Orgoni Almeea

 

PREMIERA PE INTERNET!

Enigmaticii agatârşi, strămoşii dacilor

Luni 09 Noi 2009 / 35,907 vizualizari / 7 Comentarii

agatarsiAgatârşii, poporul care se tatuau pe tot corpul

Herodot este acela care ne aduce primele ştiri despre agatârşi (agathyrsi) şi el afirmă că sunt oameni foarte luxoşi şi poartă podoabe de aur. Ei îşi tatuau şi îşi pictau faţa şi tot corpul, iar părul şi-l vopseau în albastru după cum ne relatează Pliniu cel Bătrân. Se tatuau desigur după obiceiul tracilor cu un ac şi cu o culoare albastră ce nu se ştergea, iar în afară de bijuteriile lor de aur spălat din nisipul râurilor mai purtau şi diamante.

Agatârşii, mari viteji

Cea mai mare parte a datinilor şi obiceiurilor agatârşilor erau la fel cu cele ale tracilor, scrie Herodot despre ei, şi aceasta înseamnă că, deşi au putut exista infiltrări sporadice ale sciţilor în ţinuturile locuite de agatârşi, la data când scrie Herodot – prima jumătate a sec. V î.Hr. – sciţii erau complet asimilaţi în masa tracă. Acestea sunt dealtfel şi concluziile unui valoros studiu apărut în 1980 şi făcut de Valentin Vasiliev (“Sciţi agatîrşi pe teritoriul României“), care scrie: „După mijlocul sec. al V-lea î.Hr.  grupul scitic este asimilat şi dispare ca etnitate etno-culturală din provincia intracarpatică a României”. Astfel, agatârşii trebuie consideraţi ca traci, iar sciţii în număr foarte redus au putut locui doar o vreme printre ei. Agatârşii erau traci şi prin vitejia lor care i-a făcut să nu se supună perşilor lui Darius I, cum făcuseră toate popoarele vecine şi atunci când ostile persane s-au apropiat de hotarele lor ele au fost vestite prin crainici că agatârşii se vor lupta împotriva lor. Iar perşii intimidaţi şi nedorind să lupte în munţi s-au retras. Luptându-se de asemenea cu sciţii, agatârşii îi biruiesc şi reuşesc chiar să ucidă pe regele lor, Spargapithes.

Agatârşii aveau un stat din Transilvania până în Moldova

Agatârşii îşi creaseră un stat în Transilvania pe văile Mureşului şi în părţile de apus ale Moldovei care se pare că a dăinuit până către sfârşitul sec. III î.Hr. Căci Aristotel care scria către sfârşitul sec. IV î.Hr., îi menţionează pe agatârşi. Pomponius Mela din sec. I î.Hr.,Vergiliu, dar şi Pliniu cel Bătrân (sec. I d.Hr.) îi menţionează pe agatârşi, ce nu erau prea demult dispăruţi, astfel că trebuie să admitem că ei au existat, aşa cum ne arată şi alte surse istorice, până în sec. III î.Hr.

Agatârşii vroiau un stat unde să nu existe ură, ci doar iubire

Dar statul tracilor agatârşi are o serie de caractere cu totul unice în Antichitate. Trebuie să folosim termenul de „stat” când vorbim de societatea tracilor agatârşi, fiindcă ea era guvernată de legi scrise într-un codex pe care tinerii îl învăţau pe dinafară şi mai ales îl învăţau să-l cânte. Informaţia acesta ne este adusă de Aristotel, care precum se ştie a adunat constituţiile tuturor popoarelor cunoscut, deşi nu a ajuns până la noi decât „Constituţia atenienilor”.

Se pare că, după spusele lui Herodot, tracii agatârşi au urmărit ca în poporul lor să nu fie nici ură, nici pizmă, adică au vrut să constituie o societate în care oamenii să se îndrăgească între ei, şi să nu existe ostilitate şi luptă pentru ca fericirea să domnească, toţi fiind fraţi şi astfel foarte strins uniţi între ei.

La agatârşi nu exista familie, ci o comunitate a femeilor

În acest scop în statul lor se instituie comunitatea femeilor, desigur pornind de la premiza că femeile pot aduce dezbinare şi ură între bărbaţi. Nu ştim care era modalitatea prin care se făceau aceste uniri între bărbaţi şi femei, dar faptul că bărbaţii erau foarte luxoşi, că se tatuau, că se vopseau, adică faptul că acordau atâta însemnătate aspectului lor exterior, apoi faptul că purtau podoabe de aur, dovedeşte că voiau prin frumuseţea şi eleganţa lor să câştige inimile aleselor lor şi că alegerea se făcea atât de bărbaţi cât şi de femei. De asemenea dacă femeile erau în comun, cum afirmă Herodot, şi bunurile şi averea trebuie să fi fost tot în comun, pentru că neexistând o familie nu avea cine să aibă grijă de bunurile personale, de vite de pildă, de casă, de gospodărie. Iar aşa precum vom arăta în continuare, comunitatea femeilor în istorie a fost asociată totdeauna cu comunitatea bunurilor.

Comunitatea femeilor, caz singur în lume, doar la agatârşi

În lumea antică existenţa comunităţii femeilor nu se constată decât la agatârşi. Nicio cetate grecească nu a instaurat asemenea legi, deşi a existat poliandrie ca la Sparta de pildă, unde mai mulţi bărbaţi aveau o singură femeie, fiind de obicei fraţi intre ei. Herodot relatează că un popor din Africa, nasamonii „au fiecare de obicei mai multe femei, dar le folosesc pe toate în comun. Când un nasamon se căsătoreşte obiceiul cere ca în prima noapte soţia să treacă de la un oaspete la altul.” Tot aşa masageţii nu aveau femeile în comun, dar se puteau uni cu orice femeie ar fi vrut. Însă promiscuitatea propriu-zisă n-a existat la niciun popor niciodată, şi nici comunitatea femeilor n-a existat la vreun popor vreodată.

Aşadar, comunitatea femeilor care exista la agatârşi nu era un fenomen social originar, ci fusese introdusă pe cale de legiferare, iar legiferarea nu apare decât la popoare aflate în stadii înaintate de dezvoltare. Căci în statul agatârşilor ştim că existau legi care se învăţau pe dinafară şi se cântau, după cum ne asigură Aristotel.

Bărbaţii se împodobeau mai frumos decât femeile

Precum am arătat, comunitatea femeilor la agatârşi presupune că fiecare bărbat putea să-şi aleagă iubita sa, cu condiţia ca aceasta să-l accepte. Şi de aceea bărbaţii se împodobeau cât mai frumos, se tatuau şi îşi pictau corpurile, purtând podoabe şi giuvaeruri de aur. Textul lui Herodot indică faptul că doar bărbaţii se purtau atât de luxos, desigur spre a cuceri pe aleasa inimii lor. Astfel bărbaţii erau mult mai frumos îmbrăcaţi şi împodobiţi decât femeile, şi această deosebire se regăseşte întocmai la unii locuitori din Pacific unde bărbaţii se decorează (prin tatuaje, zugrăveli) şi se împodobesc cu coliere, brăţări etc. mai mult decât femeile. Dar şi actualmente în portul popular din Maramureş şi din nordul Transilvaniei se poate constata că bărbaţii sunt foarte frumos împodobiţi, în contrast cu ce se observă în Oltenia, în Muntenia sau în Moldova de sud unde femeile au costume mult mai frumoase şi sunt mai fastuos împodobite decât bărbaţii.

Agatârşii şi geţii erau comunişti

Desigur comunitatea femeilor implica şi o comunitate a bunurilor precum am arătat, şi dealtfel ştim din textele lui Horaţiu că la geţi, deci şi la agatârşi „ogoarele sunt neîmpărţite şi produc roade comune”. Dar comunitatea femeilor la agatârşi suprima desigur sălbaticul obicei al sinuciderii văduvei rămase după moartea soţului ei, aşa cum era datina la unii geţi. Este posibil ca această comunitate a femeilor să fi fost instituită spre a se suprima datina jertfirii văduvei rămase după moartea soţului său, datină care se ştie că a persistat până în sec. al XIX în India sub numele de sati.

Pe de altă parte faptul că alegerea depindea de femei, pentru că doar astfel putem interpreta eleganţa şi luxul agatârşilor, le dădea acestora un rol mult mai mare în societate şi o autoritate considerabilă. Dacă avem în vedere că în societatea agatârşilor era o continuare a riturilor din Misterele lui Dionysos, ai cărui adoratori erau aceştia, atunci femeile erau întrutotul egale cu bărbaţii şi la fel ca în Misterele lui Dionysos nu erau cu nimic mai prejos decât bărbaţii, ba mai mult, aveau poate un rol mai  mare fiindcă în ceremoniile Misterelor lui Dionysos, femeile numite bachante sau menade sau thyade, femeile adoratoare a lui Dionysos, erau cele care organizau desfăşurarea însăşi a acestor ceremonii.

Agatârşii nu credeau în Zamolxis, căci purtau podoabe de aur

În ceea ce priveşte credinţele religioase ale agatârşilor, putem afirma cu destulă certitudine că ei nu aderau la cultul lui Zalmoxis şi la Misterele sale, adică la riturile prin care se conferea nemurire geto-dacilor. Aceasta întrucât tracii agatârşi duceau o viaţă foarte puţin ascetică, aveau relaţii cu multe femei şi purtau podoabe de aur, fiind şi tatuaţi şi vopsiţi spre a place femeilor. Or, pare destul de sigur că în cultul lui Zalmoxis exista o interdicţie de ordin religios – în acord cu ascetismul şi cu simplitatea vieţii adoratorilor lui Zalmoxis de a nu purta obiecte şi bijuterii de aur, fiindcă se constată o absenţă totală, până şi în mormintele ce par a fi ale nobililor, a obiectelor şi podoabelor de aur.

I.H.Crişan scrie cu privire la această problemă: „Rămâne în continuare deschisă problema ciudată a dispariţiei obiectelor de aur în secolele ce au precedat cucerirea romană, atâta vreme cât izvoarele literare ne atestă clar existenţa lor”. Iar Vasile Pârvan scrie: „Ceea ce trebuie să mire mai mult decât lipsa chihlimbarului, e lipsa aurului de la Ten-ul getic”. Ar fi fost cu totul paradoxal ca oamenii ce aderau la credinţe ce impuneau înfrânarea şi simplitatea vieţii să poarte podoabe de aur. O interdicţia similară pare să fi existat şi în Egiptul antic, şi se ştiu relaţiile care au fost atestate de antici între Egiptul antic şi Zalmoxis, poate şi prin intermediul lui  Pitagora.

dionysosAgatârşii, adoratori ai lui Dionysos, zeul viţei de vie şi a orgiilor prelungite

Agatârşii par a fi fost adoratori ai lui Dionysos, zeul viţei de vie, dar şi ai orgiilor prelungite. Se ştie că Dionysos, zeu al cărui nume îl aflăm şi în scrierea creto-miceniană a alfabetului linear B, în tăbliţe de la Pylos în aşa-zisul palat al lui Nestor din sec. al XIII î.Hr., era aşadar un zeu care fusese adoptat de acheeni micenieni înainte de războiul troian. El se află menţionat şi în Iliada, împreună cu adoratoarele sale, numite de Homer „doici”, dar care sunt denumite
menade sau thyade în Misterele sale, precum şi în riturile şi ceremoniile legate de acestea.

Adoratorii lui Dionysos în conflict cu adoratorii lui Zamolxis

Fiind Dionysos divinitatea protectoare a viţei de vie şi a vinului este evident că măsura stârpirii viţei de vie în Dacia pe vremea lui Burebista şi a marelui preot Deceneu era în ultima instanţă un act de ostilitate vădită împotriva lui Dionysos şi a riturilor sale orgiastice. Lucrul nu trebuie să mire întrucât chiar în Iliada se arată cum un rege trac Lycurg urmăreşte cu ţeapă sa, vrând să le ucidă pe adoratoarele lui Dionysos, curmând o scenă ce pare a fi o parte din Misterele ce se desfăşurau în cinstea lui Dionysos.

Este de înţeles că împotriva orgiilor din riturile lui Dionysos trebuie să existe o mare ostilitate a asceţilor ca posteau necurmat şi se înfrânau de la orice plăceri trupeşti, care formau grupul adoratorilor lui Zalmoxis. Într-adevăr cultul lui Dionysos avea un caracter orgiastic, comportând ceremonii care se desfăşurau la anumite intervale, în care se bea mult vin, se cânta, se jucau hore noaptea la lumina făcliilor, se striga şi se alerga peste dealuri şi munţi în chiote, rituri la care luau parte despuiate sau îmbrăcate în costumaţii stranii femei amestecate cu bărbaţi. Şi de fapt aceste Mistere ale lui Dionysos au fost interzise în anul 186 î.Hr. la Roma de către senatul Republicii ca punând în primejdie siguranţa statului şi moralitatea publică. Căci, după adversarii acestor Mistere ale lui Dionysos, în cursul lor „nu se considera nimic interzis de morală”.

Agatârşii, geţii cu tyrs

Un autor latin Valerius Flaccus îi numeşte pe agatârşi, Tyrsagetae „geţi cu thirs”, apelaţie care nu trebuie confundată cu Thyragetae, „geţii de la fluviul Thyros (Nistru)”. Această apelaţie a lui Valerius Flaccus ne dezvăluie sensul real al acestui nume de „agathyrsi” şi ne arată originea acestei denumiri, care aşa cum crede şi I.H.Crişan reprezintă o poreclă dată tracilor din Carpaţi care n-a fost evidenţiată până acuma. Dar această denumire thyrsagetae, „geţii cu thyrs” înseamnă că agatârşii erau adoratori ai lui Dionysos, pentru că în multe din reprezentările grafice ale acestui zeu, el poartă thyrsul şi de fapt thyrsul era emblema zeului Dionysos şi era constituit dintr-un toiag de lemn sau de trestie care la cap era încununat cu frunze de viţă de vie sau de iederă. Mai toţi adoratorii lui Dionysos purtau emblema acestui zeu, thyrsul, şi în literatura greacă el apare către anul 430 î.Hr.

În marele Dictionnaire des antiquite’s grecques et romaines (Paris, 1898) întocmit de Daremberg şi E. Saglio, în articolul consacrat thyrsului, marele elenist A.J. Reinach arată că pentru autorii antici, agatârşii erau geţii cu thyrs, adică adoratori ai lui Dionysos, şi se interpreta numele de „agthyrsos” prin „acela care agită thyrsul”. Căci prima parte a acestei denumiri “aga” este verbul grec bine cunoscut “ago” = „a duce, a conduce”, iar “thyrsos” este numele thyrsului însuşi. Deci “agathyrsul” este acela care umblă mereu cu thyrsul în mână, semnalându-şi astfel calitatea de adorator al lui Dionysos. Grecii care îi vedeau mereu pe geţii adoratori ai lui Dionysos cu thyrsul în mână i-au poreclit agathyrsi (agatârşi).

Această etimologie a numelui agatârşilor – singura deocamdată pe care o cunoaştem – exclude bineînţeles orice posibilitate ca agatârşii să fi fost sciţi, pentru că viţa de vie nu creştea în ţinuturile locuite de ei – iar Dionysos nu era un zeu adorat de sciţi. Ba mai mult, un rege scit care a fost iniţiat în cultul lui Dionysos a fost izgonit de pe tron din acest motiv şi apoi ucis, tocmai fiindcă şi sciţii erau ostili ca şi romanii sau ca unii dintre greci cultului orgiastic al lui Dionysos.

Agatârşii sunt dacii de mai târziu

S-a scris de către W. Tomaschek, dar şi de către H. Stein că agatârşii sunt dacii de mai târziu, şi afirmaţia acesta este făcută şi de I.H.Crişan care scrie că „agathyrsii pe limba lor se vor fi chemat întotdeauna daci”. Este foarte probabil că agatârşii este o poreclă dată de grecii din cetăţile portuare ale Pontului Euxin traco-geţilor din Transilvania pentru că umblau mereu cu thyrsul în mâini, dar trebuie arătat că aceştia nu erau închinători ai lui Zalmoxis, ci erau adoratori ai lui Dionysis, ale cărui Mistere le celebrau în orgii rituale, iar reformele lui Burebista şi Deceneu au avut ca scop extirparea acestui cult. De fapt este logic să admitem că la agatârşi comunitatea femeilor era o prelungire şi o continuare a orgiilor în care, pe lângă excese bachice propriu-zise, exista şi o orgie sexuală.

Secretele lui Lovendal

Dati share pe Facebook!

7 Comentarii

  1. MaRyus

    Asemenea informatii imi trezesc mie interesul .. si stramosii agatarsilor sunt PELSAGII .. as dorii un articol despre ei te implor lovendal ..

    Pelsagii sunt cei care din zona Romaniei de astazi au ajuns in grecia – spania – germania – ei fiind si stramosii acelor popoare ..

    EI AU INFIINTAT STATU PALESTINA ! …

  2. horea

    oare unde te poti boteza agatirs?

  3. Roşu Maria

    Materialul arheologic nu prea susţine ipoteza existenţei acelor „picti Agathyrsi”, cei iubitori de aur în zona Transilvaniei. Inventarul funerar este foarte sărac (cimitirul scitic de la Ciumbrud) Oare e corectă identificarea Marisul lui Herodot cu Mureşul de astăzi, Ptolemaeus (III.10.5.) vorbeşte de Transmarisca (.Τραμαρίσκα /Τρομαρίσκα ).Ar merita să luăm în calcul în primul rând Câmpia Munteniei dacă veni vorba despre sciţi.

  4. Cristi

    Agatârşii, poporul care se tatuau pe tot corpul. E grav daca nu esti in stare sa scrii corect gramatical un amarat de subtitlu?

  5. Pyramidion

    Articolul mi se pare excelent, mai ales remarcile si concluziile autorului.

    Getii agathyrsi traiau in matriarhat, care a fost brutal intrerupt de cuceririle lui Burebista, acest prieten al romanilor, mai precis al lui Pompei, impreuna cu care planuia sa-l ucida pe Caesar, in speranta ca Pompei, odata devenit imparat, ii va recunoaste lui Burebista cuceririle si il va lasa sa domeasca in Dacia.

    Trecerea de la matriarhat la patriarhat este echivalenta cu trecerea de la proprietatea comuna la proprietatea privata si de la altruism la egoism. Imperiul roman a fost in spatele acestui proces, sustinandu-i politic pe cei care l-au dus la indeplinire – intre care a fost si Burebista.

    Chestia interesanta este ca, daca este sa ne luam dupa unele dovezi, Imperiul Roman a continuat sa existe si dupa destramarea sa oficiala si inca ar mai exista intr-o forma mascata si astazi. Cea mai puternica dovada in acest sens este impunerea sistemului juridic al Imperiului in toate tarile civilizate de astazi, caci, da, TOATE principiile din Dreptul actual au fost inventate de pretorii si patricienii de acum 2000 si mai bine de ani.

    Cititi si va cruciti la constiintaadn.wordpress.com

  6. pepsy

    si Lovendal e Agatars :) face parte din ordinul Dragonului .

Lasati un comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

Blue Captcha Image
Refresh

*

Comment moderation is enabled. Your comment may take some time to appear.

banner