Misterioasa “vril” – energia dinainte de creaţia materiei – şi legătura cu uriaşii din interiorul Pământului

Societatea Vril este una dintre cele mai interesante societăţi secrete din lume. Cunoscută şi sub numele de Loja Luminoasă, Societatea Vril a fost înfiinţată după primul război mondial de către nazişti. Cu toate acestea, în Germania nu există nici măcar o singură carte scrisă pe acest subiect. Toate urmele care ar fi putut conduce la ea au fost şterse de Gestapo înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

S-a sugerat faptul că naziştii au preluat noţiunea de vril din cartea ocultistului, lordul Bulwer-Lytton, “Rasa viitoare”. “Vril” este un cuvânt tibetan, însoţit şi de un simbol grafic. Poate fi tradus ca chi sau forţa vieţii, dar şi ca vibraţie.  Lord Bulwer-Lytton s-a folosit de ficţiune pentru a ilustra anumite aspecte ale misterioasei puteri a energiei vril.

“Rasa viitoare” este povestea unui om pasionat de explorarea peşterilor. Acesta ajunge într-o lume subterană luminoasă şi paradisiacă. Potrivit autorului, vril reprezintă „unitatea dintre particulele naturale de energie la care s-au referit mulţi dintre gânditorii de la suprafaţa pământului”. Conceptul de vril sugerează o stare de creaţie care a existat anterior materiei. Eroii principali din “Rasa viitoare” sunt nişte fiinţe umane uriaşe care locuiesc în adâncurile pământului. Mult mai avansate decât umanitatea de deasupra, ele au coborât în adâncuri în vremea unui mare cataclism natural.

În “Rasa viitoare”, aceşti oameni sunt cunoscuţi sub numele de Vrilya. Ei afirmă că facultăţile minţii pot fi accelerate folosind starea de transă sau de viziune în care gândurile pot fi transmise de la un creier la altul. În acest fel, cunoaşterea se poate transmite de la un om la altul, devenind apanajul întregii rase.

Conceptul de vril apare şi în legătură cu moartea celui mai mare ocultist din istorie, Aleister Crowley la data de 1 decembrie 1947. Asupra sa s-a descoperit o bucată de pergament despre care se crede că a purtat-o tot timpul la el. Pe aceasta scria cuvântul Vrihl, interpretat ca un înger sau un extraterestru. În lucrarea sa, “În afara cercurilor timpului”, Kenneth Grant sugerează că Aleister obişnuia să comunice cu o entitate având acest nume.

Grant defineşte cuvântul Vrihl ca o forţă magică pusă în mişcare de org-asm şi care permite invocarea unor fiinţe din lumea de dincolo. În continuare, el afirmă că acesta este cuvântul care permite invocarea Onomaşilor, cunoscuţi şi sub numele de Cei Profunzi, Cei Respingători şi Cei Cumpliţi. Este vorba de cele mai profunde arhetipuri ale subconştientului, considerate a fi cheile care permit invocarea Zeilor Primordiali sau a Celor Uitaţi.

O altă referinţă ezoterică la vril apare în “Doctrina secretă” a lui Madame Blavatsky, o altă ocultistă celebră. Autoarea vorbeşte de puterea energiei vril, afirmând însă că atlanţii o numeau MASH-MAK.

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.