O imagine apocaliptică! Lovendal, în costum de astronaut priveşte sfârşitul Pământului de pe Lună: “Eu v-am prevenit!” La mulţi ani 2014!




Un prieten al site-ului, “Xen Xey”, mi-a trimis prin email imaginea pe care o vedeţi la începutul articolului. Cu acordul dumnealui, am publicat-o pe site. Poate unii dintre voi o s-o creadă arogantă: Lovendal, îmbrăcat în costum de astronaut pe Lună, consumă bere Carlsberg, în timp ce Pământul este lovit de un asteroid imens care aduce sfârşitul lumii. Adică, mesajul ar fi acesta: eu m-am salvat (pentru că am crezut în teoria conspiraţiei), însă restul lumii nu, deşi V-AM PREVENIT.
Eu nu ştiu care este adevărul din spatele tuturor evenimentelor din lumea aceasta, însă încerc să-l aduc la suprafaţă. “Lupt”, muncesc, mă zbat să-l aflu; nu aştept explicaţiile oficiale şi nici nu le cred măcar. Pentru că, trebuie să mă credeţi că ni se ascund multe lucruri în lumea aceasta de către cei care ne conduc; dacă am afla adevărul gol-goluţ, am rămâne şocaţi, nu ne-ar veni a crede.
Deci, cum spuneam: nu pretind că deţin adevărul, însă, prin cercetarea tuturor posibilităţilor, îl pot aduce la suprafaţă. În multe articole, o să observaţi puncte de vedere contrare, care se bat cap în cap, şi asta pentru că eu nu fac decât să expun ipoteze. Nici eu nu cunosc adevărul, întrucât nu fac parte din “Sistem”; doar cei care conduc Sistemul Mondial cunosc realitatea. Dar, prin analiză temeinică, prin intuiţie, prin cercetarea unor corelaţii între evenimente ce nu par a fi legate între ele, adevărul poate străfulgera. Este exact ca un fulger în timpul unei furtuni; apare brusc şi dispare la fel de brusc. Dacă sunteţi extrem de atenţi, puteţi observa şi înţelege acel fulger; dacă sunteţi neatenţi, cu gândurile în altă parte, preocupaţi cu lucrurile materiale mărunte din viaţa de zi cu zi, puteţi pierde fulgerul. Iar acesta putea fi chiar adevărul.
Au fost multe dăţi în care m-am înşelat, dar şi dăţi în care am avut dreptate; e şi normal… suntem bombardaţi cu o mulţime de ştiri false, pentru a masca adevărul, pentru a ne deturna atenţia. Oculta Mondială este foarte puternică şi activă pe Internet; există oameni care în mod special împrăştie ştiri false, zvonuri neconfirmate, pentru a decredibiliza Internetul, pentru a nu mai avea încredere în el. Întrucât cei din Oculta Mondială nu pot controla întreg Internetul, au început să practice cu succes strategia intoxicării cu ştiri false. Una dintre operaţiunile cele de mai de succes a fost aceea a sfârşitului lumii din 21 decembrie 2012 adus de planeta Nibiru… Desigur că nu s-a întâmplat nimic pe 21 decembrie 2012, însă intoxicarea a fost făcută: mulţi oameni care credeau în această planetă, acum nici nu mai doresc să audă de ea. Dar, dacă ea chiar există, sub forma planetei X? Dacă ea se va apropia de Pământ prin anul 2018 sau 2020, de exemplu? Cine va mai crede în ea? Aproape nimeni. Chiar dacă unii se vor lupta să prezinte purul adevăr, nu vor fi crezuţi de aproape nimeni. Vor fi batjocoriţi şi ridiculizaţi; şi poate că elitele lumii se vor ascunde în secret în buncărele subterane sau undeva deasupra Pământului, pe o navă spaţială, de unde vor privi în linişte distrugerea Pământului… Singura diferenţă e că ei nu vor spune “V-AM PREVENIT” restului omenirii, aşa cum am făcut-o eu în imaginea de la începutul articolului.
Mulţi “profeţi” prevăd pentru 2014 multe nenorociri şi dezastre în întreaga lume; eu sper din tot sufletul să se înşele, iar în 2014 să avem totuşi un an liniştit. Dar oare cei din Oculta Mondială se vor lăsa? Nu doresc ei ca lumea să trăiască în teroare? Împreună, putem însă izbândi. Putem să le arătam că suntem mai puternici, mai rezistenţi la manipulare. Doresc tuturor cititorilor site-ului multă sănătate şi fericire şi un sincer LA MULŢI ANI 2014! Chiar şi duşmanilor mei 🙂
Cuvinte-cheie:
Tags: 2014, 21/12/2012, adevăr, asteroid, astronaut, bere, buncăr, Carlsberg, Editorial, fulger, furtună, Internet, Lună, manipulare, navă spaţială, Nibiru, Oculta Mondială, Pământ, planeta X
Adaugati un comentariu
You must be logged in to post a comment.
Chiar daca articolul e mai vechi, spiritul cuvintelor tale strabate astralul precum zorile diminetii trec prin nori, fara oprire. Spiritul acesta lumineaza Drumul Zeilor ce inconjoara si sigileaza omenirea. Eu provoc calatorii sa afle daca ne aflam intr-o holograma sau nu. Care sunt elementele constituente obtinerii unei holograme de asa dimensiuni precum Pamantul? Intrunim toate conditiile?…daca va detasati instantaneu de aceasta lume pentru cateva minute si veti privi Drumul zeilor ce inconjoara Pamantul ca un inel, daca veti privi luna ca un transformator de putere, daca veti dori sa vorbiti cu inima voastra precum unui om, poate veti reusi sa depasiti barierele imaginatiei impuse de Creatie si sa va armonizati cu frecventa realitatii …voi sunteti indienii lui Columb care au vazut soldatii coborand din barci, dar nu au vazut corabiile din departare, neavand in constiinta lor comuna notiunea de orizont deci nici a diferentei de marime intre o corabie la orizont si o barca la apa langa ei, crezand ca sunt similare…realitatea nu se dezvalui pana cand ochiul nu transmite informatia de culoare catre creier; de aceea simturile trebuie alterate, pentru a provoca by-pass-ul coronarian, culorile fiind simtite de alt organ de simt in afara ochiului…acesta este ALTreilea Ochi cu adevarat…aceatsa este Inselatoria….aceasta nu este Raiul…singurul loc cu adevarat creat pentru Om…ci o realitate falsa; omul isicreaza singur realitati in jurul lui, sugestionat de gandurile-forma rele…scapam de influenta sugestiei daca evitam contactul cu raul…incearca si vei afla ca ai fost mintit, vei simti Cuvantul ca fiind parte din energia ta, vei fi locuitor permanent al astralului, singura casa a sufletului ce nu poate fi alterata. Desconspira Inselatoria folosind Cuvantul, adica aronizeaza-te cu frecventa divina !..prin rugaciune proprie, sincera ce emana iubire…open mind.
si nu uitati : valoarea scalara a timpului e data de lumina care este in permanenta miscare de dus nu de intors; doar Originea ei este stabila, fiind punct de referinta pentru orice Observator.Dar sa nu uitam ca odata iesit din Origine, lumina are valoare scalara dora daca este observata din viitor in trecut, de aceea are viteza, pentru ca astfel se naste timpul. Daca nu ati observa Lumina cu organul vizual numit ochi, ci cu un alt organ de simt, ati afla ca lumina este energie, simtind caldura ei iar timpul ar deveni spatiu….
daca pui o oglinda in calea luminii, ea nu isi va schimba directia ( cu toate acestea, Lumina in realitate nici nu semisca din loul ei de Origine, ci numai punctele de obesrvatie determina aparitia timpului); oglinda doar amplifica energia luminii. Eu as pune altfel intrebarea: Dumnezeu s-a uitat intr-o oglinda cand ne-a inventat , pentru a ne creea asemeni Lui? Eu cred ca daca El ar fi energia suprema, n-ar fi putut sa se uite intr-o oglinda, infinitul nu-l poti amplifica, ar insemna distrugerea, anihilarea lui, nu? Sau daca El ar fi fost Atoatestiutor, ar fi acceptat din start, cu orice cost, problemele care au urmat? Cu ce scop sa risti nenorociri si bataie de joc ca sa demonstrezi ce? …Eminescu: […] Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie
Ieri ai fost credința simplă însă sinceră, adâncă,
Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă…
Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.
Atentie mare la aceste cuvinte eminesciene. va asigur cu toata fiinta mea ca ele poarte Cuvant in ele….
O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie
Bătute-n ea și soarele-i fereasta
La temnița vieții. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume
Unde-n loc de aer e un aur,
Topit și transparent, mirositor
Și cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceață sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo stă la masa lungă, albă,
Bătrânul zeu cu barba de ninsoare
Și din păhare nalte bea auroră
Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci
În haine de argint, frunți ca ninsoarea,
Cu ochi albaștri cari lin lucesc
Și-ntunecat în lumea cea solară,
Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi,
Îi mângâi barba lungă, și razim capul
De umerii bătrâni cuprinși de plete.
Și colțuroasa-i roșie coroană,
De fulger împietrit, lucește-n aer
Sălbatec. Iar un înger … cel mai blând,
Îngenuncheat l-a lui picioare cântă
Pe arfa sa și aerul roșește
De voluptatea cântecului său…
Nu credeți cum că luna-i lună. Este
Fereastra cărei ziua-i zicem soare.
Când îngeri cântă de asupra raclei
În lumea cerurilor ele-albesc.
Și nu mai pătrund raze aurite
Prin vechi oblon ci raze de argint
Și pe pământ ajung țăndări duioase
Din cântecul frumos dar numai țăndări…
Ici în sicriu, sub cel capac albastru
Și țintuit și ferecat cu stele,
Noi viermuim în mase în cadavrul
Cel negru de vechime și uscat
Al vechiului pământ care ne naște
Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate,
Grețoase în deșertăciunea lor.
Este un ce măreț în firea noastră,
Dar acel ceva nu din noi răsare,
O moștenim de la Titanul mort,
De la pământ, în care ne nutrim.
În moartea lui e ceva sfânt și mare,
E o gândire-adâncă și-ndrăzneață
Pentru ce el fu condamnat la moarte.
Viața noastră e o ironie,
Minciuna-i rădăcina ei. Dorința
De-a fi și de-a-avea singur tot ce este
Principiul e de înflorire a ei.
În van pământul mort ne-nspiră câteodată
Din sântul suc al stinsei sale viețe
Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală:
Întoarcerea la fire și dreptate.
Noi nu-l pricepem… o-ncercăm adese
Dar n-o putem. Făcuți suntem
După asemănarea-acelui mare
Puternic egoist, carele singur
Îmbrăcat în mărirea-i solitară
Ridică-n cer înnourata-i frunte.
În van voim a reintra-n natură,
În van voim a scutura din suflet
Dorința de mărire și putere,
Dorința de a fi ca el în lume:
Unici. Și această dorință,
Temei la state, națiuni și cauza
Războaielor cumplite care sunt
Pașii istoriei, acest e… răul.
Să nu ne înșelăm. Impulsul prim
La orice gând, la orișice voință,
La orice faptă-i răul. Însă
Atuncea când ne naștem, răsăriți
Abia din carnea vechiului Titan,
Noi suntem buni până suntem copii.
O binefacere ne dă pământul,
Neprețuită-n duioșia ei,
El ne permite ca să ne întoarcem
Dup-o viață vană, zgomotoasă,
În sânul lui în sânul lui și-al păcii.
El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată,
Adânc în suflet o dorință dulce
Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă
Ce însemnează și dacă voim
A o pricepe, ea răspunde: pace.
Da! pace căutăm fără s-o știm.
Ce n-o luăm de la-nceput? De ce
O căutăm în luptă? Căci în lupte
Nu e decât victorie pe de o parte,
Cădere pe de alta nedreptate.
Și din viața noastră,-ntemeiată
Pe rău și pe nedrept și pe minciună,
Și din știința morții a renturnării
În corpul mort, din care am ieșit,
Se naște veșnica nefericire.
Suntem copii etern nefericiți.
Dar în zădar, căci suntem după chipul
Și-asămănarea lui. Noi suntem răi
Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi
Mai ca și el dară din neputință
Se naște ironia vieții noastre.
În van Titanul mort, ce ne-a născut
Binele ni-l voiește; în zădar
Cearcă-a vorbi cu noi în cugetări
Strălucitoare, varii, -mbălsămate,
În flori, în râuri, în glasul naturii
Ce-i glasul lui, consilii vrea a da.
În van. Viața, sufletul, rațiunea
Scânteia care o numim divină
Ne face a ne înșăla asupra firii
Și-a n-o-nțelege…
O, demon, demon,! Abia-acum pricep
De ce-ai urcat adâncurile tale
Contra nălțimilor cerești;
El a fost rău și fiindcă răul
Puterea are de-a învinge…-nvinse.
Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut.
Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume:
El e monarc și nu vrea a cunoaște
Decât voința-și proprie și-aceea
E rea. Tu ai crezut, o, demon,
Că în dreptate e putere. Nu,
Dreptatea nu-i nimic făr-de putere.
Cătat-ai aliați între titanii
Ce brăzdau caosu-n a lor răscoală,
Ai înzestrat pământul cu gândiri,
L-ai înarmat cu argumente mari
Contra lui Ormuz.
Și el ca tine a devenit rebel,
Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge,
Mișcând aripile-i de munți de piatră,
Puterea sa cumplită contra Lui.
Dar deturnat el recăzu în caos
Cadavru viu, l-învăli într-o raclă
Albastră.
Titan bătrân, cu aspru păr de codri,
Plânge în veci pe creții feții sale
Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort;
Uscat… stors de dureri este adâncu-i
Și de dureri a devenit granit.
A lui gândiri încremeniră reci
În fruntea sa de stânci și deveniră:
Rozele dulci rubine; foile,
Smaralde, iară crinii,
Diamante. Sângele său
Se prefăcu în aur, iară mușchii
Se prefăcură în argint și fier.
Din carnea-i putrezită, din noroi
S-au născut viermii negrului cadavru:
Oamenii.
Spre a-l batjocori până și-n moarte
Ne-am născut noi, după ordin divin,
Făcuți ca să-și petreacă Dumnezeul
Bătrân cu comica-ne neputință,
Să râdă-n tunet de deșertăciunea
Viermilor cruzi, ce s-asamăn cu el,
Să poată zice-n cruntă ironie:
Pământ rebel, iată copiii tăi!