Cautare

 

Arhiva lunara:: Februarie 2010


 
Geocentrismul, vechea doctrină străveche care spunea că Pământul se află fix în centrul Universului, a murit în urmă cu 400 de ani în urmă. În acele vremuri, astronomul
Read More

 
Despre celebrul prezicător Nostradamus s-a scris milioane de articole în lumea întreagă. Mulţi au încercat să-i dezlege celebrele catrene; din punctul meu de vedere, mulţi din cei care
Read More

 
Iată ce ştire incredibilă am găsit pe Yahoo News. Un bărbatul din statul Kansas (SUA), impresionat de cei 13.000 de dolari obţinuţi la licitaţie de un vânzător a
Read More

 
Afirmaţia prin care se susţine că populaţia Daciei era creştină încă dinaintea creştinismului nu trebuie luată doar ca simplă aserţiune, ci ca o recunoaştere de facto că pricipalele
Read More

 
Azi, în timp ce căutam nişte informaţii pentru documentarea unui articol, am aflat un fapt care m-a pus adânc pe gânduri. E vorba de un cabalist evreu, pe
Read More

 
Herman (foto stânga), arătat de crescătorul său din Germania, Hans Wagner, ar putea fi cel mai mare iepure din lume. Iepuroiul cântăreşte 7,7 kilograme şi are urechi de
Read More

 
În anul 1999, revista catolică “La Civilta Cattolica” ce este editată de Vatican, a statuat faptul că iadul nu este o locaţie geografică, ci o stare de existenţă
Read More

 
Vorbeam ieri în articolul acesta (http://www.lovendal.ro/wp52/internetul-e-malefic-caci-www-inseamna-numarul-fiarei-din-biblie-666/) despre faptul că în limba ebraică “www” este reprezentat de “666”, numărul Fiarei din Biblie. Şi de aici, puneam întrebarea (legitimă): are
Read More

 
Oare câţi dintre voi îl cunosc pe Osho (1931-1990), pe numele său adevărat Bhagwan Sri Rajneesh? A fost cel mai controversat mistic al secolului XX. Deşi s-a născut
Read More

 
“www” este un acronim al cuvintelor din limba engleză world wide web şi este folosit ca prefix sau ca prima reprezentare al unui nume de domeniu de Internet,
Read More

 
Lui Caitlin, fiica de 11 luni a Louisei Ring O’Haley, i-a crescut ceva ciudat în gură. Patru doctori diferiţi nu au fost în stare să identifice problema,  aşa
Read More

 
La 10 august 1901, Charlotte Moberly şi Eleanor Jourdain, două tinere prietene, care vor deveni director, respectiv director adjunct la Colegiul St. Hugh din Oxford, se aflau la
Read More

 
Viitorul mare matematician Gauss (1777-1855), când era copil, a învăţat aritmetica cu un învăţător care se purta cu asprime cu elevii săi. Acesta a rămas surprins de uşurinţa
Read More

 
Northumberland House a fost unul dintre cele mai frumoase palate din Londra, aparţinând familiei ducilor de Northumberland (una dintre cele mai bogate şi faimoase familii engleze). Impunătoarea construcţie
Read More

 
Personajul cunoscut sub numele de Coinneach Odhar, Prezicătorul din Brahan, este învăluit în misterul credinţelor folclorice. O figură enigmatică, harul lui de profet şi, în cele din urmă,
Read More

 
 
Copy Protected by Computer Tech Tips's Prevent Wordpress CopyProtect Blogs.