Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, apreciatul pictor francez Eugene Delacroix declara cu indignare că purtarea pantalonilor de către femei reprezintă o atingere ofensatoare a drepturilor bărbatului. Era oare în măsură un veșmânt nevinovat să bulverseze valorile culturale ale Occidentului? Adoptarea pantalonilor de către reprezentantele sexului frumos începând cu secolul al XIX-lea a fost mai mult decât un simplu capriciu al modei.
Femeile au început să folosească pantalonii odată cu cucerirea unei mai mari independențe, grație activității lor profesionale, care la permite să se întrețină singure și să dispună de proprii bani după bunul lor plac. Pe de altă parte, este binecunoscut faptul că veșmintele purtate până atunci le-au stânjenit în permanență mișcările, pentru că rochiile şi trenele foarte grele erau fixate în corseta care le împiedicau să respire normal.
Această tendință a model a cunoscut un punct culminant în secolul al XIX-lea, în care femeia era o creatură fără apărare, ce depindea în totalitate de bărbatul său. Atribut decorativ al soțului, ea trebuia să fie dovada vie a averii acestuia, purtând obiecte de îmbrăcăminte cât mai complicate și impresionante. Femeile au fost eliberate de aceste poveri în epocile mai liberale. Dar, spre ghinionul lor, aceste epoci, cum ar fi și cea a Revoluției franceze au fost destul de rare și se încheiau destul de repede. Bărbații se temeau de portul pantalonilor de către femei prin prisma pierderii unei părți a autorității lor asupra celor pe care trebuiau să le ocrotească.
Cu mult timp înainte ca portul pantalonilor să fie la modă, femeile au purtat acest veșmânt de fiecare dată când nu mai îndeplineau rolul tradițional impus de societate. Femeile care mergeau în pelerinaj în secolul al XVI-lea purtau pe dedesubtul rochiilor pantalonași lungi până la genunchi. La fel și artistele de circ și comedienele, fetele ce lucrau la ferme purtau, de asemenea, pantaloni, care nu le stânjeneau la lucru. Femei de origine nobilă, printre care și regina Franței, Maria Antoaneta, nu mai incălecau pe cal în costum de amazoană, ci purtând exact aceeași vestimentație cu cea a bărbaților.
Ceea ce era permis în timpul carnavalelor, nu mai era posibil în viața de zi cu zi. Doi cercetători olandezi au efectuat un studiu asupra cazurilor a 120 de femei care au trăit travestite în perioada cuprinsă între anii 1550 și 1839. Ele au fost mateloți, soldați și chiar s-au măritat cu alte femei (!). După ce pedepsele care se aplicau femeilor, în cazul în care erau depistate că au purtat pantaloni au fost abolite, bărbații au încercat să le descurajeze de a-i mai folosi prin ridiculizarea acestui obicei.
Celebra scriitoare George Sand, care umbla îmbrăcată ca un bărbat, pentru a fi mai la adăpost în timp ce se plimba seara pe străzile Parisului, a făcut obiectul a nenumărate caricaturi apărute cu predilecție în presa vremii. De asemenea femeile au început să poarte pantaloni, ce le ajungeau la genunchi, cu ocazia folosirii bicicletelor, spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Sportul practicat de femei a servit decisiv la impunerea pantalonilor în garderoba femeii. Alpiniste precum Henriette d’Angeville, care a escaladat în 1833 vârful Mont Blanc, își începeau urcarea în rochii, pentru ca, îndată ce scăpau de privirile curioșilor de sex masculin, să folosească pantalonii. Artiste renumite, cum ar fi actrița Marlene Dietrich sau dansatoarea Anita Berber, purtau pantaloni sau smoking-uri deoarece doreau cu orice preț să șocheze.
În anii 1920, lumea încă nu se obișnuise nici de departe să vadă pe stradă femei purtând pantaloni. Începând cu anii 1950, pantalonul a devenit o modă curentă pentru femei, acestea putând să-l poarte zilnic, dacă doreau acest lucru. Adaptarea blugilor pe filiera americană, în anii 1960, a contribuit și ea la acceptarea purtării pantalonilor de către femei, aceștia făcând parte din garderoba feminină curentă în zilele noastre.
