Cautare

 

Arhiva lunara:: Iunie 2011


 
Ani la rând, SUA a întruchipat idealul democraţiei autentice, finanţându-şi serviciile publice din încasările aduse de impozitele voluntare pe venit. Dar acest ideal democratic nu a funcţionat decât
Read More

 
Toată lumea ştie de cele trei piramide egiptene celebre, de pe platoul Gizeh. Mai puţin faimoase, dar totuşi cunoscute, sunt piramidele mexicane de la Teotihuacan. Dar oare există
Read More

 
În ultima perioadă, se întâmplă ceva ciudat cu Pământul nostru: apar tot mai multe găuri şi crăpături pe suprafaţa Terrei, care pare a se despica! Oare de ce
Read More

 
Au apărut zvonuri conform cărora marca germană ar urma să fie reintrodusă în Germania, iar euro să nu mai fie moneda oficială a acestei ţări, anunţă NDTV.com. Există
Read More

 
Civilizaţia umană ar putea intra în contact cu civilizaţiile extraterestre în următoarele două decenii, conform unui astronaut rus de prestigiu. “Astronomii ruşi se aşteaptă să se întâlnească cu
Read More

 
Entuziaştii de SF, precum şi susţinătorii teoriei conspiraţiei sunt absolut fascinaţi de posibilitatea ca Cel de-al Treilea Reich să fi dezvoltat un program spaţial. Dar cât de adevărată
Read More

 
Ocultismul conducerii sovietice a fost discutat la fel de mult ca şi legendarul ocultism al Celui de-al Treilea Reich. Ce rol a jucat Iosif Stalin, cel care a
Read More

 
Cred că o mulţime dintre voi aţi auzit până acum de Biblioteca secretă a Vaticanului, adică locul din bibliotecă unde publicul larg nu are acces, ci doar un
Read More

 
Am ajuns din întâmplare pe forumul Conspiracycafe.net şi am dat peste topicul unui tip cu ID-ul Submachiner şi care pretinde că a făcut diverse călătorii în timp. Să
Read More

 
De-a lungul timpului, adepţii teoriei conspiraţiei au fost acuzaţi că sunt nebuni, că visează toată ziua conspiraţii, că trăiesc într-o lume imaginară şi că fabrică dovezi care nu
Read More

 
Asteroidul 2011 MD, o bucată de piatră cu dimensiunile situate între 8m şi 18m, este aşteptat să treacă la mai puţin de 13.000 de kilometri de suprafaţa Pământului
Read More

 
Pe site-ul archive.org se găsesc GRATUIT pentru download o mulţime de cărţi mai vechi sau mai noi, extrem de interesante. Aşa că, răsfoind această impresionantă bază de date
Read More

 
 
banner
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com