Deţinătorii tehnologiei HAARP se joacă cu focul: ar putea elibera toate energiile negative, „întemniţate” în marile piramide! Astfel porţile iadului s-ar deschide pe Pământ şi ar domni haosul!

4.619 vizualizari

iadul pe PamantHAARP (High Frequency Active Auroral Research Program – Programul de Cercetare Aurorală Activă a Frecvenţelor Înalte) este responsabil (precum se ştie, şi precum am arătat de nenumărate ori pe acest site) pentru crearea şi manipularea vremii, pentru proiectul „Blue Beam”, pentru controlul minţii şi pentru multe alte lucruri.

Jim Marrs, unul din marii conspiraţionişti ai lumii, l-a intervievat pe unul din specialiştii în HAARP. El este fiul congresmanului Nick Begich, Sr., care a dispărut în zborul de la Anchorage la Juneau în octombrie 1972, la scurt timp după ce a devenit membrul Comisiei Warren (cea care ancheta asasinarea lui Kennedy). Discuţia lor despre controlul vremii, controlul minţii şi posibilitatea ca HAARP să cauzeze cutremure este cu adevărat fascinantă (vedeţi la finalul articolului videoclipul YouTube „HAARP, the Weather and Mind Control” adică „HAARP, Vremea şi Controlul Minţii”).

HAARP este o ţintă a conspiraţioniştilor, care susţin că această tehnologie este capabilă de modificarea vremii, de dezafectarea sateliţilor, de manipularea minţilor oamenilor, fiind utilizată, în acelaşi timp, şi ca armă împotriva teroriştilor. Aceiaşi conspiraţionişti au dat vina pe HAARP pentru producerea cutremurelor, pentru secete, furtuni, potopuri sau boli, dar şi pentru anumite dezastre (prăbuşirea avionului TWA 800 sau dezmembrarea navetei spaţiale Columbia în 2003).

Şi dacă toate aceste dezastre nu ar fi de ajuns, se pare că HAARP ar face şi mai mult rău întregii umanităţi! Un cercetător pe nume Mike Hagan spunea că a descoperit dovezi conform cărora HAARP ar putea fi implicat în lucruri şi mai oribile decât am putea crede. Hagan spune că HAARP nu ar face doar ceea ce se spune (cutremure, manipularea vremii etc.), ci ar fi implicat într-un proiect imens ultrasecret de activare şi control ale unor puteri străvechi necunoscute, ce sunt blocate în interiorul unor mari piramide ale lumii… o putere imensă care ar putea da peste cap întreaga lume!

Conform site-ului onevibration.com aflăm următoaele informaţii şocante:

Reţeaua străveche de piramide – care se întinde de-a lungul mai multor continente, unele din piramide găsindu-se chiar pe fundul mării – ar putea conţine o incredibilă cantitate de energie, care în prezent este înmagazinată. E posibil ca super-civilizaţiile care au existat înaintea noastră să fi eliberat aceste câmpuri hiperdimensionale, nişte forţe necontrolabile, care au contribuit la căderea acestor super-civilizaţii. Dacă acest lucru e adevărat, atunci reînvierea acestui proiect, fără a şi exact cum funcţionează aceste forţe şi care sunt limitele folosirii lor, ar fi o imensă greşeală. Cei care se folosesc de HAARP pentru a elibera aceste energii necunoscute, ar putea deveni victimele lor. În loc de a accesa secretele înaintaşilor noştri şi a obţine puteri limitate, HAARP ar putea elibera adevăraţi „demoni malefici”. Astfel, porţile iadului s-ar deschide, iar haosul ar domni pe Pământ.

Despre acest lucru am mai scris şi am mai atras atenţia în articolul acesta din iulie 2012: „Tehnologia HAARP ar putea fi folosită la giganticele energii prinse în străvechile piramide ale lumii”. Citez din acel articol:

„Există dovezi conform cărora unele din energii care se acumulează în interiorul piramidelor ar fi hiperdimensionale în natura lor. Unii cercetători suspectează că vârtejurile energetice ale piramidelor creează câmpuri de torsiune şi generează unde scalare (…) Dar tehnologia piramidelor este una străveche şi se bazează pe fizica de acum 10.000 de ani. Eliberarea energiilor prinse în piramide cu ajutorul tehnologiei HAARP poate declanşa pe Pământ o serie de evenimente care s-ar putea dovedi necontrolabile în final. Cine are interesul să se întâmple aşa ceva pe Terra noastră?”

Mai recent, în decembrie 2013, am arătat cum elitele lumii se joacă cu energia HAARP, care o folosesc în amplificarea energiilor negative şi a entităţilor diabolice „Elitele lumii amplifică energiile negative şi entităţile diabolice cu ajutorul triangulaţiilor malefice! Una din ele este: staţia Holt (Australia) – Muntele “îngerilor căzuţi” Hermon (Siria) şi “capitala Satanei”, Astana!” Vorbeam acolo despre triangulaţia dintre staţia HAARP Holt (Australia), muntele Hermon (muntele „îngerilor căzuţi”) şi Astana („capitala Satanei”), care are rolul clar de a amplifica energiile negative, cu scopul de a introduce şi a menţine pe Pământ unele entităţi malefice din alte dimensiuni.

În cel mai recent articol, de pe 5 ianuarie 2014 „Marele secret al piramidelor egiptene se găseşte în două cărţi vechi: în interiorul piramidelor se află “înlănţuiţi” mari demoni biblici! De aici s-au inspirat producătorii filmului “Mumia”?, vorbeam despre posibila prezenţă a unor demoni înlănţuiţi în interiorul piramidelor, aşa cum putem afla din două cărţi străvechi.

În aceste condiţii, nu ar fi de mirare ca nişte nebuni care controlează tehnologia HAARP să se joace cu focul şi să elibereze toate energiile negative aici pe Pământ, care ar deveni un adevărat iad!