Descoperire uluitoare a savanţilor ruşi: câmpul electric al corpului uman există şi e influenţat de metalele şi pietrele semipreţioase pe care le purtăm

În februarie 1967, biologii Pavel Guliaev, Vladimir Iabotin şi Nina Schlippenbach, de la Universitatea din Leningrad, au făcut public rezultatul lucrărilor lor privind „componenta electrică a câmpului electromagnetic” creată de biocurenţii muşchiului cardiac. Ei au dat numele de electro-aurogramă înregistrării şi măsurării câmpului electric care se formează în jurul corpului uman, adică în spaţiul care înconjoară corpul.

Pe scurt, din acest studiu rezulta că activitatea ţesuturilor vii este legată de cea a biocurenţilor (curenţi electrici biologici), care sunt produşi în mod natural şi scoşi în evidenţă dacă conectăm ţesuturile la aparatele care măsoară tensiunile electrice (de ordinul milivoltului). Savanţii sovietici, reluând experienţa savanţilor americani Barr şi Mauro, au putut studia câmpul electric al creierului la o distanţă de douăzeci şi cinci de centimetri pentru câteva miimi de secundă, timp oferit de impulsurile date de aparate ca să traverseze organul.

Savanţii au avut surpriza să constate că forma câmpului era condiţionată de mediul înconjurător, adică de forma şi în special de natura obiectelor aflate în preajmă. Dacă în preajma creierului, a inimii sau a organului căruia i-a fost făcută aurograma, există o plăcuţă de metal sau un conductor oarecare, se produce un efect de ecran. În cazul în care avem de-a face cu un dielectric (izolant), cum ar fi ebonită, materialul plastic, lemnul etc, efectul va fi contrar. Pe scurt, putem afirma că activitatea ţesuturilor vii şi a organelor corpului este influenţată de natura mediului înconjurător apropiat, impulsurile nervoase fiind dispersate de metale şi atrase de dielectrici.

Femeile care poartă pe cap o diademă, un fileu de păr, un pieptene, care poartă un colier la gât, brăţări etc, creează aşadar un mediu electric care le determină echilibrul fiziologic. Aurul, oţelul, cuprul dispersează. Mineralele, lemnul, materialul plastic atrag şi, în consecinţă, se încarcă. Pietrele preţioase, izolatoare, sunt aşadar apte să se încarce fără că creeze un ecran influxurilor noastre.

Printre pietrele preţioase, diamantul (carbonul pur), opalul (siliciul hidratat), agatul şi onixul (calcitul şi cuarţul) trăiesc în perfectă armonie cu câmpul nostru electromagnetic; ametistul (cuarţ colorat cu oxid de magneziu) poate provoca uşoare perturbări care se accentuează cu pietrele cele mai bogate în săruri metalice: smaraldul, rubinul, safirul, topazul.

Leave a Reply

Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.