Savanţii ruşi au descoperit un schelet de om, vechi de 100.000 de ani, pe care s-a efectuat o operaţie complicată la inimă! Cât de “sălbatici” erau oamenii-maimuţă primitivi?

În timpul unei explorări în Asia Centrală, în 1969, profesorul rus Leonidov Marmadjaidjan, care conducea un grup de cercetători de la Universităţile din Leningrad şi Aşhabad, a descoperit, într-o grotă, o necropolă. Din această groapă comună, au scos la lumină treizeci de schelete aflate într-o perfectă sare de conservare, pe care le-au supus datării cu carbon, imediat după ce s-au întors la Universitatea din Aşhabad. Carbonul 14 a arătat o vechime mai mare de douăzeci de mii de ani. Expertize mult mai amănunţite au dus la concluzia ştiinţifică potrivit căreia scheletele aveau aproximativ o sută de mii de ani.

Totuşi, ele prezentau urme ciudate de operaţie în cavitatea toracică; astfel, având în vedere importanţa şi vechimea descoperirii, savanţii sovietici au efectuat un studiu osteologic foarte aprofundat. Oasele strămoşilor noştri de acum o sută de mii de ani au fost examinate unul câte unul, iar rezultatul studiului a fost publicat.

Raportul, cu avizul favorabil al societăţii menţionate mai sus, a fost înaintat la sfârşitul lunii noiembrie 1969 Academiei de Ştiinţe a URSS.
În raport se menţiona că opt dintre scheletele găsite aveau urme vizibile de răni ale oaselor, făcute pe când subiectul era încă în viaţă. Aceste răni păreau să provină de la lupta cu un animal (urs, panteră, tigru siberian?), deoarece s-au descoperit amprente de gheare la suprafaţa oaselor. Altele aveau urme de muşcături profunde şi puternice, făcute de colţi mari.

Totuşi, pe un schelet s-a observat „decuparea centrului locului prevăzut pentru operaţie printr-o trepanaţie ”. Însă lucrul cel mai curios este că s-au găsit urmele unei intervenţii chirurgicale pe oasele de la extremitatea cavităţii toracice. S-au descoperit, pe partea stângă a scheletelor, tăieturi de coaste realizate fie cu silex ascuţit, fie cu alt instrument. Studierea atentă a locului operat a dus la concluzia că, după rezecţia coastelor, s-a realizat o secţiune, ulterior lărgită prin îndepărtare, pentru a permite efectuarea intervenţiei chirurgicale.

Deoarece deschiderea secţionării era acoperită de periost (membrană fibroasă care acoperă oasele, permiţând formarea calusului), savanţii de la Leningrad şi Aşhabad au tras următoarea concluzie: „După reuşita acestei mari operaţii, pacientul s-a vindecat şi a trăit cel puţin trei sau cinci ani, fapt demonstrat de grosimea periostului.”

Altă constatare: coastele secţionate sunt exact cele care corespund ferestrei cardiace practicate în zilele noastre de marii chirurgi. Mai înainte, s-au observat unele intervenţii făcute pe oasele cavităţii toracice ale scheletelor găsite în Orientul Apropiat (Palestina, Asiria, Iran) datând de peste cincizeci de mii de ani.

Vă imaginaţi un om-maimuţă, abia capabil să cioplească un obiect din silex, practicând cea mea grea operaţie chirurgicală pe un corp uman, acum 100.000 de ani? De ce istoria nu e schimbată?

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.