Orgoni Almeea

 

PREMIERA PE INTERNET!

Ştiaţi că… fotbalul a fost inventat de italieni, şi nu de englezi?

Luni 21 Mai 2012 / 3,865 vizualizari / 9 Comentarii

Originile fotbalului european (soccer) sunt adesea controversate, deoarece regulile sale simplificate au dat naştere multor imitaţii. Pe parcursul secolelor al III-lea şi al IV-lea î.Hr, în China se juca un joc destul de asemănător, numit tsu-chu, însă cel mai uimitor exemplu al unui joc primitiv asemănător soccer-ului este ilustrat într-o stampă din oraşul scoţian Edinburgh, datând din 1672. Aproximativ două secole mai târziu, soccer-ul a fost standardizat o dată cu întemeierea Asociaţiei de fotbal din Anglia, pe 26 octombrie 1863.

O versiune italiană anterioară, practicată în Florenţa în jurul anului 1530, folosea echipe cu câte 26 de jucători şi o strategie foarte asemănătoare celei aplicate în sportul modern. Faptul că regulamentul acestui joc era descris clar într-un manual din 1580, Discorsa Calcio, îi creditează pe italieni ca inventatori ai acestui joc, considerat în prezent cel mai popular sport din lume. Cupa Mondială, organizată la fiecare patru ani, este cel mai râvnit trofeu din lumea sportului.

Cel mai vechi club de fotbal este Sheffield Football Club din Anglia, înfiinţat pe 24 octombrie 1857. Această instituţie a contribuit în mare măsură la adoptarea regulii ce stipulează utilizarea echipelor cu 11 jucători, intrată în vigoare în 1870.

Secretele lui Lovendal

Dati share pe Facebook!

9 Comentarii

  1. Conteaza unde si de cine a fost inventat ? ceea ce conteaza este ca , este cel mai popular , cel mai frumos , cel mai spectaculos sport dintre toate…
  2. Dan1
    Se vede bre! Ca tooot italenii e cei mai buni la folbal! (biiine si sudamericanii)! :D
  3. Oficial,scotienii au inventat fotbalul,o forma a acestui sport,era practicata de nobilii scotieni[ vezi draga Doamne era numai pentru aristocrati] in sec.XV. Cercetatorii scotieni au descoperit documente care arata versiuni elaborate ale fotbalului,cu reguli precise. Formele primitive de fotbal se limitau la lupte brutale sau anarhice,in jurul unei basici umflate,intre doua gloate dezlantuite.Bine ca nici in ziua de azi nu e un sport prea pasnic[aici domnilor nu nu ripostati,nu injurati],dupa umila mea parere. Daca imi amintesc mai bine si nu fac o greseala,mayasii sau aztecii jucau un fel de fotbal,dar asa zisa minge,era de fapt un……….cap retezat[cind se plictiseau si n-aveau ce face,decapitau pe careva si .........aranjau o partida,bineinteles asta o spun eu] O seara buna
  4. Felicitari celor care l-au invetat …nu conteaza nationalitatea si timpul.
  5. plictisitor de privit sanatos de practicat sunt barbat dar fotbalu e o mare balarie intodeauna am urat sportu pe bani pt ca mafia decide ce si cand castiga mai ales in sportul pe echipa individual e altceva cel mai bine e sa il practici nu sa te uiti preferi sa vezi un porno sau sa treci la actiune? cam asa e si cu sportu trebuie sa il practici nu sa te holbezi la el cu berea in mana
  6. @mihaivladu Organizez un mini campionat de fotbal[ al somerilor ],ma ajuti?Unde esti,ai disparut,cumva te-au rapit………extraterestrii?
  7. Daca fotbalul a fost intradevar descoperit de italieni , desi ma indoiesc, ca eu stiam ca englezii, dar nu are a face . Atunci ` aranjamentele` de cine au mai fost inventate?
  8. De fapt de romani nu de italieni. Cu asta isi ocupau timpul liber legiunile romane in teritoriile ocupate.
  9. ovi
    Fotbalul isi are radacinile in America Precolumbiana…Triburile aztece aliate jucau fotbal cu tartacutele capeteniilor inamice.

Lasati un comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Comment moderation is enabled. Your comment may take some time to appear.

banner