pentru prima oară în evul mediu. De exemplu, Cronica Anglo-Saxonă din anul 793 d.H. menţionează că „semne îngrozitoare s-au arătat… Fulgere şi trăsnete extraordinare şi dragoni înfricoşători au apărut zburând prin văzduh şi curând a urmat o foamete teribilă.” Cu 19 ani mai înainte, Henry, arhidiacon de Huntington, scria în Historia Anglorum, în 774: „Semne roşii au apărut pe cer după apusul soarelui, iar în Sussex au fost zăriţi cu uluire şerpi.”

În aprilie 1388, „a fost zărit un dragon zburând în multe locuri”. La 5 decembrie 1762, „un şarpe ce se zvârcolea” a întunecat cerul în timp ce cobora lent, dispărând peste Bideford, în Devonshire (Anglia). A fost vizibil timp de şase minute.

Pentru mai multe cazuri asemănătoare, vezi acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/sarpele-zburator-exista-cu-adevarat-cronicile-si-povestile-spun-ca-da/

Cred că ar fi timpul ca să încercăm să ne însuşim şi un alt punct de vedere decât cel oficial, cu privire la dinozauri. Şi de ce nu am putea accepta faptul că dinozaurii au trăit acum 2.000-3.000 sau 5.000 de ani împreună cu oamenii?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.