„Big Brother” în Israel – adică supravegherea în masă a telefoanelor pentru combaterea epidemiei de coronavirus. La fel şi în Taiwan şi în Singapore…

2.090 vizualizari

Ce e mai periculos în legătură cu această criză mondială de coronavirus e următorul lucru: autorităţile din mai multe ţări ale lumii trec uneori la măsuri prea drastice de „Big Brother”, adică de urmărire a cetăţenilor. Iar această criză este „momentul perfect” în a testa tehnologia Big Brothers.

Astfel, aşa cum ne anunţă cotidianul israelian „The Times of Israel”, serviciul de securitate internă din Israel (Shin Bet) supraveghează în masă telefoanele din Israel pentru a stăvili răspândirea coronavirusului.

Deşi organizațiilor pentru drepturile omului au criticat această măsură (deoarece ea va permite ca orice persoană de pe teritoriul Israelului să fie supravegheată de Shin Bet), autorităţile au dat asigurări că informațiile strânse vor fi folosite exclusiv la combaterea epidemiei de coronavirus. Însă, cine poate garanta acest lucru!? Shin Bet spune că utilizează datele telefoanelor pentru a urmări retroactiv mișcările celor care au fost descoperiți ca purtători ai Covid-19, pentru a vedea cu cine au interacționat în zilele și săptămânile dinaintea testului care a dus la punerea lor în carantină.

Dar, Israelul nu e singurul stat care foloseşte urmărirea telefoanelor utilizatorilor, pentru a combate epidemia de coronavirus. Taiwanul și Singapore au folosit și ele datele telefoanelor mobile pentru a se asigura că cetățenii lor respectă dispozițiile de carantină impuse.

OK, precum am spus… unele măsuri de supraveghere pot fi înţelese, însă tentaţia pentru abuzuri e imensă. În plus, cine garantează că după trecerea epidemiei de coronavirus, Big Brother nu se va menţine la scară largă?