EXCLUSIV! Străvechea Alianţă Andromeda – Calea Lactee şi “Războiul stelelor”

Potrivit unei telepate din SUA, Barbara Marciniak, care pretinde că se află în telepatie cu mai mulţi extratereştri din Cosmos, specia ariană (“rasa pură”) de care s-a vorbit atât de mult în istoria Pământului, face referire, de fapt, la “rasa ariană” (“Blonzii”) din galaxia vecină, Andromeda, care a încercat să se reproducă cu non-arienii (în special reptilienii) din Calea Lactee. Pentru acest experiment genetic (de încrucişare) au fost selectate două planete: Pământul din galaxia noastră, Calea Lactee și o planetă-soră, Koldas, din galaxia Andromeda.

Iată câteva informaţii foarte interesante furnizare de Barbara:

1) În primul rând, oamenii de ştiinţă vorbesc că cele două galaxii mari vecine, Calea Lactee şi Andromeda, se vor uni în câteva miliarde de ani. Distanţa dintre Andromeda şi Calea Lactee este acum de 2,5 de milioane de ani-lumină, dar, potrivit unui articol publicat acum 30 de ani, sub numele de “Podul stelar”, Andromeda este deja atât de aproape de Calea Lactee, încât un braț articulat al ei, plin de stele şi planete, leagă deja ambele galaxii. Aşadar, rasele extraterestre din ambele galaxii au migrat înainte și înapoi peste acest “pod stelar”. Acest lucru ar explica de ce necesitatea încrucişării raselor a devenit semnificativă şi ar explica de ce bătrânii conducători ai ambelor galaxii trebuie să găsească o modalitate de a împărți puterea și de a învăța guvernarea comună.

2) În al doilea rând, ar fi existat o încercare majoră de formare a unei uniuni guvernamentale comune Andromeda-Calea Lactee cu aproximativ un milion de ani în urmă. Specialitatea Andromedanilor era tehnologia; Specialitatea Orvonților (locuitorii din Calea Lactee) a fost dezvoltarea psihică. Deci, un “Pax Galactica” a fost creat, ca atare, astfel încât Orvonţii să primească tehnologia avansată, iar Andromedanii să se dezvolte mai bine psihic şi spiritual.

Din nefericire, tehnologia a devenit un fel de cal troian prin care galaxia Calea Lactee a intrat sub o “tiranie digitală” printr-un calculator de dimensiuni planetare de pe o planetă numită Tyrantor (de aici originea termenilor de “tiran” şi “tiranie”). Aparent, înţelepţii din Calea Lactee au fost de acord cu înţelepţii din Andromeda, ca toți membrii individuali ai galaxiei noastre să primească implanturi fizice, pentru a intra în “Noul Ordin Galactic”, prin conectarea la marele calculator de pe Tyrantor. În același timp, dezvoltarea psihică a Andromedanilor a fost aparentă doar parțial, deoarece Andromedanii cred că ei sunt rasa superioară, datorită tehnologiei avansate.

3) În al treilea rând, cu un milion de ani în urmă, Pământul era mai aproape de Soare, aşadar avea o climă mai caldă, așa cum a fost clima și pe planeta Marte. Delfinii trebuiau să formeze specia inteligentă a Terrei; însă, ca urmare a Acordului privind îmbinarea genetică, delfinii de pe Pământ și reptilienii de pe alte planete ale galaxiei noastre au fost excluşi; pe Pământ a fost implantat “omul neanderthal”, de pe alte planete ale Căii Lactee.

4) În al patrulea rând, pe planeta Ba’avi, există o rasă de giganți sau de titani, denumiţi uneori Yahoos sau Ba’al. Planeta lor orbitează în apropiere de steaua Proxima Centauri. Yahoos s-au răzvrătit împotriva ideii de a primi implanturi, şi astfel a face parte din “guvernul global”. S-a semnat un acord în care giganţii Ba’al, pentru a nu primi implanturile, au fost de acord să migreze spre Pământ și să se încrucişeze cu femeile neanderthale, creând astfel o rasă hibridă accelerată pe Pământ. O parte din Ba’al s-au dus pe Marte, unde s-au încrucişat cu femeile-maimuţă de pe “planeta roşie”. Aceşti giganţi ciclopi au lăsat urme pe Terra care se văd şi astăzi (statuile gigantice de pe Insula Paştelui); de asemenea, eu au construit regatul subteran “Shambala”, care provine dintr-un termen mai vechi “Shem-Ba’al”.

5) În al cincilea rând, între Marte şi Jupiter exista în vechime o planetă, denumită Maldek, acum aflându-se doar centura de asteroizi a sistemului nostru solar. Pe Maldek s-au instalat rasa blondă de Andromedani, pentru a veghea experimentul genetic de încrucişare, pentru a păstra liniştea în rândul reptilienilor şi extratereştrilor gri din Caleea Lactee, și pentru a se asigura că giganţii Ba’al îşi fac treaba pe Pământ și pe Marte.

6) În al șaselea rând, celebra serie de filme “Star Wars”, adică “Războiul stelelor”, reflectă războaiele purtate de rasele din Calea Lactee care au intrat în răzvrătire generală împotriva Imperiului Tyrantor, în urmă cu o jumătate de milion de ani. Ei şi-au scos implanturile și au început să se lupte în spațiu împotriva Imperiului și liderilor Andromedani. Reptilienii au fost conducătorii și instigatori naturali ai acestei revolte, iar principalii lor eroi sunt ființele numite Lucifer și Satan în Biblie. Răzvrătirea se referea la dezvoltarea psihică sau spirituală care depășea dezumanizarea tehnologică.

Cu aproximativ 500.000 de ani în urmă, Rebelii s-au mutat într-o “Stea a morţii” (“Deathstar” din “Star Wars”)  și au pulverizat planeta Maldek, omorând milioane de arieni din Andromeda. Aceasta a fost o pierdere groaznică pentru arieni, dar ei s-au răzbunat mai târziu, când au scufundat Atlantida de pe Pământ, ucigând de asemenea milioane de Orvonţi.

7) În al șaptelea rând, Rebeliunea a avut succes, iar noua Confederație spațială a desființat computerul de pe Tyrantor și i-a ucis pe împărat și pe asociații săi acolo. În același timp, un computer local de acest tip a continuat să opereze pe șase planete din regiunea apropiată Pământului, în care există încă șase colonii de Andromedani arieni.

3 Comments

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.