Acum 175 de ani, românii erau înnebuniţi după trăsuri, aşa cum azi sunt obsedaţi de maşini. Nimic nu s-a schimbat…
Românii sunt obsedaţi de maşini; nu o constat doar eu, ci toţi sociologii care au făcut analize pe acest subiect. Personal, cunosc nişte persoane care aproape că nu au ce mânca, dar bineînţeles, se plimbă cu maşina. Sau alţii care trăiesc într-o garsonieră murdară ce nu valorează mai mult de 25.000 de euro, dar au BMW de 40.000 de euro! Dar credeţi că acest lucru se întâmplă doar în zilele noastre? Credeţi că acest comportament este specific numai contemporanilor noştri? Nu! Vă înşelaţi! Exact acelaşi comportament îl aveau şi strămoşii noştri, acum 175 de ani. Numai că atunci nu era vorba de maşini, ci de trăsuri. E doar aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!
Citez din lucrarea „Souvenirs de Voyages et d’Etudes” (1858), tipărită în 1852 la Paris, scrisă de învăţatul francez Saint-Marc Girardin şi în care sunt prezentate câteva aprecieri din 1836 în urma vizitelor efectuate în capitalele celor 2 ţări român: Iaşi şi Bucureşti.
„În Bucureşti şi Iaşi nu se merge pe jos, ci numai în trăsuri, picioarele sunt un lux, trăsurile sunt trebuitorul. Căci nu e glumă, fără trăsură nu e cu putinţă să ieşi din glodul şi colbul uliţelor, vara ca şi iarna. A merge pe jos, ar fi cum ar merge la noi cineva pe stradă cu picioarele goale. Numai poporul merge pe jos. Dar, cine vrea să fie popor într-o ţară unde nu este o a treia stare, o burghezie! Chiar şi cei ce nu au decât 3 sau 4000 franci venit pe an, au o trăsură sau două, ba mai au şi trăsuri deosebite pentru toate anotimpurile, deşi casele unora sunt mai proaste decât a lucrătorilor de la noi.”
Desigur că şi atunci, ca şi acum, deşi existau o mulţime de trăsuri (cum sunt acum o mulţime de maşini), totuşi nu existau drumuri bune pentru a circula cu ele. Parcă acum ar exista în România drumuri bune… Cel puţin prin Iaşi, după primele ninsori, şoselele arată execrabil, pline de gropi. Citez din amintirile consulului german la Bucureşti şi Iaşi, Wilhelm von Kotzebue, care, într-o călătorie efectuată în 1851 în oraşul Iaşi remarcă următoarele:
„Cum te depărtezi de uliţa mare (…) nu mai aleargă trăsura pe caldarâm de piatră, ci este supusă la toate piedicele neprevăzute ce se întâlnesc prin uliţe preistorice. Ieşind odată dintr-un han mi-a căzut vizitiul de pe capră în noroi, fiindcă roţile de dinainte ale trăsurii intraseră într-o groapă mare; din fericire caii mirosiră ceva vreme locul unde fuseseră siliţi să se oprească şi nu trecură peste dânsul, astfel poate că nu s-ar fi citit in Germania niciodată această descriere a capitalei Moldovei.”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Românii sunt obsedaţi de maşini; nu o constat doar eu, ci toţi sociologii care au făcut analize pe acest subiect. Personal, cunosc nişte persoane care aproape că nu au ce mânca, dar bineînţeles, se plimbă cu maşina. Sau alţii care trăiesc într-o garsonieră murdară ce nu valorează mai mult de 25.000 de euro, dar au BMW de 40.000 de euro! Dar credeţi că acest lucru se întâmplă doar în zilele noastre? Credeţi că acest comportament este specific numai contemporanilor noştri? Nu! Vă înşelaţi! Exact acelaşi comportament îl aveau şi strămoşii noştri, acum 175 de ani. Numai că atunci nu era vorba de maşini, ci de trăsuri. E doar aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!
