În Argentina se află ascunse baze de pleiadieni, extratereştri descendenţi dintr-o altă galaxie? Aşa susţine o revistă spaniolă de paranormal…


Povestea este ceva mai veche, de prin 2016, dar merită să apară şi pe acest site specializat în evenimente paranormale. Aşadar, conform unui articol apărut în cotidianul britanic „The Express”, comunităţile de extratereştri s-au stabilit aici, pe Pământ, iar acestea sunt înfloritoare, potrivit unei legende care circulă printre conspiraționiştii ozenistici.

Ființele extraterestre par a face parte din așa-numită rasă pleiadiană – specii mitologice de umanoizi care au înfăţişarea scandinavilor. Cea mai mare bază a extratereştrilor, potrivit revistei „Inexplicata” – revistă de ufologie hispanică, se află la mai puțin de 100 de km de muntele Salta din nord-vestul Argentinei.

Mass-media locală din Salta spune că în prezent există aproximativ 30 de astfel de comunități de extratereştri în Argentina și în alte regiuni, unde ocupanții pretind că au ajuns la „sfârșitul unui ciclu evolutiv”. „Inexplicata” spune: „Între comunitățile de Cachi și La Poma, de-a lungul Şoselei 40, poate fi găsită o “bază pleiadiană”, a cărei ocupanți pretind a fi ființe extraterestre dintr-un colț îndepărtat al Universului”. Baza extraterestră principală se presupune că este ascunsă de ochii oricăror privitori, fiind ascunsă de vegetație.

Pleiadienii sunt cunoscuți ca „extratereştri nordici”, care ar proveni de la sistemele solare care înconjoară stelele din constelaţia Pleiadelor, aflate undeva la 400 de ani-lumină distanţă. Extratereştrii ar fi foarte îngrijorați de Pământ și de viitorul nostru.

Există chiar unii „credincioşi în OZN-uri şi extratereştri” care cred că atât scandinavii, cât şi amerindienii ar fi descendenți ai celor de pe Pleiade. O altă legendă mai spune că pleiadienii înșiși sunt descendenți dintr-o altă rasă mai veche de ființe venite de pe o planetă numită Lyra, aflată într-o galaxie din afara Calei Lactee.

Sursa (traducerea şi adaptarea): express.co.uk

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock