Benjamin Disraeli, prim-ministrul evreu al Marii Britanii, părintele imperialismului britanic

2
2.627 vizualizari

Om de stat britanic, şef al Partidului Conservator şi de mai multe ori prim-ministru al Marii Britanii, Benjamin Disraeli (1804-1881), mare rival al liberalului Gladstone, va realiza importante reforme tinzând la democratizarea regimului. A fost şi unul din părinţii imperialismului britanic.

Fiu al unui evreu convertit la anglicanism, Disraeli, avocat, se făcu cunoscut, mai întâi, prin talentul scriitoricesc, mai ales printr-un roman politic Vivian Grey (1826), care a evocat viaţa mediilor conducătoare britanice, iar apoi s-a decis să se orienteze către politică. Conservator, foarte ataşat tradiţiilor englezeşti (biserica şi aristocraţia), el a resuscitat şi a apărat în sânul partidului său vechea alianţă dintre coroană şi popor în contra intereselor burgheziei comerciante şi industriale. Şef al curentului „Noua Anglie”, deveni în 1837 deputat în Camera Comunelor. Inteligenţa sa sclipitoare şi strălucita sa elocvenţă contribuiră la rapida sa ascensiune politică.

Fidel Partidului Conservator, dezbinat de partizanii liber-schimbismului şi de „trădarea” lui sir Robert Peel (acesta, cu ajutorul whig-ilor, liberali, în urma foametei din Irlanda, făcuse să fie abolite legile privind importul care protejau producţia cerealieră britanică, Corn laws), Disraeli contribui la răsturnarea acestuia. Disraeli deveni cancelar al „Eşichierului” (ministru de finanţe) în guvernul prietenului său, lordul Derby (1852, 1858, 1866-1868), înainte de a deveni prim-ministru el însuşi (1868,1874-1880).

Anii lui de guvernare au fost marcaţi de reforma electorală din 1867, care, practic, a dublat corpul electoral englez, mai ales acordând drept de vot meşteşugarilor şi muncitorilor calificaţi de la oraş. Disraeli a abolit şi faimoasa Employer and
Workman Act
(legea „patron şi muncitor”) în 1875, suprimând, astfel, diferenţele dintre aceştia pe planul mărturiei judiciare şi va dezvolta o importantă legislaţie socială, totuşi mai puţin avansată decât aceea a lui Bismarck în Germania.

Îndepărtat de la putere de Gladstone, (186S-1874), Disraeli se va consacra, la revenirea sa la putere, expansiunii Imperiului britanic: anexarea insulelor Fiji în 1874, atribuirea titlului de împărăteasă a Indiilor reginei Victoria şi, pentru a asigura mai bine controlul drumului Indiilor, a cumpărat acţiunile Companiei Canalului de Suez în 1875 (acţiunile aparţinând khedivului Egiptului, Ismail, 44% din capital), obţinerea insulei Cipru în 1878 şi oprirea expansiunii ruseşti în Balcani, împiedicând aplicarea tratatului de la San Stefano.

Ministru preferat al reginei Victoria, care l-a înnobilat – lord, conte de Beaconsfield (1876), Disraeli trebui să se retragă după eşecul său electoral din 1880, în contextul crizei economice şi al dificultăţilor externe, din Africa de Sud şi din India. Conform voinţei Parlamentului, o placă pusă la Westminster comemorează amintirea celui care poate fi considerat iniţiatorul spiritului conservatorismului englez contemporan.