Legenda fantastică a “olandezului zburător”: navă-fantomă a diavolului sau fenomene naturale?

Cred că toată lumea a auzit de legenda “olandezului zburător”, celebră şi sub denumirea de „Corabia-fantomă”. Tema sa esenţial maritimă a apărut abia în epoca modernă, pentru că olandezii nu s-au aventurat pe oceane decât după epoca marilor descoperiri. Despre „Olandezul zburător” s-a vorbit iniţial în apropierea Capului Bunei Speranţe, care a fost, aşa cum se ştie, descoperit în luna august 1488 de Bartolomeu Diaz. Legenda datează, prin urmare, cel mult din secolul al XVI-lea, chiar din secolul al XVII-lea, când marinarul olandez a cunoscut apogeul gloriei.

O baladă şi o operă pe tema “olandezului zburător”

Istoria „Olandezului zburător” s-a transmis pe cale orală timp de mai multe secole şi abia în anul 1830 a îmbrăcat forma scrisă. În 1834, Henri Heine a compus pe această temă o baladă în care dragostea şi fidelitatea unei femei îl dezleagă pe marinarul evreu rătăcitor de blestemul care-l apasă şi care poate astfel să cunoască odihna veşnică. Apoi în 1843, Richard Wagner a compus cunoscuta operă, consacrându-l în acelaşi timp pe olandezul blestemat.

Un marinar fără pereche, ajutat de diavol

În realitate, legenda corăbiei-fantomă are la bază o varietate de diverse tradiţii. Multitudinea surselor se reflectă în variantele numelui olandezului care comandă faimoasa corabie. Se vorbeşte când despre un anume van der Straeten, când de un van der Decken, când de van Falkenburg sau de un căpitan Barent Fokke care a trăit în secolul al XVII-lea. Acesta din urmă se pare că era un personaj antipatic care înjura şi blestema ca un templier, dar şi un marinar fără pereche, pentru care arta navigaţiei n-avea niciun secret şi care parcurgea distanţa dintre Amsterdam şi Batavia în mult mai puţin timp decât colegii lui. Via Capul Bunei Speranţe, îi erau necesare uneori trei luni, iar pentru un drum dus-întors, doar cinci. Nu era lucru curat, s-a spus la scurt timp, ducându-se zvonul că era ajutat de diavol. Astfel că, atunci când a dispărut, cu tot cu navă şi echipaj, nimeni nu a fost uimit: diavolul care-l ajutase până atunci îl obligase să-şi plătească datoria.

Alte versiuni ale “olandezului zburător”

Şi totuşi nu Barent Fokke, ci un anume căpitan van der Decken, care jurase că niciun vânt nu i se va împotrivi, nicio furtună, nicio forţă a naturii nu-l vor putea împiedica să treacă dincolo de Capul Bunei Speranţe, ar fi fost blestemat şi condamnat să străbată mările până la sfârşitul lumii pentru că se arătase atât de trufaş. Conform altei tradiţii, pedeapsa i-ar fi fost dată unui căpitan van der Straeten pentru că pornise la drum într-o zi sfântă de vineri. În sfârşit, mai este menţionat un secund van der Decken care ar fi trăit la începutul secolului al XIX-lea, şi care, întorcându-se din Indii, n-ar fi fost lăsat să intre în niciun port din drumul său din cauza unei epidemii de beri-beri care izbucnise la bordul corăbiei sale. Vasul nu s-a mai întors niciodată în portul de origine şi a fost luat astfel model pentru nava-fantomă.

Vasele cu pânze, greud  etrecut dincolo de Capul Bunei Speranţe

În realitate, condiţiile atmosferice din largul Capului Bunei Speranţe fac deseori foarte dificilă navigaţia vaselor cu pânze. Vasele rămâneau imobilizate zile întregi aici, chiar săptămâni. Acalmia exasperantă împiedica vasele să înainteze câtuşi de puţin, în timp ce la o distanţă de câteva sute de metri, alt vas naviga cu pânzele umflate. Marinarii sunt în majoritatea cazurilor superstiţioşi; cei de pe vasul imobilizat credeau întotdeauna că aveau de-a face cu intervenţia vreunui diavol.

Miraj sau vas-fantomă?

Mai mult decât atât, în împrejurimile Capului se produceau miraje nemaipomenite, dovadă fiind cazul incredibil al unuia care s-a petrecut pe o suprafaţă de cinci sute cincizeci de kilometri. Un căpitan englez, pe nume Owen, intra cu vasul său în Simonsbay când a văzut deodată, în imediata sa apropiere, fregata Barracuta pe care-o cunoştea prea bine, care părea că vrea să-l oprească şi să-l controleze. A putut distinge până şi siluetele celor de la bord şi a văzut că era lăsată o barcă la apă, fapt care-l făcuse să creadă că marinarii de pe fregată aveau să urce în curând la bordul vasului său. Însă în acel moment, fregata se îndrepta spre Simonsbay, unde n-a ajuns decât… şapte zile mai târziu. Mirajul se produsese pe o distanţă echivalentă de 550 de kilometri. Aşadar, nu ne surprinde că asemenea întâmplări au alimentat legenda vasului-fantomă.

Capul Horn

Legenda “olandezului zburător” se mută la Capul Horn, zona cu climă mai capricioasă

Vasele cu pânze au fost în curând înlocuite de cele cu aburi, astfel că vântul capricios din zona Capului Bunei Speranţe a pricinuit mai puţine neplăceri vapoarelor care treceau prin apropiere. Legenda „Olandezului zburător” nu a mai circulat în această regiune a globului, emigrând spre un alt cap unde clima era mai capricioasă, iar condiţiile de navigaţie, mai dificile, Capul Horn.

Capul Horn este supus frecvent unor furtuni violente, şi fantoma „Olandezului zburător” şi-a găsit aici un cadru mult mai potrivit decât la Capul Bunei Speranţe. Asta deoarece halucinaţiile ameninţă mai mult o fire superstiţioasă cuprinsă de spaimă şi emoţie decât fiinţa calmă şi stăpână pe sine. De aceea vasul-fantomă a fost rareori zărit în plină zi, mai mult noaptea sau la asfinţit, atunci când întunericul sau forţele naturii dezlănţuite înconjoară nava din toate părţile. De aceea, dintre toate punctele de pe glob, Capul Horn este locul preferat al fantomelor mării.

O stâncă uriaşă ce seamănă cu un vas ce se scufundă

O împrejurare deosebită, al cărei mister a fost dezvăluit doar recent, ne demonstrează că acest loc oferă un cadru ideal pentru apariţia fantomelor. Pe malul Ţării de Foc, într-un loc numit „Primarul”, aflat nu departe de Capul Horn, există o stâncă uriaşă care, de la o anumită distanţă şi atunci când se lasă noaptea sau ceaţa, seamănă surprinzător de mult cu un velier de mari dimensiuni. Nu este un caz singular, existând şi altele, în Corfu, în apropierea Maltei şi lângă Cadix. Pe vreme rea, stânca de la Capul Horn seamănă cu un velier pe cale să se scufunde care se zbate din răsputeri să scape. Cu câteva decenii în urmă, velierul italian Corona d’ltalia a alergat în ajutorul acestui aşa-zis vas în pericol şi s-a lovit chiar el de stâncă. Pe lângă acest accident cunoscut nouă, câte nu se vor fi produs fără să se fi aflat vreodată? Acest detaliu explică poate menţiunea din legendă că vasul-fantomă lua apă, dar nu se scufunda niciodată. Vaporul norvegian Servia a fost, de asemenea, păcălit de faimoasa stâncă: la întoarcere, a semnalat pericolul şi, începând de atunci, hărţile marine americane au consemnat stânca adăugând următoarea menţiune: „Stâncă având forma unui vas”.

Iată cum ceva perfect explicabil se transformă într-o legendă fantastică…

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.