Un cercetător a aflat misterul celor decedaţi: morţii “trăiesc” în continuare printre noi, în apartamentele şi în paturile noastre, dar noi nu-i putem vedea sau simţi!

MORTICe se întâmplă cu cei morţi? Unde se duc ei? Pur şi simplu dispar? Iată întrebări fundamentale care au frământat omul dintotdeauna. Cercetătorul H. Sherman crede că a găsit răspuns la această întrebare. Astfel, el a găsit mai mulţi martori, care i-au oferit nişte răspunsuri incredibile. Astfel, A.J.P. s-a interesat, după moartea soţiei sale, de fenomenele paranormale şi a obţinut înregistrări de-ale ei, apoi, în cele din urmă, a comunicat direct prin telepatie cu ea şi cu alţi defuncţi. Astfel, i s-a spus că Pământul este efectiv înconjurat de un lant de staţii orbitale pentru primirea decedaţilor din, diferite părţi ale Pământului. Dar nu este vorba decât de locuri de tranzit. Ar exista chiar şi un fel de centre de informare ce îngăduie imediat să se afle unde se găseşte un defunct a cărui urmă s-a pierdut.

Nu este pe deplin sigur că toţi defuncţii trec automat prin aceste centre de primire care, întrucâtva, sunt nişte centre de triere. Sau poate că fiecare ajunge într-un centru diferit, corespunzător destinaţiei către care se va îndrepta după aceea. Într-adevăr, într-o primă etapă unii nu se vor duce departe. Ei vor rămâne pur şi simplu în lumea noastră. Aşa afirmă G.M., tânărul care, în urma unei îndelungate cercetări intelectuale şi spirituale, s-a aventurat singur în “lumea morţilor”. Iată ce răspunsuri i-au oferit cei decedaţi:

* “Să ştii că noi nu trăim “acolo sus” într-un loc determinat, ci împreună cu voi, în locuinţele voastre.”

* “La început, după ce mori, trebuie să înveţi să te ţii pe picioare cu noul corp, apoi să mergi asemeni copiilor tereştri. La început facem salturi, ca în condiţii de lipsă de gravitaţie, asemeni cosmonauţilor pe Lună… şi apoi învăţăm să ne aşezam pe scăunelele voastre, căci noi nu avem. Atunci trecem prin momente foarte hazlii, căci ai înţeles bine ce vreau să spun, cădem în fund. Toată această ucenicie se face repede, mai cu seamă atunci când eşti un începător inteligent.”

* “Aş vrea să-ţi explic ceea ce mulţi pământeni nu înţeleg, faptul că noi trăim printre voi. V-aţi obişnuit atât de mult să explicaţi copiilor care întreabă de o persoană decedată este în cer, lângă Dumnezeu, încât credeţi că plutim în atmosferă, printre nori. Trebuie să vă revizuiţi această opinie. Noi trăim aici şi nu acolo sus. Trăim în apartamentele şi în casele voastre, ne întindem pe paturile voastre atunci când ne convine si atunci când nu sunteţi prezenţi… Ne aşezăm în fotoliile voastre şi pe scaunele voastre şi ţinem sfaturi pline de veselie mai ales atunci când voi dormiţi, ceea ce ne dă depiină libertate de acţiune… Asculţăm discuţiile voastre, şi cu o bucurie curată, privim cum trăiţi… Vă ajutăm cu gândui, uneori printr-o interventie neobservată de voi, dar efectivă. Acesta este rolulnostru dar totodată este şi o adevărată bucurie…”

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.