2 români din 3 cred în teoriile conspiraţioniste referitoare la Covid-2019 – spune o cercetare on-line. Trebuie să ne şocheze rezultatul acesta?

  •  
  •  
  •  
  •  

Platforma EM360 a realizat un sondaj on-line despre teoriile conspiraţioniste legate de Covid-2019, la care au răspuns 1508 de români. Rezultatele nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Circa 2/3 din români cred că criza Covid-2019 este una creată artificial de către Oculta Mondială pentru profit/control demografic. Astfel, 16,9% din români zic că este adevărată această afirmaţie, 48,8% cred că ea este parţial adevărată (adică, nu iese fum fără foc) şi doar 31% spun că e „fake news”, 3,3% neauzind de acest scenariu. Aşadar, cei care cred total sau parţial în teoria conspiraţiei legată de Covid-2019 sunt 65,7% din respondenţi.

Cei mai mulți români (31,2%) consideră că de vină pentru actuala pandemie se află ignoranța statelor lumii, 20,8% cred că lipsa de transparență a guvernelor, în speță a celui chinez, este de vină, iar 19% cred într-o teorie a conspirației populară, conform căreia virusul SARS-CoV-2 a fost făcut cu scopul de a mai reduce din populația îmbătrânită a lumii. Drept cauze pentru actuala pandemie ar mai fi lupta pentru putere a Statelor Unite ale Americii, China și Rusia (18%), în timp de 12,5% afirmă că virusul a fost creat în laborator. Doar 14,1% din respondenți consideră că virusul SARS-CoV-2 este produsul unui fenomen natural.

Sursa: Platforma EM360 

Ce concluzii se poate deduce de aici? Că încercarea disperată de cenzură a informaţiilor de către giganţii tech sau de către autorităţi nu numai că nu are niciun efect pozitiv, ci, din contră, creşte şi mai mult apariţia teoriilor conspiraţiilor. Pentru că gândirea umană funcţionează astfel: „De ce interzic / de ce se şterg informaţii? Înseamnă că respectiva teorie trebuie să fie adevărată”. La fel şi în alte vremuri: cu cât o carte era interzisă mai mult, cu atât ea era căutată mai mult de către public, iar teoria conspiraţiei respectivă era mai populară. Singura modalitate prin care teoriile conspiraţioniste despre Covid-2019 se vor diminua este aceea ca autorităţile să devină mai transparente; de asemenea, sunt utile accesul la cât mai multe studii ştiinţifice, transparenţa unor organizaţii mondiale (ca, de exemplu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii), informarea NEPROPAGANDISTICĂ a populaţiei, discutarea cu cărţile pe masă a diferitelor teorii conspiraţioniste (au ele un cât de mic sâmbure de adevăr în ele?). Şi, în ultimul rând, accesul total, nerestricţionat de nimeni, a oamenilor la informaţii, fără niciun fel de cenzură / ştergere. Dacă omenirea ar fi o societate total deschisă, liberă, atunci şi teoriile conspiraţioniste s-ar diminua.


  •  
  •  
  •  
  •  
WordPress Cookie Notice by Real Cookie Banner