Din misterele asasinării preşedintelui american J.F. Kennedy: a fost el împuşcat de globaliştii de la organizaţia secretă Consiliul pentru Relaţii Externe?

160 vizualizari

Există diverse teorii conspirative cu privire la asasinarea preşedintelui american JF Kennedy pe 22 noiembrie 1963. Nu s-a reuşit să se afle adevărul la 56 de ani de la acest asasinat. Cine a făcut-o? Şi cu ce scop? Iar astăzi vom vorbi despre o pistă ce poate fi, fără îndoială, adevărată.

În anii 50-60, Asia de Sud-Est se confrunta cu o stare de război. Coreea, Laos, Vietnam – au fost ţările care au fost cuprinse de mai multe conflicte sângeroase. Prin 1963, cel mai mare obstacol în calea extinderii războiului din regiunea Asiei de Sud-Est era președintele John F. Kennedy, care își exprimase deja rezervele privind implicarea militară americană.

Democratul John F. Kennedy îl învinsese pe republicanul Richard Nixon, vicepreședintele administrației Eisenhower, în alegerile din 1960, iar consilierii săi apropiați cu funcții importante proveneau din cadrul societăților secrete. Consilierul special John Kenneth Galbraith scria: „Aceia dintre noi care au lucrat pentru campania electorală a lui Kennedy au fost tolerați în cadrul guvernului, și din acest motiv au avut un cuvânt de spus în conceperea planurilor privind politica internă, însă planurile pentru cea externă erau încă elaborate de unii membri ai Consiliului pentru Relații Externe”. Mulțimea membrilor Consiliului pentru Relații Externe care ocupau posturi în guvern a atras chiar și atenția lui Kennedy, care spunea: „Aș dori să am în jurul meu chipuri noi, dar tot ceea ce găsesc aici sunt aceiași oameni vechi.” Consiliul pentru Relaţii Externe (CFR) reprezintă unul din societăţile secrete Illuminati, implicate în globalizare.

Imediat după alegerea lui, Kennedy a trebuit să facă față unui conflict armat în Laos. În preludiul războiului din Vietnam, acest conflict îi opunea pe comuniștii din Mișcarea Pathet Lao generalului Phoumi Nosavan, sprijinit de CIA. La numirea în funcție, Kennedy a fost sfătuit atât de toți membrii administrației Eisenhower, cât și de șefii Statelor Majore Reunite să trimită trupe în sprijinul lui Nosavan. Secretarul Apărării, Robert McNamara, și Walt Rostow, șeful Consiliului de Planificare Politică din cadrul Departamentului de Stat, ambii membri ai Consiliului pentru Relații Externe, au fost sprijinitori înfocați ai folosirii trupelor americane pentru tranșarea acestui conflict în favoarea generalului pro-american, lucru pe care Kennedy a refuzat să-l facă.

Consiliul pentru Relații Externe fusese preocupat de situația din Vietnam chiar de la început. În 1951, această organizație, împreună cu Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, a înființat un grup de studiu finanțat de Fundația Rockefeller, care, printre altele, avea ca obiectiv și studiul situației din Asia de Sud-Est. Acest grup a recomandat instituirea unei dominații mixte americano-britanice în regiune, conform prevederilor Acordului de la Ialta. În timpul administrației Eisenhower, fondatorul Consiliului pentru Relații Externe și, în același timp, secretarul de stat John Foster Dulles, împreună cu fratele său, Allen Dulles (director al CIA și, în același timp, membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe), a supravegheat transpunerea în practică a acestei politici, care a ajuns să cuprindă trimiterea de consilieri militari americani în această zonă a lumii imediat după înfrângerea francezilor.

În septembrie 1954, secretarul de stat al SUA, John Foster Dulles, membru fondator al Consiliului pentru Relații Externe, a convocat Conferința de la Manila, care a avut ca rezultat crearea Organizației Statelor Membre ale Tratatului din Asia de Sud-Est (SEATO). În 1966, ziaristul C.L. Sulzberger, de la „New York Times”, scria: „Dulles a determinat crearea SEATO cu scopul deliberat de a-i conferi președintelui SUA autoritatea juridică de a interveni în Indochina. Atunci când Congresul a aprobat Tratatul SEATO, membrii săi au semnat, de fapt, primul dintr-o serie de cecuri în alb prin care-i cedau președintelui autoritatea elaborării politicii față de Vietnam.”

Însă, curând, a devenit evident pentru toți faptul că, spre deosebire de predecesorii săi, Kennedy nu se mulțumea să fie manipulat de clica războinicilor de la Washington, ci dorea să ia propriile decizii, luându-și în serios funcția de președinte. „Într-adevăr, aversiunea pe care Establishment-ul a manifestat-o față de Kennedy s-a intensificat tot mai mult pe parcursul mandatului său…„, scria Donald Gibson, profesor la Universitatea din Pittsburgh, în bine-documentata lui lucrare monografică intitulată „Battling Wall Street: The Kennedy Presidency”, publicată în 1994.

Cei ce s-au ocupat de studiul împrejurărilor asasinării lui Kennedy ajung tot mai des să creadă că opoziția manifestată de el față de transpunerea în practică a agendei globaliștilor ar fi putut juca un rol semnificativ în comiterea asasinatului, ale cărui cauze nu au fost elucidate nici până în ziua de azi, aşa cum spuneam la început.