Un film din anul 2001 prevede pericolul experimentelor nebuneşti de la CERN: posibilitatea creării unei găuri negre pe Pământ

Despre pericolul experimentelor ce se fac la Acceleratorul de Particule CERN de la Geneva am scris de mai multe ori pe site. În mod oficial, acolo s-ar încerca descoperirea “particulei lui Dumnezeu” sau a materiei întunecate. Însă, s-ar putea să fie vorba de altceva.

Dr. Stephen Hawking a avertizat că “particula lui Dumnezeu”, găsită de CERN, ar putea distruge Universul, spaţiul şi timpul prăbuşindu-se. Este CERN cel mai periculos lucru din Cosmos, care ar putea duce la distrugerea finală a Pământului și a întregului Univers? Evoluțiile recente dovedesc că întreaga comunitate științifică nu mai este în stare să explice “realitatea” fără să se uite la “supranatural”. Vom afla în curând că CERN este într-adevăr “poarta stelară finală” și unul dintre secretele cele mai păzite? Va fi acesta calea prin care omul va încerca să devină un fel de semizeu, distrugând întreaga creație?

Interesant că la sediul CERN de la Geneva întâlnim simbolul acestei organizaţii, Shiva – dansul morţii şi al distrugerii – arătând astfel adevăratul scop al lui CERN. Steve Quayle, un conspiraţionist celebru, ne oferă un alt avertisment: “Oamenii de ştiinţă de la CERN se vor juca de-a Dumnezeu, dar ei nu-şi dau seama că pot deschide porţile iadului. Astfel, pot pătrunde ființe inter-dimensionale, care se hrănesc cu carne umană, şi prin urmare umanitatea va fi distrusă. Majoritatea oamenilor de știință nu înţeleg ce reprezintă aceste entități supranaturale”.

Astrofizicianul Neil de Grasse Tyson a avertizat, de asemenea, că fizicienii se joacă cu focul. Încercarea de a recrea Big Bang-ul la CERN este echivalent cu aruncarea în aer a întregii planete. Fizicienii știu ce fac?

Sau, la CERN, prin diverse experimente, s-ar putea crea o imensă gaură neagră. Iar despre toate aceste lucruri se vorbeşte în zilele noastre. Însă, foarte interesant că pericolul apariţiei unei găuri negre ca urmare a experimentelor de la CERN, a fost prevăzută cu 16 ani înainte într-un film din 2001, intitulat “Void”, adică “Vidul” (citiţi mai multe despre acest film pe IMDB.com). Subiectul filmului e următorul: “Preşedintele malefic al unui corporaţii reţine o cercetătoare, care încearcă să oprească un experiment cu un accelerator de particule top-secret, fiindu-i frică că s-ar putea crea o gaură neagră pe Pământ”.

Interesantă coincidenţă, nu?

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.