Cautare

 

Arhiva lunara:: Aprilie 2017


 

Aflat într-o vizită în India, în 1868, colonelului englez James Churchward i s-a permis accesul la anumite documente antice religioase secrete, o “bibliotecă” de tăbliţe de piatră scrise
Read More

 

Cred că oricine este familiar cu simbolul “OK”, făcut cu ajutorul degetelor de la mâna dreaptă sau stângă. Pur şi simplu degetul gros de la mână se atinge
Read More

 

Mulți oameni se întreabă dacă civilizațiile antice care au existat pe Pământ cu mulți ani în urmă au fost destul de avansate, iar experții descoperă uneori lucruri care
Read More

 

La naşterea lui Nero, un şarpe uriaş veni să-i păzească patul Nero, celebrul împărat al Romei, s-a născut la nouă luni după moartea lui Tiberius, la 15 decembrie
Read More

 

Marie Louise Therese Victoire de Franţa (1733-1799), cunoscută sub numele de prinţesa Victoria de Franţa, a fost cel de-al şaptelea copil, şi de a cea cincea fiică a
Read More

 

Pe harta României, privită în dimensiunea astrală, apar patru mari puncte energetice. Trei apar deosebit de active (ca nişte tulumbe de fum gri, uşor albăstrui): unul în zona
Read More

 

În lume există o mulţime de monumente şi artefacte misterioase, care nu au nicio explicaţie logică din punct de vedere ştiinţific. Adică, dacă oamenii erau atât de “proşti”
Read More

 

Ludovic al XIV-lea (1638-1715) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una dintre cele mai lungi domnii din istoria
Read More

 

În iunie 1989, Doris, o americancă din Florida, clarvăzătoare de excepţie când vrea ea, a prezis cu lux de amănunte căderea lui Ceauşescu, oamenii şi soldaţii care urmau
Read More

 

Un fenomen ciudat a apărut deasupra orașului columbian Manizales după o alunecare de teren care a ucis 17 persoane săptămâna trecută (în jurul datei de 19 aprilie 2017).
Read More

 

Lumea în care trăim e plină de mistere şi, cu cât cercetăm mai mult, cu atât descoperim noi mistere, care ne pun pe gânduri în fiecare zi. Însă,
Read More

 

Cercetătorii în domeniul paranormalului de la complexul de piramide din Bosnia au făcut diverse descoperiri surprinzătoare, dintre care amintim recenta descoperire a undelor scalare, o formă de energie
Read More

 

“Specii indigene anterioare, avansate tehnologic, ar fi putut apărea pe Pământul antic sau pe o altă planetă, cum ar fi Venus sau Marte”. Aceasta este concluzia unei lucrări
Read More

 

Că de multe ori istoria oficială nu ne spune tot adevărul, acest lucru îl putem afla din descoperirile arheologice uluitoare care sunt făcute în întreaga lume. De exemplu,
Read More

 

În ultimii ani, de când cu răspândirea extraordinară a Internetului, au fost descoperite în diverse fotografii vechi sau tablouri tot felul de lucruri ciudate, care n-aveau ce căuta
Read More
Page 1 of 6
1 2 3 6

 
 
banner