În Prejna Mehedinților, cunoscutul revoluţionar de la 1821, Tudor Vladimirescu, ridică o biserică pentru și în amintirea tatălui său, născut în acel sat. Era o biserică modestă din lemn de gorun, cu o singură turlă. Biserica a fost înălțată în primăvara anului 1808, iar pentru înzestrarea ei, după un vechi obicei, Tudor, ajuns la oarecare stare, a cumpărat 30 stânjeni de pământ.
De la biserica din Prejna provine un portret destul de puțin știut al lui Tudor Vladimirescu. În tabloul votiv al lăcașului amintit, Tudor este înfățișat în picioare, ținând în mână macheta bisericii. Arată a fi cam de 30-35 ani, de statură nu prea înaltă, vânjos, bine legat, cu trăsăturile feței regulate, ochi mari negri și sprâncene adunate a încruntare. Sub nasul fin se desenează o mustață subțire, neagră, lăsată după obiceiul vremii în jos. Pe cap are o căciulă lăţită spre partea superioară, încheiată cu postav roșu. Peste haina lungă, neagră, încinsă cu un brâu vărgat, are o mantie roșie, tivită pe margine cu bordură aurie. Poartă încălțări din piele cafenie, cu carâmbii scurți. La mijloc îi atârnă sabia scurtă de comandant al corpului de voluntari-panduri, ce au luptat sub ordinele generalului Isafev în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.
Al doilea personaj din tabloul votiv îl reprezintă pe Gheorghe Duncea, țăran fruntaș, prieten al lui Tudor, ctitor și el al bisericii din Prejna. Portretul îl arată a fi cam de aceeași vârstă cu Tudor. Cei doi au devenit un fel de „fraţi de cruce” astfel: boierul Glogoveanu se plânse printr-o scrisoare comandantului garnizoanei turcești din Ada-Kaleh cum că Tudor strângea bani să cumpere arme și să ridice țara împotriva Porții Otomane. Turcul i-a răspuns în scris că de se va dovedi acuzația, vinovatul va fi condamnat la moarte.
Gheorghe Duncea, om cu oarecare trecere la turcii din Ada-Kaleh a sărit în ajutorul prietenului său. Cu daruri, el a obținut de la turci promisiunea că Tudor nu va fi executat, ci numai judecat de ei. Pentru a se afla dacă vina ce i s-a adus era dreaptă sau nu, legenda spune că Tudor a fost condamnat să stea legat în ștreanguri cu mâinile la spate, de un stejar dintr-o pădure, timp de trei zile și trei nopți. Dacă fiarele codrului nu-l vor sfâșia, pâra se dovedea nedreaptă și Tudor scăpa. Și a scăpat. A scăpat mai cu seamă pentru că prietenii lui, printre care poate va fi fost și Gh. Duncea, l-au păzit de fiare toată vremea cât a stat legat de stejar. Tradiția orală care a păstrat această întâmplare spune că Tudor i-ar fi zis lui Duncea că de va scăpa din acel necaz, îl va considera „cel dintâi frate al său din întreaga Oltenie”.
Al treilea personaj din panoul votiv de la Prejna este necunoscut: o femeie în plină maturitate, îmbrăcată în veşmânt verde, cu pantofi galbeni cu tocuri roșii și cu maramă pe cap. S-au emis două ipoteze cu privire la identitatea personajului. Prima că ar fi vorba de Maria Gâdioane, din neamul moșnenesc cu stare al Gâdeștilor. Ea și-ar fi găsit loc în scena votivă pentru că a dăruit bisericii o livadă cumpărată. După alții, ar fi vorba de Stanca, soția lui Gheorghe Duncea.
Pe panou sunt unele inscripţii în litere chirilice. Deasupra portretului lui Duncea este însemnat numele lui: „Jipan Gheorghe Duncea”; în dreptul lui Tudor: „Bive sulger Theodoru Cumândirii”. Din inscripţia de pe acest portret, se vede că Tudor avea rangul de sulger, cel puţin din 1808. Se cunoaşte şi autorul picturii: preotul Ghiţă zugravul din Ploştina, tatăl lui Mihăiţă Ploştinaru şi el reputat pictor de icoane.
Tabloul votiv de la Prejna o fost adus încă din 1873 la Bucureşti de Grigore Miculescu, astăzi găsindu-se în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României (vezi postarea de pe pagina oficială de Facebook a instituţiei: https://www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomaniei/photos/a.130679580326361/3076073879120235/?type=3)
