Cautare

 

Editorial Arhiva


 

Spuneam prin anul 2010, în acest articol – Ştie cineva dacă moartea poate fi simţită cu 180 de zile înainte de a apărea? – că marele mistic Osho
Read More

 

Ştirea de azi dimineaţă, 14 martie 2018, nu m-a bulversat foarte mult, aşa cum s-a întâmplat în cazul unora. Da, a murit Stephen Hawking, considerat ca fiind “cel
Read More

 

Precum se ştie deja, cea mai importantă bursă din lume, bursa de la New York s-a prăbuşit acum 2 zile, pe 6 februarie 2018, reducând averile celor mai
Read More

 

Totul în această lume începe și se termină; nimic nu poate rămâne pentru totdeauna. Chiar şi acest Pământ va avea sfârșitul său. Știința a descoperit existenţa găurilor negre.
Read More

 

Nu mi-a plăcut niciodată alcoolul, nu m-am îmbătat niciodată în viaţa mea şi nici n-am de gând s-o fac vreodată. Consider beţia doar o formă laşă de a
Read More

 

Am ajuns anul acesta la Budapesta (Ungaria), pe care am vizitat-o dintr-un capăt în altul. Oraşul este mult mai frumos decât Bucureştiul, capitala noastră, însă cel mai mult
Read More

 

În privinţa drepturilor de autor (copyright), opinia mea este următoarea: este imoral să soliciţi bani, pe o perioadă de mai mulţi ani, pentru un produs care poate fi
Read More

 

Îmi cunoaşteţi poziţia cu privire la creştinism şi biserică. De multe ori, în cadrul acestui site, am luat întotdeauna apărarea creştinismului, acolo unde a fost cazul. M-am abţinut
Read More

 

Mie îmi plac oamenii care muncesc, care îşi iau destinul în mâinile proprii, fără să aştepte pomana de la alţii sau de la stat. În special, îi admir
Read More

 

Acum 5 ani, în cadrul acestui site, am înfiinţat categoria “FARSE ŞI FANTEZII”, în care articolele de tip farse / SF / fantezii să-şi aibă locul. Cine citea
Read More

 

Există în această lume unii oameni care cred că-ţi pot da lecţii de viaţă. Ei orbecăie prin întuneric ca nişte nevăzători şi îţi explică ce frumos arată lumina,
Read More

 

Un prieten al site-ului, “Xen Xey”, mi-a trimis prin email imaginea pe care o vedeţi la începutul articolului. Cu acordul dumnealui, am publicat-o pe site. Poate unii dintre
Read More

 

Se spune că despre morţi numai de bine. Azi noapte am aflat şi eu vestea morţii lui Nelson Mandela, fost preşedinte al Africii de Sud, considerat de mulţi
Read More

 

În Statele Unite există în mod tradiţional un “Black Friday”, “vinerea neagră”, adică ultima zi de vineri din noiembrie în care au loc reduceri semnificative de preţuri în
Read More

 

Guvernele acestei planete sunt urâte de marea majoritate a locuitorilor lumii. De ce? Din mai multe motive, dar cele mai importante sunt: pentru birocraţia excesivă, pentru faptul că
Read More
Page 1 of 6
1 2 3 6

 
 
banner